Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

Daca partida liberală, ar combate inamovibilitatea ca să aibă înrâurire asupra justiţiei, apoi noi i-am da următorul sfat:
Să se unească toţi membrii ei şi să voteze îndată inamovibilitatea.
Legea votată, partida liberală fiind acum la guvern, să numească pe membrii ei la Curţi şi la tribunale.
Aceştia fiind inamovibili , partida ieşind de la guvern va domni în justiţie şi va domni cu puterea inamovibilităţii .
Acest sfat nu mai trebuia să-l dea ,,Românul" partidei sale, căci ea urmează aşa şi fără îndemnul foii. Şi azi cele
mai multe numiri în justiţie sunt dictate de interese de partid, abstracţie făcând de meritele ori de ştiinţa candidaţilor.
Numindu-se o persoană nu se pune cestiunea daca ar fi un bun şi drept judecător, ci daca e roşu.
Cine voieşte însă inamovibilitatea are în vedere totodată şi condiţiile ei organice acela vrea o lege care,
abstracţie făcând de opiniile politice ale candidaţilor, să confere posturile de judecător numai la bărbaţi cu titluri şi pe
baza unui concurs.
Oricât s-ar influenţa atunci ministrul, totuşi nu va putea înlătura meritul în măsura în care o face astăzi.
Nu inamovibilitatea roşie o vrea cineva, nu privilegiul esclusiv al roşilor de-a fi numiţi judecători buni răi , cum
s-ar găsi, ci inamovibilitatea ca principiu, reglementat prin anume condiţii de admisibilitate şi de înaintare, fără privire
la opiniile politice eventuale ale celui ce voieşte a fi judecător fără consideraţii politice c-un cuvânt .
Magistratura cată să fie neatârnată atât de fluctuaţiunile politice cât şi de guvern.
Legea care ar prescrie inamovibilitatea va trebui deci să reducă facultatea ministrului de-a numi judecători la
rolul administrativ de a constata titlurile candidaţilor şi de-a supune numirii din partea regelui pe aceia cari prezintă
titluri superioare, aşa precum bunăoară ministrul învăţăturilor propune numirea în posturile de profesor a candidaţilor
acelora cari au ieşit mai bine la concurs. Nici în acest caz nu izbuteşte totdeuna capacitatea, însă în orice caz ea
izbuteşte mai adesea decât sub regimul patimelor de partid, sub cari incapacitatea şi malonestitatea, departe de-a fi
piedeci, sunt adeseori titluri de recomandaţie pentru candidaţi.
[7 — 8 septembrie 1881]
[„ELECTIVITATEA MAGISTRATURII..."]
Electivitatea magistraturii, propusă de d. C.A. Rosetti şi respinsă atât de înalta Curte de Casaţie cât şi de
adunarea corpului advocaţilor, va forma poate şi de acum înainte un obiect de discuţie pentru presă şi Parlament, ba,
precum ne-am deprins cu surprinderile în rău ale demagogiei, ne putem pomeni că se votează de cătră mamelucii d-lui
C.A. Rosetti, fără nici un fel de consideraţie pentru opinia publică, care pân' acum se rosteşte în mod constant în contra
ei.
Noi am espus demult în coloanele acestei foi o serie de argumente pentru inamovibilitatea organică, bazată pe-o
lege strictă de admisibilitate şi înaintare. Am arătat că, în Statele Unite chiar, jurisconsulţii cei mai eminenţi sunt în
contra electivităţii.
Electivitatea judecătorului nu s-ar putea admite decât atunci când relaţiile dintre membrii unui popor sunt estrem
de simple, când sunt regulate prin religie şi obiceiul pământului , când în conştiinţa fiecărui membru al poporului
dreptul e viu, e necontestat de nimenea, e tot aşa de cunoscut ca şi Crezul şi Tatăl nostru. De aceea în limba noastră
veche „lege" şi ,,religie" sunt noţiuni identice, deşi fără îndoială multe din dispoziţiile acelui jus olachale care n-a fost
nicicând codificat nu aveau a face nimic nici cu Testamentul Vechi nici cu cel Nou. Într-o asemenea stare a societăţii în
care relaţiile sunt bazate pe tradiţie şi pe o absolută bună credinţă s-ar putea admite în adevăr ca, dintre ei, oamenii să
aleagă în genere pe cei bătrâni , pe cei lipsiţi de pasiuni, pe purtătorii tradiţiei juridice, ca să-i împace şi să-i judece.
Mai este oare astăzi tot astfel
Codicile noastre sunt aproape în totalitate traduse din limbi străine; ele n-au a face nimic cu conştiinţa juridică a
poporului. Obiceiul pământului nu credem să se fi păstrat decât între ţăranii şi răzăşii aceia cari fug de tribunale ca de
ceva străin lor şi se-mpacă , mai bine decât să rişte a-şi vedea conflictul lor judecat de legi ce nu le pricep şi poate în
contra conştiinţei lor de drept.
Dreptul nu mai e obicei, ci ştiinţă, şi o ştiinţă foarte complicată. Înainte el era strâns legat cu morala şi cu