Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

Am împins atît de departe spiritul de asimilare cu Francia încît am căutat ca pînă şi prin uniforma magistraţilor şi advocaţilor,
adecă prin o imitare puerilă,, să dovedim Europei că merităm a ne înălţa la rangul statelor civilizate.
Cu o iuţeală demnă de toată lauda Tribonianii noştri s-au pus de au tradus legile civile ale Franciei.
Găsim în legile noastre dispoziţiuni cari n-au la noi nici o tradiţiune şi nici un trecut istoric ...
Din acest punct de vedere li se impută cu drept cuvânt codicilor noştri că sunt o operă incoerentă , adusă din străinătate.
Mai mult decât atâta ; multe din tradiţiunile noastre naţionale au fost îmbrâncite , ca să zic aşa, cu dispreţ şi în locul lor introduse
idei şi principii nouă ...
Adevărul filozofic că legile trebuiesc să fie espresiunea deprinderilor şi moravurilor naţionale ale unui popor la noi a fost
întors pe dos, căci prin legi am introdus idei nouă, creând moravuri şi deprinderi la cari nu zic majoritatea, dar unanimitatea
poporului român nici visase măcar.
cazuri:
Ca probă despre aceste înnoiri nepricepute de popor, nepricepute de magistraţi chiar, d. Mârzescu citează câteva
Maximele din dreptul francez că mortul chiar [î]şi trece proprietatea sa la cel viu (le mort saisit le vif ) prescripţiunea
instantanee a lucrurilor mobile (en fait de meubles possession vaut titre ) ; — translaţiunea proprietăţii prin simplul
consimţământ ; — materia absenţei ; — divorţul prin consimţământul mutual ; — împărţeala succesiunei că este declarativă şi
nu atributivă de proprietate; — succesiunea copiilor naturali; — formele şi teoria condiţiunilor relative la testamente , legate şi
donaţiuni între vii; — societatea de achiziţiuni între soţi ; — ipotecile şi privilegiile; — şi alte multe teorii cu totul nouă au fost
introduse în ţară într-un mod atât de brusc încât mi s-a întâmplat să aud chiar foşti membri de Divan, ex - directori ai Ministerului
de Justiţie, dacă nu chiar foşti miniştri — toţi după legea organică a Curţei de Casaţiune constataţi încă ca destoinici de-a mai
funcţiona în cel mai înalt tribunal judiţiar din ţară — dându-le esplicări ce te făceau să pufneşti de râs ! ! ...
Iată ceea ce constată d. Mârzescu , ceea ce ştim cu toţii, de vreme ce e un secret public.
Iată lucruri pe cari le repetăm de ani încoace cu stăruinţă. Cum se putea să fie altfel când oameni fără tradiţii,
fără simţ istoric, fără iubire pentru trecutul acestei ţări, moştenit în datine, în limbă, în legi, au stătut stăpânitori ţării
Cum se putea altfel când elementul determinant, tipic, al acestei ţări n-au mai fost românul, cum l-au făcut Dumnezeu şi
împrejurările, ci omul in abstracto, din câteşipatru marginile lumii, homo Platonis .
Şi într-o asemenea stare de lucruri, când legile noastre sunt obiectul unei ştiinţe străine, ce trebuie deprinsă prin
ani de studiu pentru a se aclimatiza şi a trece de acum înainte în datinele noastre, garda alegătoare, comandată de onor.
Serurie va decide cine ştie în adevăr dreptul, cine nu
Exemplele citate de d. Mârzescu sunt faţă.
Întrebăm pe inginer, pe medic, negustor, episcop daca ştiu ei de ce e vorba în exemplele de mai sus.
P-ici pe colo vor pricepe cîte un cuvânt , în genere însă nici vor înţelege de ce e vorba.
Totuşi ei să fie chemaţi a distinge pe cel ce ştie aceste lucruri de cel ce nu le ştie, totuşi episcopul să decidă dacă
cineva cunoaşte deosebirea între „împărţeală declarativă şi atributivă ", pălărierul asupra ,,prestaţiunii instantanee a
lucrurilor mobile" şi altele asemenea.
Electivitatea nu se invocă ca un mijloc de avea buni judecători, de vreme ce colegiele electorale sunt tot atât de
profunde în materie juridică ca şi în cea medicală , fizico - mecanică , farmaceutică . Ea se cere ca un drept ce ar rezulta
din Constituţiune, care declară că toate puterile statului emană de la naţiune. Puterea judecătorească fiind una din
puterile statului, trebuie să emane de la naţiune.
Cestiunea emanării de la naţiune nu este însă o cestiune de electivitate. Puterea judecătorească emană de la
naţiune în înţelesul că în hotărârile ei nu se ia după voinţa arbitrară a şefului statului, nu după voinţa judecătorilor, ci
aplică voinţa naţională, codificată în legi. Daca cei ce execută legile ar trebui să fie aleşi, atunci ar trebui numiţi prin
alegere şi ofiţerii din artilerie, şi profesorii de chimie şi fiziologie; atunci sufrajul ar trebui generalizat asupra tuturor
ramurilor de activitate publică, de vreme ce toate emană de la naţiune, întru cât priveşte voinţa ce le-a înfiinţat şi le-a
organizat activitatea.
Supuse electivităţii sunt în toate ţările organele acelea cari esprimă şi formulează voinţa cetăţenilor.
Voinţa colectivă se formulează de către cei aleşi în lege generală; voinţa unei părţi a ţării, în corpurile de
administraţie judeţană şi comunală, se traduce în măsuri şi dispoziţii ce au putere de lege în circumscripţiunile
respective. Dar această voinţă esprimată şi formulată în articole, în paragrafe , în alineate , omul tecnic, omul cu
cunoştinţe speciale o aplică. A fost fără 'ndoială voinţa naţională de a avea universitate, dar pro-