Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

Pentru că se uni cu turcii în contra lui Ştefan cel Mare.
Pentru că dete ţara în mâinile turcilor şi primi să plătească un tribut anual de 20 000 galbeni.
Pentru c-a dăruit Giurgiu sultanului . . .
Vlad Ţepeş se urcă iarăşi pe tronul Munteniei ... Ce fac acei boieri Fug la turci, le vând ţara, pun de ucid pe
Vlad ...
Ce nume poartă în istoria noastră acela pe care boierii 'l pun cu ajutorul turcilor pe tronul Munteniei , acel fiu
denaturat care primeşte o coroană scăldată în sângele tatălui său etc. etc.
Istoria 'l numeşte Radu cel Mare.
Mare în adevăr căci de la dânsul începe decadenţa Ţărei Româneşti.
Boierii sunt mulţumiţi : Radu le-a mărit privilegiile.
Unde foc a citit venerabilul redactor al „Românului" toate poveştile acestea Sau şi le închipuieşte singur, îşi
bagă degetul în gură şi le inventează
Dar să admitem pentru un moment că aceste lucruri ar fi scrise undeva, să admitem aşadar:
Că o partidă naţională exista din timpul lui Mircea cel Mare;
Că ea susţinea emanciparea ţăranului;
Ca şef de partid era Vlad Dracul şi Vlad Ţepeş.
Iar pe de altă parte exista un partid reacţionar , care se răzima pe străini şi voia întărirea privilegiilor.
Să întrebăm aşadar istoria cine era acel Vlad Dracul, şeful partidului naţional liberal de pe atunci
Mircea I a domnit de la 1387 — 1419, adecă treizeci şi doi de ani. În timpul său Casa Lancaster a ajuns pe
tronul Angliei, au trăit Ioan Huss şi Ieronim din Praga, au primit burggravul Friederich de Nürnberg marchionatul
Brandenburg, s-a-ntemeiat
actuala Casă imperială a Germaniei; s-au lăţit puterea turcilor în Europa: o vreme peste tot foarte turburată şi politiceşte
şi bisericeşte, căci tot atunci au fost Conciliul de la Constanţa ; în zilele lui erau războaiele între Franţa şi Anglia, trei
împăraţi îşi disputau sceptrul Germaniei şi trei papi scaunul Sfântului Petru, atunci trăia Tamerlan şi Baiazid-fulgerul ,
c-un cuvânt şi Asia şi Europa erau în foc.
Mircea avea un fiu din flori, un bastard, anume Vlad, naţionalul liberal al „Românului".
Tată-său fiind pe tron încă, şi anume fiind aliat al Europei întregi şi ocupat cu pregătirile bătăliei de la Nicopole,
Vlad, fiul naţional liberal , nu găseşte atunci un lucru mai bun de făcut decât să închine ţara Poloniei printr-un hrisov
datat din Argeş 22 mai 1396.
Tată-său, întors acasă, pune mâna pe el şi-l trimite la Buda, la regele Ungariei.
Tânărul naţional liberal fuge de acolo şi intră în garda împăratului bizantin, unde face intrigi contra bătrînului
său părinte. Mai târziu îl aflăm la Curtea împăratului turcesc din Adrianopole, unde se ocupa, cu aceeaşi treabă.
Va să zică boierii din partidul naţional cari voiau emanciparea ţăranului au izbutit a-l pune pe acest Vlad Dracul,
ca şef de partid, pe tron Iar boierii reacţionari cari voiau privilegii ţineau la linia legitimă a Basarabilor
Dar ceea ce-i mai ciudat în toate acestea e aiurarea desăvârşită în privinţa motivelor cari se substituie oamenilor
de pe atunci pentru faptele lor.
Naţionali şi reacţionari Democraţi şi boieri
Cearta care se naşte în urma lui Mircea e o ceartă dinastică . Mircea avusese un frate care a domnit înaintea lui,
Dan I, un fiu legitim Mihail, şi un fiu nelegitim, Vlad Dracul. După moarte-i veni imediat fiul său Mihail. După acesta,
care trebuie să fi fost şi el bătrân , veni Dan II, fiul fratelui lui Mircea, Dan I. După Dan II veni în sfârşit fiul nelegitim,
Vlad Dracul.
Deci între urmaşii lui Dan I şi urmaşii lui Vlad Dracul se 'ncinse acea luptă dinastică care împărţi ţara în
Dănuleşti şi Drăculeşti, căutând unii razim la turci, alţii la unguri, toţi în afară.
Dar Radul cel Frumos a declarat război lui Ştefan cel Mare
Dar Vlad Ţepeş nu l-a declarat N-a avut Ştefan cel Mare a se bate tot atât cu Ţepeluş ca şi cu Radu cel Frumos
Şi cu cine a intrat Ţepeş în Moldova Cu turci şi cu tătari, cu neamuri străine.
Dar cine era acei boieri reacţionari despre cari vorbeşte „Românul" Unde sunt documentele din cari să se vază
tendenţele lor reacţionare, unde sunt privilegiile lor întărite de Radu cel Frumos sau de Radu cel Mare
Toate acestea sunt mofturi, sunt scornituri gratuite în socoteala unei istorii abia cunoscute, în care luptele
dinastice jucau, din nefericire, cel mai mare rol în viaţa tuturor popoarelor. Căci nu numai la noi era aşa, ci 'n toată
Europa. Minunea consistă tocmai într-asta că, într-un timp în care Europa toată se bătea în capete, noi am avut
norocirea de-a avea dup-olaltă, o dată în Muntenia pe-un Mircea, apoi în Moldova pe Ştefan cel Mare. Acest din urmă