Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

se sulemenesc fiind miniştri, astea le avem cu de prisos. Dar realitatea este completă ignoranţă şi corupţie sus, neagră
ignoranţă şi adâncă mizerie jos.
Ş-acesta e poporul nostru românesc Poporul nostru de acum 50 — 60 de ani, de-o sănătoasă barbarie , de-o rară
deşteptăciune de minte, dăruită de Dumnezeu, de-o mare vigoare a inimei, grăitor de adevăr, vesel, muncitor, ironic,
des braves gens cum zicea principele de Ligne acum o sută de ani
Nu mai e de recunoscut. Nici Matei Basarab, nici Dimitrie Cantemir al său nu l-ar mai recunoaşte dacă s-ar
ridica din morminte.
Şi de unde vin toate acestea
Opinia noastră rămâne statornică. Pe deasupra poporului nostru s-a superpus o pătură străină fără tradiţii, fără
patrie hotărâtă , fără naţionalitate hotărâtă , care ne-a escamotat lucrul cel mai scump pe care un popor îl are: simţul său
istoric, simţul de dezvoltare continuitivă şi organică, acel simţ pentru care în fiece an avem o zi mare: Moşii.
Moşii — patres , moşia — patria, cu orânduielele lor bune şi drepte, cu limba lor spornică şi bogată, cu
moştenirea lor intelectuală şi socială întemeiată pe o mare epocă eroică şi pe-o dezvoltare normală şi sănătoasă, iată
ceea ce nu mai avem şi de-aceea civilizaţia Caradalelor seamănă cu cea adevărată precum ar semăna o servitoare a
Venerei vulgivage c-o împărăteasă.
[22 octombrie 1881]
[„BATE ŞEAUA ..."]
Bate şeaua să priceapă iapa, cum am zice. Există o frumoasă povestire românească despre un ţăran de munte
care vorbea cu Vasile Vodă Lupul numai aşa, pe de lături, fără ca unul din curteni să-i înţeleagă. Munteanul se prefăcea
că-i cam nea 'ntr-o parte, vorbea în pilde şi în parimii ; numai Vodă înţelegea tot.
Aşa ,,Pseudo - românul " de azi se preface că-i naiv, spune într-adins la platitudini despre valoarea bunelor
relaţiuni între popoare, despre pacinica lor dezvoltare şi alte lucruri de acestea, foarte adevărate, dar cinsprezece la o
para şi zece pe d-asupra de dăruială , nu pentru a umplea coloanele şi spre trecere de vreme, ci spre a îndrepta ascuţişul
altîncotro , precum vom arăta mai jos.
Tema de azi a ziarului oficios o constituie cuvintele rostite de d. de Kallay în delegaţiunea austriacă. Fără
îndoială şeful de secţie maghiar, însărcinat cu conducerea interioară a Ministerului de Esterne, cu afacerile curente
oarecum, nu crede de cuviinţă a spune ceva pozitiv în cestiuni a căror rezolvare nu atârnă de d-sa. Vorbe ca ,,relaţiunile
întreţinute de monarhie cu puterile străine sunt escelente" sau „datoria guvernului e de a grăbi rezolvarea cestiunii
Dunării în sensul Tractatului de la Berlin" sunt cu totul formale şi nu pot ascunde nici un cuprins pozitiv. O putere
mare, semnatară a Tractatului de Berlin, n-o să declare prin gura d-lui de Kallay că vrea să calce Tractatul de la Berlin
sau să-l ocolească . Daca în adevăr e vorba de Tractat astfel cum [î]l pricep toţi, cestiunea e rezolvată gata şi nu mai e
de datoria nici unui guvern de-a grăbi rezolvarea.
Ni se pare deci că altceva e la mijloc.
Reproducem câteva pasaje din ,,Românul". În fagurul de miere al poveţelor de pace date universului se ascunde
un ghimpe rău.
Acest răspuns (al d-lui de Kallay ) dovedeşte pe de-o parte câtă atenţiune dau chiar puterile mari relaţiunilor cu străinătatea,
iar pe de altă parte ce înrâurire au aceste relaţiuni — când sunt amicale — pentru mersul pacinic al popoarelor. . .
În familia statelor, deşi interesele unora sunt opozite cu cele ale altora, se lucrează pentru apărarea acestor interese mai cu
osebire pe calea înţelegerilor amicale.
Aceasta este norma în genere urmată şi rezultatele practice ce ea a dat adese amintesc zicătoarea :
Mai bine o învoială strâmbă decât o judecată dreaptă.
Când popoarele au părăsit-o tunul singur a mai avut cuvântul .
. . .orice stat, fie mare, fie mic, şi mai cu osebire când e mic, trebuie a căuta — mai cu seamă în unele situaţiuni — să
înnoade , să menţie şi să cultive bune relaţiuni cu puterile străine.
Astfel, făcând statele mici cum fac cele mari, şi-ar putea mai lesne şi mai cu succes apăra interesele pentru că dorinţa lor
cunoscută d' a mănţine bunele relaţiuni le-ar atrage bunăvoinţă sau măcar o atenţiune conciliantă din partea celor cu care ar avea
interese de discutat. Relaţiunile acestea amicale se nasc, se mănţin şi se strîng nu numai prin tratările diplomaţilor, ci şi prin
întrevederile monarhilor.
. . .când regele întreprinse o călătorie în Europa ziarele opoziţiunii nu găsită decât cuvinte de dezaprobare, ba încă: de