Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

La trebuinţă, această a patra parte în numerar se depune pe masa notarului, care nu poate decât constata ceea
ce vede, pentru că n-are altă misiune, deşi în cele mai multe cazuri el ştie foarte bine că aceşti bani au fost luaţi cu
împrumut pentru câteva ceasuri numai.
Da, în Paris se găsesc oameni cari au profesia de-a împrumuta bani pentru constituirea societăţilor şi puteţi fi
siguri că li se plăteşte foarte scump acest serviciu. Cu toate astea ar trebui să fie mai puţin aspri, pentru că au obiceiul
de-a duce banii ei singuri la notar şi de-a-i readuce cu grijă îndărăt, astfel că în realitate nu se espun nici unui rizic.
În alte cazuri e destul dacă s-aduce poliţa unei case de bancă, sau chiar casa de bancă care subscrie ea însăşi
se mărgineşte la o simplă pasare în scripte, care se contrapasează a doua zi.
Şi nici e cu putinţă ca să fie altfel, pentru că niciodată Franţa n-ar putea. cu toate enormele ei economii, să
subscrie sumele şi mai enorme ce i se cer.
Precum vedeţi cea mai mare parte din societăţi se fondează aproape fără bani, însă promotorii lor [Î] şi fac
totdauna socoteala cu rentierii , de la cari speră că-i vor descărca de-o parte a sarcinei lor.
Dacă scopul s-ar putea ajunge în totalitatea lui, dacă în realitate, la capătul câtorva luni, acţionarii fictivi de
azi ar fi reprezentaţi prin acţionari serioşi, răul n-ar fi considerabil, căci Societatea ar putea de bine de rău să-şi
[î]mplinească programa.
Dar, din nenorocire, nu este astfel şi nu poate f i astfel pentru cuvintele ce le vom da.
Rezultă deci că aceste societăţi n-au decât resurse slabe la dispoziţia lor, pentru că n-au putut plasa decât o
parte minimă a capitalului lor şi astfel ele sunt menite la o moarte sigură.
Toate silinţele lor tind dar de-a căuta să trăiască timp de trei ani pentru a scăpa de legea penală, care-a fixat
acest termen ca limită extremă a intervenţiunii ei.
Societăţile de cari vorbesc au fost organizate de oameni fără resurse serioase sau suficiente şi, daca rentierul
binevoieşte a lua informaţii înainte de a-şi da banii, arareori se va înşela sau va cădea în cursa ce se întinde
credulităţii lui.
Dar aci suntem în cazul în care cea mai vulgară prudenţă se poate feri.
Sunt alte cazuri din nenorocire unde lucrurile au fost aranjate în aşa chip şi combinate cu atâta arte încât
trebuie să fie cineva din breasla aceasta pentru a scăpa cu siguranţă, de primejdie.
Primejdia serioasă nu vine în adevăr decât de la societăţile cu capital mare cari oferă o afacere publicului. Nu
le înglobez pe toate, căci sunt escepţii onorabile, dar adevărul se aplică la generalitatea lor, care e foarte numeroasă.
Era un timp, nu tocmai depărtat, în care emisiunile publice reuşeau încă.
Astăzi lucrurile s-au schimbat şi nu voi fi dezminţit de nimeni daca afirm că, la zece emisiuni , nu sunt două
cari ar avea un succes real; mai totdeauna sau foarte des cel puţin acest succes trâmbiţat prin foi ascunde un eşec.
Subscripţia publică nemaimergând , oamenii bogaţi, societăţile puternice au avut recurs la o nouă combinaţie:
sindicatele .
O asociaţiune de capitalişti se formează care subscrie în adevăr şi face vărsământul cerut de lege; apoi, cu
sprijinul unei largi publicităţi, bine orânduite , vinde publicului acţiunile societăţii în folosul comun al asociaţiunii .
Aci publicul e şi mai amăgit decât altă dată, pentru că nu i se vând acţiunile al pari; nu i se dau decât c-o
majoraţiune de 15 la sută, ba de mai mult chiar.
Dar mai extraordinar e că se găsesc totdeauna cumpărători în asemenea caz şi e greu să fie altfel pentru că
publicitatea e aranjată astfel că răsună în acelaşi timp în 100 — 200 de ziare financiare, făr' a mai vorbi de cele
politice cari zilnic vin a se adăoga la acest concert puternic.
Auditorii sunt dar obligaţi a admira frumuseţea piesei muzicale, pentru că nu există nici o notă discordantă .
Aplauzele pornesc de la ei înşii; apoi vine colecta sub formă de cerere de acţiuni şi aceasta a fost totdauna spornică.
Însă iată şi sfârşitul concertului, sfârşitul comediei.
Cursul acţiunilor nu e susţinut, pentru că toate sunt vândute şi când publicul adevărat, cumpărătorul, vrea să
vânză , nu mai găseşte pe nimeni care să cumpere.
De acolo baisse considerabile cari adeseori nu se opresc la pari, aşa încât adeseori nu poţi .scoate o sută de
franci pe o acţie ce-a fost plătită cu 350 fr.
Daca imprudentul cumpărător vrea să se plângă află răspunsul pe care l-am căpătat noi, cari am cerut pentru
un client ruinat o mică favoare , aceea de a-i lua titlurile c-o pierdere de 50%.
,,Societatea e regulat constituită; clientul d-tale nu e copil; a trebuit să ştie ce face. Noi nu-i putem ajuta nimic".
Clientul nostru e în adevăr în faţa unei societăţi foarte regulat constituite şi prin aceasta e ruinat cu toată buna
regulă.
Ceea ce spunem e-o istorie ce se întâmplă în toate zilele şi, în proporţie mai mare ori mai mică, toţi au fost