Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

încearcă a le da consistenţă prin aplicarea în învăţământ şi în stat.
Ceea ce distinge proiectul Conta de legea actuală este tendenţa lui. Legea actuală e rea, e copiată de pe texte
străine, dar e lipsită de orice tendenţă fie bună, fie rea; proiectul Conta era o lucrare mai originală, care cuprindea în
articolele ei realizarea a o seamă din convingerile metafizice şi politice ale autorului.
Proiectul ignora cu totul atribuţiunile educative ale şcolii, cari sunt cele de căpetenie, şi vedea în grămădirea de
cunoştinţe ţinta învăţământului . De acolo ascuţişul îndreptat în contra studiilor clasice, a căror cunoştinţă nu stă în
proporţie directă cu folosul material, cu câştigul .
Aci însă era defectul principal al proiectului Conta, căci lipsurile cele mari ale învăţământului nostru nu sunt atât
pe terenul intelectual pre cât pe acel al educaţiei. Studiile clasice cresc spiritul şi caracterul tinerimii. Ceea ce câstigă
cineva prin ele, daca sunt bine
predate, este aptitudinea de a înţelege lesne, de-a coordona repede orice altă materie a cunoştinţei omeneşti.
Fără îndoială nu noi vom fi aceia cari să ne opunem învăţământului real, a cărui lipsă este atât de simţită.
Activitatea naţională e în parte paralizată prin această lipsă. Oricâte şcoale speciale, tecnice sau de aplicaţiune se vor
înfiinţa vor fi bine venite, daca vom şti a ne crea corpul didactic necesar pentru ele. Nu noi avem ceva de obiectat în
contra învăţământului real şi a marilor lui foloase.
Ceea ce susţinem însă este că învăţământul real cată să fie de sine stătător, cată să-şi aibă institutele sale
speciale. Chiar o reducere a numărului şcoalelor de învăţământ clasic se poate admite; ceea ce însă trebuie respins este
confundarea acestor două ramuri deosebite de învăţământ , amestecul lor în una şi aceeaşi şcoală, fără preponderanţa
uneia sau alteia din materii.
Sunt în adevăr materii în ştiinţele naturale pe care un om din zilele noastre nu le poate ignora, precum sunt pe de
altă parte materii ale învăţământului clasic pe care nu le poate ignora fără a trece de om incult un mecanician sau un
chimist.
Dar, precum am mai zis-o nu de aceasta e vorba, ci de preponderanţa unei sau a celeilalte serii de studii. Precum
în economia politică împărţirea muncii dă cele mai fericite rezultate tot astfel şi în şcoală cată a se deosibi acele a căror
menire este educativă , cari determină oarecum atitudinea unei societăţi, caracterul ei intelectual şi moral, de acele cari
lărgesc activitatea ei economică şi sporesc mijloacele şi puterea ei de producţiune.
Urmarea acestui amestec a două serii de studii, cari corespund chiar în individe cu două soiuri de aptitudine, a
fost încărcarea peste măsură a programelor cu fel de fel de materii când clasice, când exacte, încărcare al cărei rezultat
este sterilitatea atât a învăţământului clasic cât şi a celui real. Suntem convinşi că, urmărindu-se realizarea proiectului
Conta, acea sterilitate va fi şi mai mare.
[6 septembrie 1881]
[„CURTEA DE CASAŢIE ..."]
Curtea de Casaţie, pronunţându - se deja în contra electivităţii magistraţilor, crease un precedent salutar pentru
ferirea justiţiei de influenţele totdauna rele şi corumpătoare ale patimelor politice. Ieri a fost cea din urmă adunare a
corpului advocaţilor din Bucureşti, care s-a rostit asemenea prin vot formal şi cu mare majoritate în contra electivităţii.
Tentativele d-lui CA. Rosetti de-a pune justiţia la ordinele agenţilor săi electorali nu vor izbuti de astă dată,
precum nici pe un teren n-ar fi trebuit să izbutească încercările acestor oameni de-a pune toate ramurile organice ale
vieţii statului în mânile unei demagogii abile şi viclene, a unor alegători lesne de intimidat sau de amăgit.
„Românul" face în privirea electivităţii următoarea observaţiune :
Dacă partida liberală cere electivitatea pentru a înrâuri în alegeri, de ce oare acea înrâurire n-ar face-o ea cu mai multă,
putere asupra miniştrilor cari sunt din sânul ei
Dar acea înrâurire o şi face partidul. Au existat miniştrii roşii de justiţie, ca d-nii Stolojan şi Giani, cari n-au
numit de la sine nici un judecător, ci au iscălit numai numiri comandate de deputaţii advocaţi sau împricinaţi .
Deosebirea este că un ministru, de bine de rău, e responsabil de ceea ce face, pe când alegătorii roşii cari ar ridica pe
jeţurile de magistrat pe semenii lor nu sunt responsabili către nimenea. A doua observare este: