Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

care, în urma variilor evenimente din urmă, contractase vederi proprii ale sale în privirea politicei esterne şi a celei
interne, a încetat ipso facto de-a mai face parte din comitetul electoral de la Iaşi, precum şi din partidul conservator,
ceea ce a şi declarat el însuşi din capul locului. Noi nu discutăm decât în margini foarte restrânse politica esterioară,
ceea ce nu ne împiedică însă de-a ţinea seamă de opiniile ce se emit în privirea aceasta. De aceea nu discutăm nici
programul politicei esterioare a prinţului. Dar pe de altă parte nu ni se poate imputa nouă dacă prinţul a găsit de cuviinţă
a accentua o politică pe care, până în anul din urmă, n-o reprezentase nicicând .
Atitudinea urbană pe care am păzit-o faţă cu această schimbare a fiului lui Mihai Vodă Sturza se esplică, simplu,
prin împrejurarea că n-aveam nici o cauză d' a bănui motivele schimbării. Prinţul director de bancă ori de drum de fier
nu vrea să se facă, pensie reverisbilă n-a cerut, răscumpărare de drum de fier n-a propus, naturalizare pe categorii cu
anume birou de împământenire n-a voit, c-un cuvânt tendenţa de-a face avere în socoteala patriei n-am putut-o
descoperi pân' acum la d-sa. Dar motivele schimbării sale sunt plauzibile sau nu îl privesc. Pe noi nu ne priveşte din
punctul de vedere al moralei publice decât curăţia acelor motive. Pân' acum însă, deie-ne voie, onor. confraţi de la
„Românul", a o constata, n-am putut descoperi ca acele motive cari-l determinau pe şeful partidului democratic să fie
atât de comune, atât de imediat vânătoare de para precum sunt acelea cari determină acţiunea nobililor Mihăleşti ,
Caradale şi Costineşti . Dar or fi ambiţii trezite la mijloc, ambiţii periculoase poate Vom combate acele ambiţii când se
vor ivi, le vom combate franc, de-a dreptul, fără perfidie şi fără insinuaţii .
În voi însă nu combatem din nefericire ambiţii, ci apetituri . Distinguendum est. în genere, între ambiţioşi şi
vânătorii de directorate, cei dântâi sunt mult mai puţin stricăcioşi societăţii. De ambiţii sunt mişcate multe naturi
superioare, de vânătoare a banului nici una. E prea adevărat însă că pe ambiţioşi nu-i poţi întroluca aşa de lesne, nici-i
poţi organiza atât de splendid precum Caradalele se organizează, la comandă, în societate de esploataţie . Ambiţiosul nu
vrea să ia din totalitatea sudorii comune, din averea publică, o parte mare fără nici o compensaţie , fără nici un
contraserviciu , ca postulanţii şi cumularzii ; ambiţiosul , din contra, e în credinţa fermă că serviciile pe cari le-ar da el
naţiunii ar fi echivalente, ar întrece chiar cheltuiala comună. Eroare poate, dar o eroare cel puţin demnă de-un om. Voi
nu aveţi onoarea de-a vă înşela, voi ştiţi foarte bine că serviciile ce le aduceţi societăţii nu fac doi bani, de vreme ce se
soldează cu pagubă, şi cu toate acestea nu vi-i ruşine să vă creaţi pentru aceste pretinse servicii retribuţiuni
nemaipomenit de mari. Tot ce luaţi voi în plus peste ceea ce fac în adevăr preţioasele voastre servicii se repărţeşte
asupra locuitorilor ţării, cu atâta se diminuează greutatea pânii săracului şi de-aceea, în urma odioasei dominaţiuni a aşa
- numitelor voastre principii, mizeria se urcă în oraşe şi la ţară, din cauză că pentru munca naţională, ce vă întreţine nu
restituiţi nici un echivalent .
Se 'nţelege dar că, în judecarea diferitelor mişcări politice din ţară, cată să întrebuiţăm două măsuri deosebite:
vom deosebi cele sincer politice de cele pretinse sau pretextate politice. Noi credem că, oricât de periculoase ar fi
mişcări[le] în adevăr politice, ele pot fi combătute cu succes, pe când ceea ce e mai greu de combătut sunt apetiturile
radicale cari pretextează politica, apetituri cari contractează orice principiu şi orice atitudine, numai să fie satisfăcute .
Faţă cu cele dendâi , de le combatem cu oricâtă asprime, tonul nostru va rămânea urban; dar nu 'nţelegem ce fel
de consideraţii am avea a ne impune faţă cu oamenii cari, sub pretextul că sunt liberali, cred a putea fi, cu patru clase
primare, directori de bancă, răscumpărători de rentă şi de drum de fier etc.
Iată dar de ce n-am combătut „Democraţia naţională", sau cel puţin de ce n-am combătut-o în modul în care
combatem pe ,,Românul .
[23 ianuarie 1881]
[„ERODOT AL «ROMÂNULUI» CONTINUĂ ..."]
Erodot al ,,Românului" continuă cu autopsia istoriei naţionale şi se 'nţelege că orice Domn bun întâlneşte în cale
e reacţionar, e turcofil , iar oricare taie capetele boierilor e naţional şi liberal.
Presimţisem că şi Mihai Viteazul şi Matei Basarab vor fi trecuţi în registrul negru, iar Mihnea cel Rău şi Mircea
Ciobanul, descendenţii armaşului Dracea , vor fi schimbaţi în martiri ai libertăţii poporului.
De la moartea lui Neagoe Basarab până la Mihail Bravul — zice „Românul" — sunt aproape optzeci de ani şi vedem că
douăzeci de Domni s-au pus pe tron şi pe rând s-au scos. Însă, în mijlocul acestei anarhii , lanţul privilegiilor se rupe, poporul începe