Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica
Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica
România, care o enunţă atât de tare şi care se erige în anteluptătoare , ea însăşi ar purcede la mărginirea libertăţii; o ştim din experienţă. România nu se ţine nici de convenţia actuală măcar şi pregăteşte corăbiilor austriace în porturile sale surprinderi neplăcute şi piedeci; ba a făcut de curând încercarea de-a le supune la darea tonajului chiar când nu descarcă. A încredinţa unei asemenea ţări poliţia fluvială şi aplicarea reglementelor ar însemna a ruina negoţul austriac pe Dunăre. Daca, cu toată, opoziţia lui bruscă, mesajul va fi primit cu linişte de sferele noastre oficiale — şi aşa o să se întâmple , după cum ni se asigură — nu vom invidia nepăsarea lumei noastre oficiale. Poate că se esplică lucrul prin împrejurarea că am renunţat în genere de-a câştiga partida în contra României, deşi contăm pe conlucrarea Rusiei. Ne înşelăm se vede, pentru că nu auzim decât ceea ce vorbeşte ambasadorul rusesc la Viena, nu însă şi ceea ce şopteşte însărcinatul cu afacerile Rusiei din Bucureşti. Politica cabinetului nostru are de gând a aştepta un contraproiect , pe care-l va respinge daca se va depărta prea mult de anteproiect. Prin aceasta, se zice, va trece vremea şi vremea ne va învăţa ce să facem. Ca ultim expedient se mai ţine în rezervă dizolvarea Comisiunii Europene a Dunării şi se uită că Austria ar avea mai mult de regretat un sfârşit atât de deplorabil al conflictului. Tactica aceasta e cunoscută în Bucureşti — de la 1866 ea a fost tradusă pe terenul politic — şi de aceea se dă atât de puţin pe dorinţele Austriei, ca şi când noi am fi micul regat şi România marea putere. Iar cabinetul nostru păstrează liniştea sa distinsă, ca acel bătrân baron care, când o calfă ce trecea [î]i dete o tiflă zise plin de demnitate: ,,Asta nu-mi atinge prestigiul".
[21 noiembrie 1881 ] [„MINE ARE A SE DESCOPERI.. ."] Mâne are a se descoperi cu toată sărbătorirea cuvenită statua lui Ioan Eliad. Cată să mărturisim că arareori s-a întâmplat cărturar să treacă prin atâtea peripeţii intelectuale ca răposatul părinte al literaturii noastre. Sunt mulţi, între cari d. Ion Ghica bunăoară, cari n-au avut nicicând o mare părere de Eliad, sunt alţii cari l-au ridicat în ceruri şi l-au urmat orbeşte; unora le-a plăcut ca literat, altora şi ca om politic, iar o opinie dreaptă, o dreaptă măsură a lucrării lui însemnate n-am întâlnit adesea. Ca promotor al culturii, ca membru activ al întreprinderilor literare din vremile sale, meritul său nici nu poate fi pus în discuţie, căci e fără îndoială nepreţuit de mare. Dar asupra literatului părerile se deosibesc şi se ramifică şi ni se pare că, tocmai în această privire, ar trebui să i se facă dreptate şi să se deosibească înrâurirea hotărâtor bună asupra limbei literare de o seamă de rătăciri ulterioare. Nu doar că Eliad ar fi creat o limbă nouă din nimic. Limba literară, nu cea grăită în societatea cultă, limba cronicarilor şi a legendelor e pe alocurea de-o rară frumuseţe. Multe texte, şi bisericeşti şi laice, au un ritmu atât de sonor în înşirarea cuvintelor încât e peste putinţă ca frumuseţea stilului lor să se atribuie întâmplării şi nu talentului scriitorului şi dezvoltării limbii. Într-o povestire din secolul trecut citim de ex. următoarele: Atuncea acel boieri merse de spuse stăpânului său toate pre rând , însă, împăratul fiind cuprins de mânie , au zis către dânsul : — Voi cîte vise visaţi toate le credeţi, dar nu sunt eu copil a nu împlini porunca mai marelui meu. Iară, acel boieri zise: — Împărate, din copilăria noastră ţi-am slujit şi minciună din învăţătura mea n-ai petrecut; iară de vreme ce nu mă crezi, blemu de vezi lucru minunat . . . Şi porunci să-i ducă în beserică scaunul împărătesc şi, şezând , porunci domnilor săi zicând : ,,Să, şedem şi noi aici ca să putem povesti de aceste minuni împăratului Amurat ". Într-acel ceas se umplu beserica de luminări minunate şi oltariul de focul Dumnezeirii şi, văzând acestea, împăratul fu cuprins cu spaimă şi zise cătră domnii săi: ,,Minunată vedere este ceea ce văzum astăzi". Şi când zise preotul: ,,Pentru cei ce umblă pe mare şi călătoresc", într-acel ceas văzu împăratul marea învăluită cu valuri mari şi groase şi corăbiile păţind mult rău şi cu cuvintele preotului se alină marea, mulţumind corăbierii lui Dumnezeu. Iată o proză scrisă de mai bine de o sută de ani pe care desigur oricine o va înţelege. Cam acesta e tonul limbei prozaice şi poetice înainte de Eliad. Oricât de lumeţ ar fi fost cuprinsul prozei sau versului, stilul avea ceva oncţios , ceva oriental, deşi limba e îndealmintrelea foarte frumoasă. Scrierile lui Petru Maior şi ale lui Şincai au tonul academic sau certăreţ , de predică; cei mai mulţi dintre cei vechi modulau fraza după cea latină sau greacă. Cum deschidem Gramatica românească de d. I. Eliad (1828) dăm cu totul de alt ton, mai firesc: Ei! Dar ce fel de carte e asta Uite-te minune ! Aci lipsesc o mulţime de slove! Ăştia vor să ne lase săraci! (Gramatica s-a tipărit fără eta , xi , psi , omega şi altele.) Vedeţi lucruri copilăreşti ! Vedeţi eresuri! Vedeţi nesocotinţă! Toată lumea se sileşte din ce mai are să mai adaoge şi să se mai îmbogăţească, dar ei! Ia uitaţi-vă că şi din ce mai avem vor să lepede! Ait ! S-a stricat!! S- aaa duuus acum şi limba! Ei au lepădat oxiile şi psila şi dasia ! O, drăguţele ! Ca de ele de nimic nu-mi pare aşa de rău, că parcă era nişte floricele. Oamenilor fără gust, fără leac de ortografie, dar cine s-a pus pe voi să vă arătaţi mai iscusiţi decât atâţia înţelepţi bătrâni Voi v-aţi găsit să stricaţi ceea ce au găsit cu cale atâţia inşi şi nu ca voi, ci altfel de învăţaţi! Şi apoi nu ştiţi voi că obiceiul este bătrân şi că trebuie să purtaţi cinste şi sfială către dânsul Păcat de Dumnezeu să se ducă atâtea slove! — Aşa, domnule, s-au dus şi acuma dumneata să fii sănătos! Ele s-au dus şi nu se vor mai întoarce căci le-a gonit o soţietate întreagă, le-a gonit însuşi dreptul cuvenit. Din această probă se va vedea care e meritul de căpetenie a lui Eliad. EI scria cum se vorbeşte; viul grai a fost
- Page 325 and 326: care a urmat după căderea lui Nap
- Page 327 and 328: ar demisiona acum, miniştrii tot a
- Page 329 and 330: Să facem apel la întreaga naţiun
- Page 331 and 332: Cu timpul au început a se recunoa
- Page 333 and 334: deridicata în colegiile I şi II,
- Page 335 and 336: antagonism. Cât despre umanitate .
- Page 337 and 338: ne îndoim despre folosul şi efica
- Page 339 and 340: ungare tot ce ea cerea, e considera
- Page 341 and 342: Aceştia, pe când pretutindeni era
- Page 343 and 344: se sulemenesc fiind miniştri, aste
- Page 345 and 346: cuvintelor noastre: Poporul (spun c
- Page 347 and 348: pot fi, când li se va îngădui a
- Page 349: [„ATÂT «CUMPĂNA» CÂT ŞI «A
- Page 352 and 353: Baal (Saturn) a trebuit să devie u
- Page 354 and 355: pretinse politice şi, orice se fac
- Page 356 and 357: Caveant consules populusque! Cu pri
- Page 358 and 359: oferi atunci concursul marelui său
- Page 360 and 361: formează aproape jumătatea poporu
- Page 362 and 363: nimeni la o asemenea înrâurire af
- Page 364 and 365: [„ÎN «ROMÂNUL» DE SÂMBĂTĂ
- Page 366 and 367: prin reforme escesiv de demagogice,
- Page 368 and 369: Alianţa are o mulţime de membri
- Page 370 and 371: [14 noiembrie 1881] [,,«L'ECHO DE
- Page 372 and 373: mă pot esprima astfel, mai mult pa
- Page 374 and 375: conlucra cu noi; dar tânărul rega
- Page 378 and 379: dascălul lui de stil. Prin el limb
- Page 380 and 381: decisivă încât , în fevruarie 1
- Page 382 and 383: Nu putem şti care e forma pe care
- Page 384 and 385: Se 'nţelege că nu se pot crea leg
- Page 386 and 387: preponderanţă asupra Dunării de
- Page 388 and 389: activitate autonomă, ci acela de-a
- Page 390 and 391: Dar aceasta o ştie şi d. Holban s
- Page 392 and 393: şi bărbaţi asfixiaţi , oameni z
- Page 394 and 395: de idei republicano - democratice
- Page 396 and 397: apropiase aşa mult de mine! Căci
- Page 398 and 399: Va să zică, de o parte monarhia c
- Page 400 and 401: n-a gândit nimeni în Austro-Ungar
- Page 402 and 403: Dac - am pregetat pân' acum a vorb
- Page 404 and 405: sistem care, prin concursul nostru
- Page 407 and 408: Ţie seama de aceasta şi ,Le Journ
- Page 409 and 410: Daca poate fi cineva supărat e num
- Page 411 and 412: [„PE CÂND ÎN AFARĂ ..."] Pe c
- Page 413 and 414: adresa Austriei, tot astfel pentru
- Page 415 and 416: esponsabilitatea întreprinderei.
- Page 417 and 418: Văzând însă forma accentuată a
- Page 419 and 420: de stat pentru Prusia. Este aşadar
- Page 421 and 422: [„CEEA CE-MI ROADE INIMA..."] 227
- Page 423 and 424: [„ÎN URMA HOTĂRÂRII ..."] 2264
- Page 425 and 426: indignare ,,Jamais !". În stadiul
România, care o enunţă atât de tare şi care se erige în anteluptătoare , ea însăşi ar purcede la mărginirea libertăţii; o ştim din<br />
experienţă. România nu se ţine nici de convenţia actuală măcar şi pregăteşte corăbiilor austriace în porturile sale surprinderi<br />
neplăcute şi piedeci; ba a făcut de curând încercarea de-a le supune la darea tonajului chiar când nu descarcă. A încredinţa unei<br />
asemenea ţări poliţia fluvială şi aplicarea reglementelor ar însemna a ruina negoţul austriac pe Dunăre.<br />
Daca, cu toată, opoziţia lui bruscă, mesajul va fi primit cu linişte de sferele noastre oficiale — şi aşa o să se întâmple , după<br />
cum ni se asigură — nu vom invidia nepăsarea lumei noastre oficiale. Poate că se esplică lucrul prin împrejurarea că am renunţat în<br />
genere de-a câştiga partida în contra României, deşi contăm pe conlucrarea Rusiei. Ne înşelăm se vede, pentru că nu auzim decât<br />
ceea ce vorbeşte ambasadorul rusesc la Viena, nu însă şi ceea ce şopteşte însărcinatul cu afacerile Rusiei din Bucureşti. Politica<br />
cabinetului nostru are de gând a aştepta un contraproiect , pe care-l va respinge daca se va depărta prea mult de anteproiect. Prin<br />
aceasta, se zice, va trece vremea şi vremea ne va învăţa ce să facem. Ca ultim expedient se mai ţine în rezervă dizolvarea Comisiunii<br />
Europene a Dunării şi se uită că Austria ar avea mai mult de regretat un sfârşit atât de deplorabil al conflictului. Tactica aceasta<br />
e cunoscută în Bucureşti — de la 1866 ea a fost tradusă pe terenul politic — şi de aceea se dă atât de puţin pe dorinţele Austriei, ca<br />
şi când noi am fi micul regat şi România marea putere. Iar cabinetul nostru păstrează liniştea sa distinsă, ca acel bătrân baron<br />
care, când o calfă ce trecea [î]i dete o tiflă zise plin de demnitate: ,,Asta nu-mi atinge prestigiul".
Change language