06.01.2015 Views

Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

SHOW MORE
SHOW LESS

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

Să facem apel la întreaga naţiune română ca să ne dea nouă, concursul, iar nu ideilor ipocrite ale d-lui C.A. Rosetti. (Vedeţi

circulara no. 17219 din 1 oct. către d-nii prefecţi din tară.)

Celelalte puncte nu le comunicăm, de vreme ce cuprind un apel la acte ilegale, iar denunţători ai poporului

nostru nu suntem nici atunci când el n-ar avea dreptate.

[7 octombrie 1881]

[„OBSERVASERĂM UNA DIN ZILE ..."]

Observaserăm una din zile că roşii, pentru a fi posibili, sunt siliţi a se preface, de ochii lumii cel puţin, că admit

principii conservatoare.

În chipul acesta am văzut pe d. C. A. Rosetti devenind regalist înfocat din republican ce era şi aruncând în apă

tot bagajul său de idei politice. Numai din buzunarul paltonului mai spânzură petecul roşu al republicei desculţilor .

Unii ne-au făcut întâmpinarea că dacă roşii, prin natura statului şi a împrejurărilor, sunt siliţi să admită principii

conservatoare, de ce nu i-am susţine, de vreme ce realizează ideile noastre.

Dacă n-ar fi vorba decât de ceea ce se realizează, atunci întâmpinarea ar avea cuvânt ; dar o consideraţie de

căpetenie în viaţa publică este modul cum se realizează o idee.

Modul cum o idee se pune în practică este totodată o probă de sinceritate cu care ea se aplică; de aci se vede daca

aplicarea se face de bună credinţă şi în cunoştinţă de cauză sau numai ca pretext şi pro forma. Roşii sunt în adevăr

meşteri în escamotarea ideilor noastre şi în renegarea propriului lor trecut. Şi una şi alta-i priveşte. Dar cum le

escamotează şi cum se renegă

Ni se pare că, totdauna, îndărătul apostaziei lor se ascund vechile deprinderi cosmopolite şi demagogice. S-a

proclamat în adevăr regalitatea, dar M. Sa Regele a fost înconjurat cu oameni care n-au întru nimic de-a repeta actul

eroic de la 11 fevruarie; şi, la dreptul vorbind, oricât de multă tărie de suflet am recunoaşte M[ăriei ] Sale, vedem libera

sa dispunere în afacerile statului atârnând de prezenţa unui Candiano şi a altor fevruarişti , pentru cari jurământul

militar e o păpuşerie , iar adevărata datorie ordinul de noapte dat de C. A. Rosetti — Carada.

Daca roşii se prefac a primi principii conservatoare, ba au îndrăzneala de a se numi pe ei adevăraţi conservatori,

aceasta nu se întâmplă decât în aparenţă, de ochii lumii,

pentru ca să fie posibili la guvern. Realitatea e că constituie o societate de esploatare fără nici un fel de credinţe

pozitive, cari bucuroşi ar admite orice serie de principii numai daca această mărturisire ar putea prelungi rămânerea la

buget. De aceea sunt capabili a face orice şi nu există nici un act înaintea cărui să se dea îndărăt, nu este principiu să

nu-l declare de al lor, rămânând ca adevăratele lor motive de acţiune să fie interesele colective ori particulare ale

membrilor partidului.

Să vedem ce s-a întâmplat bunăoară în cestiunea Dunării.

D. I. Brătianu, împreună cu ilustrul d. Boerescu, fac verbal concesii hotărâte Austriei. Ei admit Comisia Mixtă,

admit prezidenţia, admit votul preponderant. Puterile apusene sunt indignate de jocul duplu al guvernului, care-n

Comisia Europeană una zicea, în corespondenţa diplomatică alta făcea.

În acest timp intervine interpelarea şi discursul d-lui Alexandru Lahovari, prin care se arată că Comisia Mixtă nu

e prevăzută în Tractatul de la Berlin, că Austria nu este putere riverană , că nu trebuie să ne abatem de la spiritul şi

litera Tractatului dacă voim a nu se atinge libertatea de navigaţiune pe Dunăre.

Numaidecât d-nii Brătianu — Rosetti întorc foaia.

Se tăgăduiesc făgăduinţele făcute baronului Haymerle şi 'ntr-un consiliu de miniştri se decide a nu se admite

existenţa unei Comisii Mixte, fiind contrarie Tractatului de la Berlin.

Când au fost sinceri roşii Când au promis concesiuni sau azi, când se opun.

Credem că nici acum, nici atunci. Sinceră e numai dorinţa de a rămânea cu orice preţ la putere, mâni cu preţul

Dunării, precum ieri cu preţul răscumpărării, alaltăieri cu acela al împământenirii şi al Basarabiei. Nu ne îndoim deloc

că, pentru a putea esploata în linişte ţara şi bugetul, roşii ar fi în stare de-a ceda poimâne Moldova până 'n Siret.

poipoimâni Ţara Românească pân-în Olt. Căci nu ţara e 'n cestiune, ci pânea de toate zilele ori îmbogăţirea acestor

pretinşi români, incapabili de patriotism.

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!