Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

acuzare.
Orbite nu ştim de ce interese, ele tăgăduiau întrevederii suveranului nostru cu suveranii străini orice înrâurire asupra
bunului mers al afacerilor ţării, asupra apărării şi garantării intereselor ei.
Sperăm însă că faptele la care asistăm cu toţii de câtva timp o vor fi convins c-adânc înşelată era în procederile ei şi mult
câstigă reciproc statele păstrând bune ş-amicale relaţiuni unele cu altele şi suveranii între dânşii .
Această 'ndegetare făcută, ca 'ndeplinirea unei datorii patriotice şi de conştiinţă, să trecem la a doua parte a discursului
d-lui de Kallay .
Ba zău, să nu mai trecem la a doua parte a discursului d-lui de Kallay . Cu acea perfidie proprie scriitorilor de
la ,,Românul", în şirurile de mai sus se zice:
Opoziţia tăgăduia călătoriei suveranului orice înrâurire asupra mersului afacerilor ţării, a apărării şi garantării
intereselor ei.
E adânc înşelată opoziţiunea.
Ne 'ndeplinim o datorie patriotică şi de conştiinţă arătând că opoziţiunea s-a amăgit. Iată dar cum c-un cusur
subţire ,,învoiala strâmbă " pe care ,,Românul" o preferă ,,judecăţii drepte" s-aruncă în spinarea suveranului, ca şi
chestia Stroussberg, deşi tot roşii erau şi atunci la putere.
,,Învoiala strâmbă " preferabilă ,,judecăţii drepte" e regularea cestiunii Dunării. Îndealtmintrelea n-am înţelege
ce ,,datorie patriotică şi de conştiinţă" ar fi avut ,,Româ-
nul" de-a face asemenea degetare Asta nu înseamnează nimic alta decât că, din nou, vor să descarce vina Boerescu —
Brătianu pe umerele iresponsabile ale regelui, joc vechi, cunoscut, însă foarte păgubitor ţării de vreme ce M. Sa nu
poate servi de adăpost unor consiliari a căror alegere, după înseşi des repetatele perorări ale ,,Românului", atârnă de
,,naţiune".
C-un cuvânt , în toate aceste tirade oncţioase dar saturate de viclenie nu vedem decât intenţia de-a se descărca,
de-a se ascunde după o personalitate iresponsabilă şi ... de-a rămânea la putere chiar cu preţul Dunării, prin învoială
strâmbă .
Învoială
Dar dreaptă, strâmbă , cum o fi, în ce consistă învoiala Ce se oferă — strâmb ori drept — în schimb pentru
dreptul incontestabil al ţării Malul stâng al Dunării de la Porţile de Fier până la Galaţi este fără îndoială al nostru.
Navigaţiunea Austriei e în adevăr însemnată; dar societatea de navigaţiune pe Dunăre are un privilegiu limitat :
obligaţiunea ei primitivă era de-a da în proprietatea statului clădirile ce le va fi făcut pentru uzul ei timporar pe
pământul nostru: o companie engleză sau franceză poate intra în drepturile ei, mai târziu una română poate.
Ce se oferă în schimb, asta-i întrebarea
Cu această întrebare însă începe şi lipsa de idei a foii guvernamentale.
Căci strâmbă de-ar fi învoiala, de s-ar da adecă mai puţin ca compensaţie pentru ceea ce ni se cere, totuşi
compensaţie trebuie să existe, căci altfel nu este învoială nici strâmbă , nici dreaptă, ci uzurpaţiune pură. Compensaţia
aceasta trebuie — daca nu alta — să cântărească cel puţin atât cât pericolul la care ne-am espune în cazul când , intraţi
pe clima concesiilor, am trezi o veche rivalitate în Orient care, prin contrapunerea de azi, e neutralizată până la un punct
oarecare.
[23 octombrie 1881]
[„«PSEUDO - ROMÂNUL »
ÎN «SEMIBARBARIA » LUI..."]
,,Pseudo - românul " în „semibarbaria " lui are, se 'nţelege , defectul acestei stări intelectuale; nu e în stare a
pricepe termenii tecnici cu cari operează şi-i întrebuinţează pe dos. Am arătat în unul din numerile trecute cauzele cari
ne fac a stabili, pentru epoca din urmă a istoriei ţărilor noastre, că e o stare de semibarbarie de o sută de ori mai rea
decât barbaria adevărată, şi, se 'nţelege , fără proporţie de rea faţă de civilizaţia adevărată.
„Pseudo - românul ", care nu cunoaşte termenul ,,semibarbar " şi nu-i ştie însemnătatea, dă următorul înţeles