Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

Voinţa există.
Această voinţă se sfărâmă de o alta tot atât de puternică, dar nu e mai puţin adevărat că ea există şi e un izvor
nesecat de vexaţiuni zilnice.
Ba se introduce cu sila în şcoli ca obiect obligatoriu limba maghiară, vorbită abia de a treia parte a populaţiei
regatului, grea, radical străină de limbele celorlalte naţionalităţi, răpind tinerimii timpul pentru studii mai necesare şi
mai spornice decât dresarea c-un idiom pentru a cărui învăţare se cer zece ani; ba, mai în urmă, vin alţii să impuie
această limbă până şi ca limbă de propunere în şcoale.
Ori chinezeşte , ori ungureşte este mai acelaş lucru. Pentru populaţiile ario - europee ale Ungariei limba
ungurească e fără îndoială egal de străină, prin organismul ei, cu cea chineză. Aceasta n-o spunem din duşmănie contra
maghiarilor, ci pentru că ne-am convins după o sumă de fenomene că studiul acestei limbi formează o piedică
însemnată pentru dezvoltarea intelectuală a populaţiunilor de dincolo de munţi. Pe români [î]i mărgineşte, [î]i coboară
cu câteva grade mai jos pe scara fiinţelor organice.
În faţa acestor împrejurări e greu a se admite că înclinări politice pentru Ungaria îndeosebi ar putea deveni
vreodată populare la noi.
Când contele Andrassy a vorbit de insula romanică împresurată de valurile oceanului slav n-a gândit , nici a
putut gândi numai la statul politic al regelui Carol, unde deasupra insulei s-a cocoţat o mână de grecotei şi de bulgăroi
maloneşti cari formează un ciudat epizod în istoria noastră.
A gândit desigur la espresia etnologică, la poporul românesc astfel precum se află. aci şi pretutindenea acelaşi, şi
care la un loc formează insula etnică de care e vorba. Greco - bulgarii , fie asiguraţi ungurii, ar fi cu ruşii ruşi, cu
maghiarii maghiari, cu nemţii nemţi; s-ar da după păr numai să le meargă bine.
Când e vorba de-o luptă cu efect în contra panslavismului, interes comun maghiarilor şi românilor, maghiarii
cată să se convingă că întreaga insulă etnologică formează un element de rezistenţă, că întreagă trebuie să aibă
conştiinţa că existenţa ci naţională [î]i este asigurată din partea Apusului, că nicăiri ea nu-şi consumă puterile în lupte
zilnice pentru mănţinerea individualităţii ei.
Daca însă prin zilnice vexaţiuni simţul naţional de dincoace e jignit prin procederile maghiare de dincolo, daca
românilor li se pune perspectiva de a alege între a fi maghiari sau slavi, nemţi sau slavi, toată lupta devine indiferentă
pentru poporul nostru.
Nici nemţii, nici slavii, nici maghiarii nu exercită ca caracter naţional, ca limbă, ca stări de lucruri vro atracţie
asupra noastră, şi simpatiile noastre naţionale sunt foarte departe în apusul Europei între naţiile romanice sau romano -
germanice de acolo.
Cauzele acestor simpatii depărtate nu sunt numai politice, ci de natură foarte diversă, sunt etnice, intelectuale.
Natura analitică a limbei, deci şi a spiritului nostru, deosebită de cea germană, ungurească, slavă; o inteligenţă
mai puţin abstractă dar mai limpede; un bun simţ, falsificat poate în parte, dar înnăscut rasei române, o elasticitate mai
mare a puterii musculare şi a celei intelectuale; iată note cari disting în mod esenţial rasa română de cele ce-o încunjură.
Daca mai ţinem seamă de unitatea aproape absolută a limbei vorbite de români precum şi de unitatea datinelor ,
amândouă preexistente formaţiunii statelor române chiar, am arătat aproape în totalitate cauzele ce se opun în mod
constant deznaţionalizării românilor.
E o încercare absurdă, daca nu mai mult, de a impune unui popor pe deplin format, incapabil de schimbare, ca să
contracteze apucăturile unui geniu naţional mai greoi decât e al lui, de a-i impune limbi ce nu e în stare nici a le vorbi,
nici a le pătrunde pe deplin, de-a-i întuneca deşteptăciunea şi claritatea spiritului lui cu calapoadele ab[s]trase ale unor
limbi străine şi de-a nu-l lăsa să ajungă în bună pace la dezvoltarea pentru care l-a menit Dumnezeu.
Aşadar şi 'ntr-o parte şi-n alta, în Rusia ca şi-n Ungaria, întâmpinăm adversari naturali ai rasei noastre.
Aci e esplicarea de ce politica neutralităţii e cea împărtăşită de cei mai mulţi români, de ce cabinetul conservator
a fost răsturnat pentru c-o susţinea, spre a se aduce în locu-i politica de aventuri şi de alianţe a unor adunături fără de
patrie, cari să-şi facă din specula sângelui , a hotarelor, a cetăţeniei române un mijloc de existenţă zilnică, un mijloc de
câştig .
[1 septembrie 1881]
[„CATĂ SĂ SPUNEM..."]