Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

deridicata în colegiile I şi II, cărora, alegerile odată făcute, bietele comune rurale au fost silite, prin solidaritatea ce le
impune legea percepţiei, a le plăti dările şi privilegiul de a figura în colegii superioare averii şi condiţiei lor sociale.
Favori şi funcţii nu se mai dădură celor cari le-ar fi meritat sau cari ar fi fost calificaţi, ci nepoţilor, verilor ,
rubedeniilor pân- 'ntr-a şaptea spiţă a alegătorilor influenţi.
Pe de altă parte, pentru a interesa prin daraveri curat materiale corpul electoral, s-a creat sute de funcţiuni nouă,
împărţite asemenea sau la alegători, sau la rude de alegători.
O mreajă întreagă de interese meschine, de împărţiri de slujbe la feneanţi şi netrebnici, de arendări pe nimic a
moşiilor statului, de păsuieli, de împroprietăriri a Campiniilor , ce nici sunt nici au fost plugari, de stipendii împărţite 'n
familie, o mreajă întreagă de corupţie bizantină, de nepotism fanariotic s-au aruncat asupra Corpului electoral, făcându
'l flexibil pentru pentru voinţele companiei de esploatare.
Iată dar înţelesul cuvintelor noastre ,,cât despre ţară, d. Brătianu ar putea sta mult şi bine la putere".
Înţelesul este cel dat de A.V. Millo în monografia sa asupra Ţăranului. Tot organismul statului, administraţia,
comunele, drumurile, căile ferate, băncile, toate s-au pus la dispoziţia intereselor electorale ale companiei de esploatare
numită partid roşu. La pungă, la interesele pungii s-au adresat roşii, la apetituri; nu la conştiinţa liberă, limpede, a
alegătorului, nu la convingerile lui politice, cari pentru d. C.A. Rosetti nu au nici o însemnătate, de vreme ce nici d-lui,
nici coreligionarii săi politici nu au convingeri cari să poată fi cumpărate c-o pensie reversibilă, c-o sumă de bani
oarecare.
Bani — şi ,,Românul" devine mâne chiar reacţionar, bani destui să-i îndopăm — şi toată tagma roşie va fi de
orice părere vom pofti.
Am spus-o demult, e greu, e ingrat a se lupta în contra unor asemenea arme. Nici o idee cât de clară, cât de
generoasă nu poate opri tagma oamenilor fără de patrie de-a goni buna lor stare în detrimentul naţiei, a dezvoltării
muncii şi a culturii.
Trebuia poate această amară experienţă.
Trebuia naţia să vază cum toată plebea aceasta greco - bulgărească au pretextat numai idei liberale ori naţionale
pentru a face averi din nimic, pentru a fi galopinii lui Bleichroeder şi a cumpăra în numele statului cu 60% valori ce
făceau 20%, pentru a ridica bugetul cheltuielilor în câţiva ani cu 40 %, pentru a escamota în toate chipurile averea şi
bunăstarea publică. Trebuia poporul să vază această goană oarbă după avere fără muncă, să vază că rezultatul final este
sărăcia tuturor, pentru a se convinge că roşii sunt străini ca rasă şi ca apucături, că n-au nimic sfânt , că pun la mezat, la
sultan - mezat , cetăţenie şi frontiere, interese economice şi sociale, pretinsele lor convingeri politice, totul c-un cuvânt .
Văzut-au ţara ce însemnează în adevăr evanghelia roşie, ce înţeles au articolele ,,Românului"
Nu libertate, nu egalitate, nu naţionalitate. Cestiunea principală e ca nişte Caradale şi Costineşti să fie milionari,
ca C.A. Rosetti să capete pensii reversibile, ca toată pletora de plevuşcă fanariotă - bulgărească să încape în pita lui
Vodă.
Vorbe de esclamaţiuni patriotice! Fum şi pleavă!
Bugetul, bugetul! iată formula magică, iată stindardul împrejurul căruia s-adună urmaşii adunăturilor lui
Ypsilant; banul statului, sudoarea ţăranului, averea bisericii, a şcolii, a spitalelor, iară ţinta adevărată a toată suflarea
fanariotică.
Şi aceasta fără pudoare, fără demnitate, fără respect pentru destinaţia organică a acestor averi!
Nu vorbim de popor! El e mânat la alegeri de subprefecţi, de civico - electorala baionetă a lui Serurie, el suportă
numai plebea aceasta, fără a pricepe. Încurcat în paragrafi şi articoli traduşi din franţuzeşte, nemaiştiind a destinge alb
de negru şi adevăr de minciună, cu mintea uimită de fraze fără coprins, de un întreg lexicon de termeni cari n-au nici o
realitate îndărătul lor, el e în punctul de a-şi pierde până şi limba şi bunul simţ , vestit odinioară.
Acestea toate sunt ştiute, sunt secrete publice. Care-i dar ţara care e cu roşii Am văzut-o acea ţară arhistrăină
adunându-se împrejurul d-lui C.A. Rosetti la banchet. Aceasta nu este însă adevărata ţară istorică, strivită de roţile
regelui Strussberg, cu oasele măcinate de „Millowie ", acesta nu este neamul românesc, ale cărui trebuinţe naţionale,
sociale, economice d-alde C.A. Rosetti nu are nici onoarea, nici mintea necesară pentru a le înţelege. Acesta este statul
străin încuibat în ruinele statului nostru naţional, sunt viermii intraţi în roiurile de albine; ţara d-lui Rosetti este o
ecrescenţă parazită pe trupul adevăratei ţări, parazit care-i consumă puterile, [î]i împiedică şi-i nimiceşte funcţiunile
vitale.
[11 octombrie 1881]