Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

Alianţa are o mulţime de membri în România. Nu este o adevărată trădare de patrie din partea celor petrecători
în ţară de-a fi membrii unei asociaţii internaţionale al cărei scop e de-a compromite statul român şi interesele sale Nu e
vorba... în ţara în care trădătorii din noaptea lui 11 fevruarie au ajuns a fi decoraţi şi înălţaţi în demnităţi publice
trădarea de patrie se consideră demult ca un merit. A fost o urmare naturală dar ca tocmai membrii cei mai influenţi ai
Alianţei din România să fie încetăţeniţi . Numai Ţepeş n-ar fi găsit destui pari pentru a le mulţumi pentru modul în care
pricep a fi români; noi suntem cu mult mai îngăduitori .
Dar vorbim către aceia cari pot înţelege. Cred în adevăr că răbdarea poporului românesc e nesfârşită , nesleită ca
a lui Dumnezeu, cred că ne e absolut cu neputinţă de-a ne apăra de ei cu orice arme ne-ar conveni E prea adevărat că
poziţia de stat a României şi permanentele primejdii din afară cari ne ameninţă îmblânzesc luptele politice la noi, că
patriotismul latent al rasei române [î]i dictează precauţiune. Dar [î]i sfătuim să nu se joace cu focul. Daca e cineva în
stare de a face pe români să uite până şi interesele statului lor, apoi desigur aceştia sunt evreii, ei, cari nu cutează a
combate o putere mare cum e Rusia, dar s-aruncă cu toată insolenţa lor cunoscută asupra unui stat mic care-a avut
naivitatea de a-i îngădui să fie cum sunt .
Noi ştim bine că trei zile ar fi de ajuns pentru a regula atât de definitiv cestiunea izraelită încât Alianţa să nu mai
aibă pentru cine interveni. Noi cunoaştem poporul. În aparenţă atât de blând şi de guvernabil , are o margine blândeţa
lui pe care e primejdios de-a o trece.
[13 noiembrie 1881]
[„DACĂ INIMA ADVERSARILOR NOŞTRI..."]
Dacă inima adversarilor noştri ar fi atât de copilăroasă pe cât le e mintea n-am sta tocmai rău.
În unul din numerele trecute am înregistrat că Adunările se vor afla în faţa cestiunii dunărene rezolvate în contra
atitudinii de pân' acum a României; apoi că România singură n-a primit încă propunerea Barrere, aceea adecă de-a se
delega un membru al Comisiei Europene în Comisia Mixtă.
Din această înregistrare , făcută într-un chip cu totul general, ,,Românul" deduce:
opoziţiunea a strigat că guvernul a luat ingagiaminte în cestiunea Dunării;
că guvernul a trădat interesele naţionale;
că guvernul a vândut Dunărea Austriei spre a se menţine la putere.
Acuma însă ,,Timpul" mărturiseşte
c-atitudinea României a fost contrarie pretensiunilor austriace;
că România singură n-a primit propunerile austriace.
De-acolo strigăte de bucurie că adevărul a învins, că recunoaştem înşine dreptăţile guvernului,
Ce copilăroşi!
Noi vorbim de România, de atitudinea României, foaia guvernamentală substituie termenului nostru termenul de
,,guvern".
Dar Românie şi guvern sunt două lucruri identice Din România facem parte toţi şi atitudinea ţării a găsit
desigur o espresie mai fidelă în foile opoziţiei decât în oscilaţiunile d-lui Brătianu şi a marelui său amic Boerescu.
România nu s-o fi rezumând în d-nul Pherekydis sau Giani; tot a mai rămas ceva afară de aceşti descendenţi
direcţi ai lui Traian care merită a fi numit Românie. Pe când România avea o politică, o morală, guvernul a avut în
cestiunea Dunării două politici şi două morale: una în Ministerul de Esterne, alta în Comisia Europeană. Altceva
făgăduiau d-nii Brătianu — Boerescu la Viena, altceva vorbea delegatul din Comisia de la Galaţi.
Confraţii noştri cată să ştie că vorbele au un înţeles oarecare al lor propriu şi că nu se poate substitui, aşa, după
plac, una alteia. Ştim foarte bine că generaţia roşie vorbeşte şi scrie aşa ca şi când vorbele n-ar fi având nici un înţeles.
Şi nu-l au în capetele ei. Procesul substanţial al gândirii nu se petrece deloc înlăuntru-le ; nu se învârteşte în ele decât
moara de vânt a sunetelor articulate , nu compararea şi coordonarea substanţială a ideilor ce corespund cu acele sunete