Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

pot fi, când li se va îngădui a îmbrăţişa o altă ocupaţiune , de pildă de a deveni agricultori, fie chiar în Dobrogea. Însă
să nu ni se ceară aceasta când nu suntem în stare de a le recomanda o altă îndeletnicire. Astăzi lucrurile au ajuns până
acolo încât abia este o ocupaţiune în care evreii să nu fie împiedicaţi prin fel de fel de restricţiuni. Junimea studioasă n-
are nici o speranţă de a putea aspira la un post, fie într-un institut de învăţământ ori de altă natură; când soldaţii
voluntari sunt depărtaţi de armată, debitul de tutun şi băuturile spirtoase e oprit, şederea prin sate chiar ca prăvăliaşi nu
se acordă de către unele organe ale guvernului. Ce să fie, ce să facă dar evreii Acuma suntem lipsiţi de posibilitatea de
a ne folosi de cunoştinţele noastre intelectuale, suntem opriţi o ne bucura de esperienţele noastre practice, încât nu ne
rămâne decât desperarea.
Ceea ce spune ,,Fraternitatea" e în mare parte adevărat; e exact şi o ştim din esperienţă personală că la 1844, la
1848 chiar, ocaua de carne costa patru parale, ocaua de pâne şi mai puţin. Şi cu toate acestea preţurile se vor părea mari
când vom adăoga că ele nu se obţineau decât prin monopol comunal. Tăiarea de vite era un monopol comunal precum
şi coacerea pânii . Chiar din aceste patru parale două erau ale comunei, erau o dare indirectă percepută de la
consumatori.
Cine au scumpit traiul în România Neapărat înmulţirea consumatorilor impreductivi , reprezentată mai cu
seamă prin elementul izraelit.
Tocmai înainte de 1848 — nu în urma lui — deci pe vremea boierilor, starea izraeliţilor era egală cu a celorlalţi
cetăţeni, nemaipomenind că familiile vechi izraelite — familia Daniel bunăoară din Iaşi — era considerată ca familie
boierească în rând cu oricare alta. Oameni nu tocmai bătrâni ţin bine minte ce onorabili din toate punctele de vedere
erau ,,puţinii" membri ai comunităţilor izraelite. Prin invazia pe scară mare a elementului rusesc şi galiţian toate
relaţiile vechi, frumoase, întemeiate pe o absolută bună credinţă reciprocă s-au discompus. Invazia unui element
improductiv a scumpit traiul. Elementul improductiv trebuind să trăiască de undeva, neapărat că s-a folosit de puţina
cultură a claselor de jos pentru a trezi în ele vicii şi a trăi din satisfacerea acestor vicii. Iată cum s-au născut cestiunea
izraelită, o cestiune comună nouă, Rusiei de sud, Galiţiei , Bucovinei, Maramureşului şi unor anume regiuni din Ardeal
şi Ţara Ungurească.
Propunerea de agricolizare , de colonizare a Dobrogei cu izraeliţi cari să devie plugari, ar fi în adevăr bună şi
admisibilă. Pământul aluvial al gurilor Dunării e de o fertilitate nemăsurat de mare şi aproape vergin. Politica
esperimentală fiind permisă în asemenea împrejurări, propunerea ,,Fraternităţii " are sorţi de-a fi admisă de politici bine
cugetători. Îndoiala noastră este alta. Nu credem că evreii se vor agricoliza , în afară de unele escepţii. Deprinderi
contractate în curs de secole se şterg cu anevoie. Dar o încercare, cât de costisitoare chiar, ar fi de recomandat, ca să
vedem limpede ce rezultate ar aduce.
[26 octombrie 1881]
[„DE CÎTE ORI POZIŢIA ..."]
De cîte ori poziţia cancelarului Germaniei era îngreuiată prin mecanismul parlamentar el ameninţa cu demisia şi
Parlamentul, vrînd - nevrînd , se mulcomea . În adevăr partidele germane voiau să aibă influenţă asupra politicei
principelui cancelar, însă în genere erau prea patriotice pentru a nu desista de la cererile lor de cîte ori creatorul unităţii
Germaniei ar fi ameninţat cu aruncarea sarcinei sale. Prea nouă sunt întocmirile împărăţiei şi prea şubrede poate pentru
ca să nu aibă nevoie de consolidare prin acel care le-a dat naştere. Acum însă telegraful ne comunică un estras din
ziarul ,,Post", organ adeseori inspirat din sferele cancelarului, prin care se arată că acesta ar fi declarat că e obosit de-a
fi ţinta tuturor răutăţilor , înjosirii , calomniei, suspiciunii invidioase a unei populaţii de 45 de milioane. Majoritatea
parlamentară, compusă din centrul catolic şi progresişti , ar putea în adevăr să-l răstoarne şi principele va fi căutând să
previe acest eveniment dându-şi singur demisiunea. Nu e lesne de crezut că cel mai mare om de stat al secolului nostru
ar fi dispus a-şi părăsi locul său fără a încerca toate mijloacele pentru a paraliza urele îndreptate în contra sa. De aceea
se poate ca articolul ziarului ,,Post" să nu fie decât o încercare de a pune în vederea opoziţiei germane nemăsurata
responsabilitate ce şi-ar asuma-o când cancelarul s-ar decide a-şi muta sarcina pe umerii ei.
[29 octombrie 1881]