Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

se 'nvârte pe osia do ut des ,,dau votul ca să-mi dai ceva", cu toate spălăcaniile ce nu se fac tocmai cu aiasmă d.
Dumitru Brătianu crede.
Cred nu numai în bine într-un mod abstract, ci în binele ce-l putem face, ce avem să-l facem, ce vom face noi. Avem o
poziţiune geografică şi topografică din cele mai avantagioase : suntem din toate părţile înconjuraţi de români; avem ţara cea mai
bogată; avem un popor inteligent, impresionabil , apt la toate, sobru, vârtos , omogen cum nu mai este altul în lume. Dumnezeul
românilor este cel mai puternic pentru că este cel mai drept.
Nu e vorba de ce crede d. Brătianu. E prea adevărat că suntem înconjuraţi din toate părţile de români şi încă de
acei cari trăiesc sub guverne vitrege , unele duşmane chiar existenţei lor, precum cel unguresc. Cu toate acestea starea
românilor de sub stăpânire străină e fără comparare mai bună decât a românilor de sub stăpânirea pretinsă română.
Nici ţăranul român din Ardeal, nici cel din Basarabia, nici cel din Bulgaria ori din Serbia nu e atât de rău hrănit, atât de
râu îmbrăcat, atât de esploatat de străini şi de administraţie precum e al nostru. Înainte de-a exista sămânţa veninoasă a
roşiilor în ţară, înainte de-a se fi constituit puii fanarioţilor în partid politic, pe când Pherekyzii, Caradalele şi
Costineştii nu erau elemente politice şi domnitoare în statul român, pe atunci era poporul inteligent: dar azi [î]şi pierde
până şi bunul simţ comun. Înainte era sobru, azi a contractat şi el darul d-lui C. A. Rosetti; înainte era omogen, azi la
trei români găseşti un străin în ţară, înainte în adevăr acest popor era cum nu mai este altul în lume de onest, de curat la
inimă.
Întrebe-se orice om bătrân daca acum treizeci de ani nu puteai încredinţa oricărui ţăran toată averea, fără înscris,
prin simplă dare de mână , şi daca erai în pericol a pierde un ban roşu măcar Astăzi nu poţi încredinţa unui ministru
ceea ce puteai încredinţa odinioară unui ţăran.
Iar Dumnezeul românilor A fugit din bisericile pustii şi din inimele ciumate şi în locu-i a intrat dracul negrei
specule, al luxului şi al desfrâului , al precupeţirii sudorii şi sângelui naţional.
[19 noiembrie 1881]
[„TOATĂ PRESA AUSTRO-UNGARĂ..."]
Toată presa austro-ungară ocupându-se de mesajul cu care s-a deschis Corpurile noastre legiuitoare, începem
prin a reproduce articolul ce-l consacră „Pesther-Lloyd" pasajului privitor la cestiunea Dunării.
Foaia oficioasă a guvernului unguresc scrie următoarele:
Cu o conştiinţă de sine însuşi sporită şi c-o dreaptă mândrie că a fost menit de-a se adresa pentru prima oară
Corpului legiuitor al Regatului României, regele Carol a deschis c-un mesaj solemn sesiunea Parlamentului român.
Daca pentru regele României ora aceasta e deosebit de solemnă, şi pentru noi ea are oarecare însemnătate,
readucându-ne în memorie toate câte-a făcut şi la câte-a dat mână de ajutor monarhia austro-ungară pentru a aduce
România la înălţimea pe care-o ocupă astăzi între vecinii ei; ne aminteşte serviciile amicale făcute guvernului român
de diplomaţia noastră — dacă a avut dreptate să le facă nu cercetăm astăzi — servicii menite a-i ajuta României să
treacă peste greutăţile cestiunii izraelite şi a îndeplinirii Tractatului de la Berlin, pe care România nu-l prea lua aşa de
ad literam cum [î]l ia azi; ne aducem aminte de promptitudinea cu care Austro-Ungaria — înaintea tuturor puterilor
celorlalte — a recunoscut întâi şi 'ntâi neatârnarea principatului şi mai târziu ridicarea lui la regat, asigurând prin
aceasta statului român o poziţie care constituie azi mândria regelui, bucuria poporului şi invidia vecinilor mai puţin
favorizaţi . Găsim că e lesne de înţeles ca, după atâtea succese politice datorite nu numai meritului propriu, ci şi
favorii Europei şi îndeosebi a Austro-Ungariei, guvernul român să ajungă a crede că a sosit momentul favorabil
pentru a se ocupa cu completarea şi îmbunătăţirea legislaţiunii, căutând să dea intereselor economice o dezvoltare
corespunzătoare cu rodirea şi bogăţia naturală a ţării. Am fi plini de satisfacţiune când am vedea România apucând
cu seriozitate şi stăruinţă pe calea aceasta, şi aceasta pentru România însăşi, a cărei înflorire economică o dorim din
inimă din multe puncte de vedere.
Cu atât mai rău cată să ne pară că nu avem de pe acum această satisfacţiune deplină. Mesajul tronului, rostit
de regele Carol, e de natură de-a ne inspira pentru mai multe cuvinte o îngrijorare serioasă, o îngrijorare ce priveşte
pe România însăşi. Cât despre monarhia noastră, oricine înţelege că drumurile însemnate de mai înainte ale
dezvoltării ei economice nu se pot altera din direcţia lor prin piedici intenţionate sau pregătite de România. Nu credem
ca interesele noastre dunărene să fie câtuşi de puţin primejduite prin nevoinţa sau împrotivirea României de-a