Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

fesorii nu sunt aleşi de colegii; voinţa formulată de Parlament de-a avea drum de fier, dar ingineri l-au construit; voinţa
codificată ca relaţiile juridice dintre părţi să fie astfel regulate cum sunt omul ştiutor de legi şi de drept o aplică; tot
astfel precum voinţa naţională de-a se apăra în contra invaziei străine o aplică nu delegaţii aleşi ai colegiurilor , ci
artileristul , cu tunul, infanteristul , cu baioneta.
E curios şi caracteristic pentru starea în care se află spiritele din ţară că ne vedem nevoiţi a espune asemenea
lucruri elementare, a arăta că toată lupta între constituţionalism şi absolutism este o luptă pentru determinarea voinţei
statului. Cine o determină sub absolutism Regele cu Consiliul său de Stat. Cine sub constituţionalism Toţi cetăţenii.
Cine sub feudalism Clasele istorice. Unde nu e vorba de voinţă, nu poate fi nici vorba de alegere.
Mai e oare îndoială că în privirea judecătorilor nu poate fi vorba de voinţa naţională, care stă codificată şi
emanată demult pe masă, şi că judecătorul n-are alt de făcut decât să subsumeze cazurile ce i se prezintă sub paragrafii
acestei voinţe Să zică: cazul tău e cutare, după voinţa naţională ce stă dinaintea mea el se cuvine să fie pus sub
paragraful cutare
Cumcă puterea legiuitoare emană direct din alegerea naţiunii e natural, de vreme ce aceste corpuri sunt tocmai
organul menit a-i formula voinţa în paragrafe de lege. Dar cea executivă şi cea judecătorească nu mai au de stabilit şi de
formulat această voinţă, ele au numai s-o aplice. Un deputat nu e servitor al statului; un administrator, un judecător da.
EI are să aplice ceea ce i s-a dictat şi condiţiile prin cari se constată aptitudinea lui de-a le aplica sunt altele la jurist ,
altele la militar, altele la administrator, altele la medic, profesor, mecanician ş.a.m.d.
Pentru numirea judecătorilor d. Mârzescu propune concursul, ceva analog cu examenul de stat din Austria şi
Germania. Aceasta ni se pare în adevăr singura cale pentru a asigura în cele mai multe cazuri înaintarea ştiinţei şi
meritului în ierarhia judecătorească.
[27 septembrie 1881]
[„N-A TRECUT MULT ..."]
N-a trecut mult de când în unul din porturile Engliterei a apărut o corabie încărcată cu 600 000 de kilograme de
marfă. De provenienţă din şesul Dunării de Jos, încărcătura corabiei a fost trimisă la moară, măcinată şi vândută . Dar
nu era grâu ceea ce adusese corabia, nu cereale măcinase moara engleză, ci o marfă ciudată, neauzită pân - acuma ...
oase omeneşti. Făină de oase omeneşti a fost vândută spre a îngrăşa ogoarele Engliterei.
Ale cui erau acele oase
Ale soldaţilor căzuţi înaintea Plevnei, ni se spune.
Bulgarii recunoscători au dezgropat pe ruşii, pe românii cari au căzut pentru eliberarea patriei lor, pe turcii lui
Osman şi i-au vândut . Amestecaţi astfel, bieţii cazaci de la Don, dorobanţii din Vaslui şi Vrancea, ostaşii din trei
continente ale împărăţiei osmane , toţi la un loc au pornit la moară, sub a cărei pietre grele scrâşneau oasele vitejilor
pentru a forma gunoiul trebuincios utilitarismului englez.
,,Milowie " se chema acea corabie cu morţi; un nume ce merită a fi ţinut minte.
Nu ştim de ce astăzi, a doua zi după aniversarea a douăzeci şi cincea a „Românului", ne aducem aminte de-o
vorbă a d-lui Dumitru Brătianu, care, suindu-se pe scaunul de prezident al Adunării, a comparat pe coreligionarii săi cu
nişte putregaie care se macină de sine.
Măcinatu-s-ar -fi oare ţara aceasta întreagă cu oamenii ei fără veninul descompuitor adus din Fanar, fără ca
asemenea venetici să fi avut influenţă asupra destinelor ei Stinsu-s-ar fi orice patriotism adevărat, orice iubire de
adevăr , fără ca să existe o asemenea moară a sufletelor moarte, o anume organizare care să încurajeze corupţia şi
trădarea, un anume partid în ochii căruia fărădelegile , viciile, ignoranţa şi lipsa de omenie să fie titluri de
recomandaţie
Credem că nu. Răul pe care l-a făcut ,,Pseudo - românul " în douăzeci şi cinci de ani, apucând între pietrele
clevetirii şi invidiei, a batjocurii şi vicleniei, tot ce ţara aceasta avea respectabil, onest şi de caracter, tot ce ea avea
vechi şi tradiţional, întemeiat pe dreptate şi bună credinţă , e un rău ireparabil , şi strein a trebuit să fie omul, arhistrăin ,