Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

[27 august 1881]
[„ASUPRA SCOPULUI..."]
Asupra scopului, până azi nelimpezit, a vizitei făcute de contele Andrassy la Curtea regelui mai citim în
oficiosul ,,Pesther Lloyd" următoarele:
Călătoria făcută de contele Andrassy la Sinaia au reaprins interesul pentru România, care cam adormise de la
cestiunea Dunării încoace. Nu doar că România ar fi chemată de-a interveni în mod mai activ în împrejurări Din
contra, supoziţiunea unei semnificări politice mai mari a României în Orient nu este liniştea, ci conflictul oriental. Pe
cât timp nu există un contrast acut între Rusia şi Austro-Ungaria, regatul încleştat între ele nu va ocupa în cosmosul
lucrurilor orientale o poziţie mai însemnată decât oricare alta din micile existenţe de stat din cari se compune
triangulul Balcanilor. Din contra, orice diferenţă între cele două imperii măreşte în mod natural însemnătatea
României. Căci e foarte îndoielnic daca ea va juca pur şi simplu rolul unei mingi între puterile ce se vor lovi, precum
admit unii cu bonomie . A existat din contra totdeuna un partid în România şi va exista pururea unul care e de părere
că tocmai atunci va fi sosit momentul pentru noul regat de a-şi da sprijinul unei puteri sau celeilalte când va fi vorba
de-a pune un preţ cât se poate de mare pe neutralitate faţă cu amândouă puterile rivale . Până la conflict, politica
mânei libere; în timpul conflictului, încheiarea de convenţiuni, pentru preţul cel mai mare ce se poate căpăta, iată
formula politică a acestui partid. Acesta este partidul oportuniştilor politici şi credem că această politică abia va fi
având mai puţini aderenţi între partizanii roşiilor decât între naturile mai predispuse pentru viaţa de stat ale albilor .
Nu mai e îndoială că contele Andrassy va fi avut în vedere împrejurarea aceasta când a întreprins călătoria la
Sinaia. Am fi nedrepţi cu politica practică daca am crede că interesele materiale precumpănesc pe cele ideale ; am fi
nedrepţi cu ea în România mai mult decât oriunde. Cu toate acestea înclinarea cu care e întâmpinată în România
persoana contelui Andrassy are ceva deosebit şi interesant. Contele Andrassy a fost, între oamenii de stat austriaci şi
maghiari, cel dendâi care-a arătat oarecare bunăvoinţă şi prevenienţă faţă cu naţiunea română. N-a încurajat-o de-a
dreptul la rezistenţă în contra puterii suzerane , dar nici n-a contribuit câtuşi de puţin de-a lăsa să se continue târâş
grăpiş nişte raporturi cari scăzuseră din ce în ce la rangul unei goale formalităţi. În cestiunea drepturilor României
de-a încheia tractate de comerţ autonome, în cestiunea unui jus paciscendi autonom, contele Andrassy luă pentru
prima oară o atitudine cu totul clară în cestiunea Orientului şi lăsă să se cunoască că el nu vedea ţintele dezvoltării
într-o reconstruire a dominaţiunii turceşti peste ţările doritoare de neatârnare , ci în realizarea independenţei lor. Asta
nu era nimic pozitiv încă şi nu coprindea decât o lature a concepţiunilor andrassyane în politica orientală. Dar era
nemărginit de departe de acel conservatism care o împingea pe Austro-Ungaria odinioară de-a face servicii de
jandarmerie pentru, Turcia în acele locuri şi de-a jertfi milioane pentru o politică care-i aducea ura celui tare fără a-i
asigura măcar gratitudinea celui slab. Tăria politicei orientale se putea contesta deja; asupra tăriei politicei şcoalei
sale nu mai putea fi nici o îndoială. Contele Andrassy nu era elev al lui Metternich. Bătrînului cancelar chiar cele
moarte-i păreau conservatoare, pentru că liniştea-i părea conservatoare. Contele Andrassy simţi, cu instinctul unei
politice realiste , că a ţine în picioare ficţiunile de care era plină cestiunea orientală nu însemna decât a mănţine
încurcăturile ei şi a cultiva în mod artificial germenii unor nouă complicaţii.
Daca cele ce contele Andrassy au făcut pentru România nu erau tocmai conforme cu litera Tractatului de la
Paris erau cu atât mai mult în spiritul şi condiţiile de dezvoltare ale Orientului şi îndeosebi în condiţiile dezvoltării
suzeranităţii Porţii. El a fost cel dendâi care a arătat că o stare de lucruri hibridă precum se dezvoltase
în România şi-n Serbia nu mai era compatibilă cu interesele şi cu problemele naţionale ale acestor ţări; ba
incompatibilă chiar cu interesele bine înţelese şi înainte de toate cu demnitatea Porţii chiar. În aceste margini contele
Andrassy poate fi privit în adevăr ca persoana conducătoare în acea luptă de idei care şi-a găsit încheiarea formală în
Congresul de la Berlin, prin declararea independenţei statelor vasale de lîngă Dunăre. Ne-ar părea bine dacă nu s-ar
fi pierdut în România orice amintire a acestui fapt. Căci daca, pe de o parte, contele Andrassy a fost omul de încredere
al regelui Carol, pe de altă parte [î]l şi credem capabil de-a corespunde unei asemenea încrederi cu o deplină şi
necondiţionată sinceritate şi nu ne îndoim că va fi supus unei discuţii anume relaţiile României cu Austro-Ungaria şi
va fi arătat cu toată sinceritatea erorile ce le-a comis politica română tocmai în direcţiunea aceasta.
Înţelegem pe deplin de ce politica perfectei neutralităţi a României faţă cu Austro-Ungaria şi cu Rusia numără,