Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

Rezumând ştirile aceste privitoare la cestiunea Dunării şi la scopul vizitei contelui Andrassy la Sinaia, nu putem
decât regreta că penele oficioase din Bucureşti ne lasă în întuneric asupra situaţiunii. Nu e în adevăr cu neputinţă ca
drama de la Livadia să afle
un epilog în vizita de la Sinaia, ca, fără zapis şi chezăşie , ţara să fie aruncată din nou în alianţe păgubitoare atât pentru
ea cât şi pentru neamul românesc în genere.
Politica brevi manu, fără consultarea instinctelor de conservare ale tării, e de modă în sferele noastre
determinante. Vom avea ocazia să mai vorbim de avantajele problematice şi de inconvenientele serioase şi reale a
simpatiilor cu cari guvernanţii noştri vor a ne ferici din partea d-nilor maghiari.
[29 august 1881]
[„FOILE NOASTRE OFICIOASE ..."]
Foile noastre oficioase au încercat a reduce importanţa vizitei contelui Andrassy la aceea a unui simplu act de
curtenie . E lesne a zice că misiuni importante şi delicate se feresc de ostentaţiune; dar fără însemnătate politică iar nu
poate fi vizita în cestiune. M.S. împăratul l-a chemat pe conte la Mişcolţ , ca să refere asupra rezultatului vizitei.
Esplicarea ei cea mai plauzibilă ni se pare a fi cea dată de „Pesther Lloyd" într-un articol, reprodus de noi mai alaltăieri
şi în care, între altele, se zice:
Înţelegem pe deplin de ce politica perfecţiei neutralităţi a României faţă cu Austro-Ungaria şi cu Rusia numără cei mai mulţi
aderenţi în regat şi e, lăudată pururea în Camere ca adevăratul panaceu al viitorului României. E politica cea mai comodă care cere
o mai mică sumă de idei politice de sine stătătoare, cea mai plauzibilă, cea mai lesne de înţeles de toţi.
Afară de asta ea mai lasă loc şi pentru rezervaţiunea mentală că, în momentul pericolului, tot te mai poţi arunca în braţele
celui mai puternic sau celui care oferă mai mult. Dar acest calcul se 'ntemeiază numai pe ipoteza unei încordări între Austro-
Ungaria şi Rusia, care poate exista, dar nu trebuie să existe în mod necesar. Dacă Rusia şi Austro-Ungaria ar fi dispuse de-a se
înţelege asupra unei împărţeli a României neutrale , garanţia în contra împărţelii reale ar sta poate în Tractatul de la Berlin, în
dreptul public european, pretutindenea, numai în neutralitatea României nu. Dacă e vorba de a se afla o garanţie a integrităţii
teritoriului României în politica proprie a regatului atunci ea ar consista nu în neutralitate, ci mai cu seamă în alipirea făţişă de-o
monarhie sau de cealaltă, de Rusia sau de Austro-Ungaria, căci numai alipirea scade pericolele unei înţelegeri pe deasupra corpului
şi existenţei României, când ea nu oferă nimic nici unuia din vecinii ei, ci caută a ţinea în eşec pe unul prin celălalt .
Dacă s-ar fi recunoscut acestea în România, conform cu situaţia reală a lucrurilor, relaţiile cu Austro-Ungaria s-ar fi pus
demult pe-o bază mai solidă şi mai sănătoasă. Căci, din punctul de vedere al intereselor române, alegerea între Rusia şi Austro-
Ungaria nu poate fi dubioasă. Austro-Ungaria nu ameninţă nici dezvoltarea naţională, nici cea politică, nici cea liberală a României.
S-a făcut modă în presa română de-a vorbi despre siluirea elementului român din Transilvania, despre terorismul naţiunii
maghiare. Provocăm însă presa română de-a face paralele cu Basarabia. Se va vedea atunci daca poate fi vorba de
deznaţionalizare în Transilvania, unde românii se 'ntăresc pe zi ce merge, sau în provinţia mărginaşă rusească, unde şcoalele lor
se rusifică , unde preoţi şi mireni sunt traşi cu toţii pe acelaşi calapod rusesc. Maghiarismul nu e propagandist , slavismul da.
Şi daca în Ungaria am şi voi să facem propagandă, am începe-o oriunde mai 'nainte de-a o începe la români, în cari nu putem
ignora pe aliatul în contra inamicului comun panslavist.
Politica neutralităţii este în adevăr nu numai plauzibilă, ci tradiţională pentru români.
Solidaritatea de interese pe care se întemeiază atât de mult foaia din Pesta nu va ajunge a se fixa ca convingere
nestrămutată în spiritul public pe cât timp conaţionalii noştri de peste Carpaţi vor fi trataţi în mod escepţional şi după
legi escepţionale.
Ziarul din Pesta ne provoacă să facem o paralelă între românii din Ungaria şi cei din Rusia.
Această paralelă e lesne de făcut.
Românii din Rusia stau numeric în raport cu populaţiunea monarhiei ruseşti ca o jumătate de milion la optzeci
de milioane, ca 1: 160; românii din Ungaria stau însă ca 1:6, ba faţă cu maghiarii (trei milioane către patru şi jumătate
milioane) ca 2: 3.
Daca, aproape egali la număr cu maghiarii, ei rezistă cu mai mult succes curentului guvernamental de
deznaţionalizare nu e un semn că ungurii nu vor, ci că nu pot să-i maghiarizeze.