Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

despre bulgari există asemenea o lungă povestire a lui Hagi Ivat craiul, care a vrut să ia Ţarigradul înarmat c-un praz ;
despre sârbi asemenea, c-un cuvânt despre toţi.
Un obiect predilect al ironiei populare e popa şi călugărul. Mulţimea cea mare de călugări şi lipsa de cultură a
clerului laic şi monastic vor fi fost în mare parte cauza acestei ironii.
Din această ramură puţin cultivată a literaturii populare d. Baican ne trimite câteva probe, cari desigur vor
interesa.
Între mulţimea aceasta de tipuri, românul însuşi apare isteţ şi batjocoritor , personificat ici în Pepelea, colo în
Păcală .
Cronicele noastre, descrierea din vremea lui Matei Basarab făcută de diaconul Paul din Aleppo, scriitorii poloni
mărturisesc că la mesele domnilor Basarabi şi Muşatini se cânta şi se glumea mult. Astfel bunăoară cântecul dezgropat:
Ştefan, Ştefan, Domn cel mare,
Seamăn în lume nu are
se cânta unisono de către toţi mesenii. Măscăricii îşi făceau mendrele, zicându-i lui Vodă ,,măi vere", curţile domneşti
erau pline de cimpoiaşi , ospeţele ţineau cîte douăsprezece ceasuri în şir, şi-n această viaţă, pentru care Miron Vodă
Barnoschi zice că ,, dulce Domnia la Moldova", răsuna numai din când în când buciumul războinic chemând Vrancea şi
Câmpulungul , Soroca şi Tigheciul, Ţara de Sus şi Ţara de Jos sub cei doi vornici ce comandau aripele împotriva
duşmanului . Pe cai, cărora le ziceau:
Aşterne-te drumului
Ca şi iarba câmpului
La suflarea vântului ...
ţara s-arunca , o adevărată vijelie, spre margine, şi vai de neamul ce-i încăpea pe mâni .
Ceea ce presupunem este însă că în vremea unora dintre dinaştii români cată să fi existat o epocă literară ale
cărei rămăşiţe fragmentare se mai găsesc astăzi şi cari pe zi ce merge se împuţinează.
Anecdotele au îndealtmintrelea proprietatea de a se schimba cu timpul şi de a se adapta actualităţii; multe pot fi
de tot moderne.
Bogăţia consonantică şi vocalică a limbii îi dă înlesnire românului de-a imita cu uşurinţa pronunţia altor
popoare, pe când celelalte cu greu deprind fonologia limbii noastre.
Reproducând aceste anecdote nădăjduim că autorul lor [î]şi va continua lucrarea, în care arată talent, şi se va sili
să dezgroape mai târziu poveştile lui Pepelea, cari sunt fără contestare mai vechi decât aceste ce scăpară din contactul
cu străinii.
[4 octombrie 1881]
[„CELE DOUĂ PREOCUPĂRI..."]
Cele două preocupări ale zilei sunt întâlnirea între împăratul Austriei şi al Rusiei şi pretinsa întrevedere între d.
Gambetta şi principele de Bismarck.
Întâlnirea între cei doi împăraţi se vesteşte de câteva săptămâni , fără a se putea indica localitatea măcar în care
ar avea să fie. Unii indică Varşava , alţii localitatea Graniţa, dar cu mai multă stăruinţă se citează târguşorul
Krszezovice (Crşejoviţe ), unde împăraţii ar fi având să se întâlnească într-un castel al familiei Potocki .
Despre însemnătatea acestei întâlniri baronul Haymerle ar fi zis că atât alianţa celor doi împăraţi cât şi tendinţa
de-a se reapropia de Rusia se 'ntemeiază mai cu seamă pe dorinţa pe care Curţile o au de-a impune linişte mişcării
republicane şi socialiste din Europa. Preocuparea că exemplul Republicei Franceze ar putea să afle imitatori în Italia şi
în alte state, turburarea ascunsă însă permanentă în Rusia, cestiunea socială în Germania, tendenţele centrifugale ale
unor grupuri din Austro-Ungaria, toate acestea la un loc sunt de natură a inspira îngrijire marilor monarhii ale
continentului nostru.
Dacă însă întâlnirea n-ar avea în vedere decât pericolele ce reies pentru formaţiunile monarhice din tendenţele
ultraegalitare ale secolului nostru ea n-ar fi decât reân [noirea ] [acelei] alianţe, reînnoirea acelei politici conservatoare