Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

[„MAI ZILELE TRECUTE ERA VORBA..."]
Mai zilele trecute era vorba de-un memoriu pe care-l pregăteşte guvernul în cestiunea Dunării şi se zicea că acest
act nu mai are nevoie decît de revizie şi corectură din partea d-lui I. Brătianu pentru a începe ocolul lumii. Înainte însă
de a-şi începe călătoria guvernul pare a fi răspîndit în străinătate oarecari indicii asupra cuprinsului lui, „Gazetei
generale" din Augsburg i se scrie, bunăoară, din Viena că guvernul nostru face
a se acredita unele ştiri asupra atitudinii lui viitoare cari netezesc calea unei înţelegeri între Viena şi Bucureşti.
Din sfere oficioase în aparenţă se asigură că România nu va mai combate instituirea unei comisii mixte, că e gata
a primi să se compună în modul propus de Austria, pe care-l combătea pe cuvântul că Austria nu e stat riveran; ba că
aprobă până şi pretenţiunile cabinetului din Viena privitoare la prezidiu , numai daca i se va face regatului concesiunea
ca, de-a lungul ţărmului lui întreg, poliţia fluvială să fie a lui şi ca numai el să, aibă a executa aci ordinaţiunile Comisiei
mixte.
Cabinetul din Bucureşti n-a făcut încă în mod oficial propunerile acestea; dar daca le va face, precum se poate
deduce din informaţiunea oficioasă de mai sus, atunci s-a creat baza unei înţelegeri pe care Austro-Ungaria nu va ezita
s-o folosească.
Se speră în Viena că, îndată ce se va fi durat o punte peste prăpastia ce separă în cestiunea Dunării pe România
de monarhia austriacă, va fi posibilă şi înţelegerea cu Anglia şi Rusia aşa încât , până în septemvrie, se va ajunge poate
la soluţiunea în principiu măcar a cestiunii în litigiu.
Cabinetul din Viena îndeosebi stă şi azi neclintit pe acelaşi punt de plecare pe care-a stat din capul locului. El nu
insistă asupra anteproiectului pur şi simplu; e gata de-a intra în tranzacţiuni, lucru de care-a dat dovadă admiţând
propunerea mediatoare a Germaniei; dar e hotărît, azi ca totdauna, de-a accepta numai o soluţiune de acelea cari n-ar
atinge interesele, fără contestare mari, ale Austriei pe Dunărea de Jos.
Ceea ce cabinetul din Viena are neclintit în vedere se poate rezuma în două cuvinte: sau o soluţiune admisibilă
sau nici o soluţiune. În cazul din urmă ar rămânea se 'nţelege status quo; la mănţinerea lui n-ar fi de vină Austro-
Ungaria, ci şi puterile acelea cari, prin opoziţia lor în contra cererilor justificate ale Austro-Ungariei, au făcut cu
neputinţă acordarea. Continuând status quo interesele Austro-Ungariei ar mai fi adăpostite decât daca i s-ar da cestiunii
Dunării o soluţiune precum o voise puterile în opoziţie.
Tot în legătură cu cestiunea Dunării se pune publicarea notei d-lui Mancini, ministrul de esterne al Italiei, în
coloanele ,,Corespondenţei politice" din Viena. Ea a avut, se vede, scopul de-a dovedi opiniei publice că Italia e gata a
împlini una din condiţiile ce i le-a pus Austria pentru intrarea ei eventuală în alianţa austro - germană . Nota e veche de
două luni şi jumătate, n-are decât valoare istorică, dar dovedeşte limpede că Italia e în cestiunea Dunării în partea
Austro-Ungariei. Mancini, luând în cestiunea Dunării partea Austriei, lucrează pentru apropiarea în perspectivă: şi face
un mare serviciu cabinetului din Viena, pe care cestiunea nedezlegată o apasă ca un vis aievea.
Nici vizita contelui Andrassy la Curtea română nu e străină de Dunăre, oricât de multe şi mari asigurări ar da
contele că nu s-a dus la Sinaia decât ca simplu particular, urmând unei invitări graţioase a regelui. Toată punerea în
scenă a vizitei din partea Curţii române se opune ipotezei că ar fi fost cu totul privată, depărtată de orice scop politic.
Ba se poate ca vizita să fi avut un scop politic cu urmări mai depărtate decât numai înduplecarea României în cestiunea
Dunării şi dispunerea ei în favoarea propunerilor austriace.
E foarte semnificativ modul în care scrie ,,Ellenör ", organ ministerial, al cărui redactor, Czernatony , stă în
relaţii şi cu contele Andrassy şi cu d. de Tisza.
El scrie cu entuziasm despre naţiunea română, în care vede pe aliatul natural al poporului unguresc, în faţa
Rusiei mai cu seamă, care nu vrea nici binele Ungariei, nici al României. Oamenii politici serioşi din România, zice
foaia ungurească, preţuiesc şi doresc amiciţia Austro-Ungariei şi văd în existenţa unui stat unguresc puternic o garanţie
de căpetenie pentru naţiunea română. ,,Pesther Lloyd" vorbeşte însă aspru de România, dar înţelesul predicelor lui de
spăsenie este că, în conflictul făţiş între interesele ruseşti şi cele austriace din Orient, micile state din Orient nu pot
ocupa o poziţie neutrală, ci trebuie să se hotărască sau în dreapta sau în stânga : cine nu e pentru noi, e contra noastră.
„Ellenör " are cuvinte blânde , ,,Pesther Lloyd" vorbeşte serios, ameninţător chiar — dar amândouă foile voiesc
aceleaşi lucruri şi pentru aceasta pare a fi venit contele Andrassy la Sinaia.