Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

de-a discuta chiar.
Care inteligenţă onestă, ce cunoaşte istoria Franţei şi a regelui Ludovic XVI , ar fi putut deduce din citarea
acestui caz .. . că reacţionarii ar ameninţa pe rege
Reacţionarii au fost aciia cu care Ludovic XVI s-a încunjurat Reacţionarii l-au ameninţat Reacţionarii au fost
cauza sorţii lui tragice Dar la ce discuţie Când un adevăr [î]i izbeşte, ei încep a răspândi în juru-le prin neadevăruri şi
sofisme, acel foetor caprinus , acel miros specific al unor inteligenţe potricălite de vicii şi bătrâneţe de rasă, cu care nu
se mai discută. I-a apucat istericalele; nu mai sunt stăpâni nici pe mintea, nici pe organele
lor. Nimiciţi moraliceşte prin adevărul că sunt străini; neputând inspira nici-o autoritate prin faptul că o capră, chiar
decorată cu cordoane, e pur şi simplu ridicolă, au ajuns de râsul şi de batjocura neamului românesc care, după cum zice
şi Miron Costin, e un neam râzător de feliul lui. Nu le mai rămâne decât arma cea mai de jos a spiritului: minciuna şi
mistificaţia .
Neputincioase arme contra adevărului pururea deşi târziu învingător, dar singurele ce le-au rămas.
De aci vorbe ca ,,monomanie , absurditate, poznaş , ziar de insulte, ameninţări de asasinat, falsificarea lui
Lamarck sau Darwin" toate neputincioase în contra unui adevăr limpede ca lumina zilei, dovedit prin cărţi gospod ,
răsdovedit prin realitate.
Când vom avea un cap a d-alde C.A. Rosetti împăiat , şi l-am putea avea odată, căci, dacă perversitatea e
nemuritoare, perverşii sunt muritori [î]l vom putea trimite lui Wirchow sau lui Quatrefages să-l compare cu un simplu
craniu de mocan de la Vrancea ori de la Breaza. Dacă învăţaţii străini nu vor crede că-i mistificăm , că le-am trimis o
căpăţână de capră s-o compare cu un cap de om, să nu ne spuneţi pe nume.
Când le-am spune însă că scorbura mică şi găunoasă e a unui om de stat din România, iar craniul al doilea, larg
şi încăpător , a unui cioban de oi şi-ar face cruce oamenii, ar înţelege de ce neamul românesc, numeros şi inteligent,
muncitor şi îndrăzneţ, nu poate ajunge în lume la poziţia ce i se cuvine.
Cum să şi ajungă când oceanul cel turbure de 'mprejurul insulei romanice au aruncat deasupra lui o spumă de
stârpituri
Ce-i pasă acestei spume cosmopolite de fiinţa istorică a României Vorba lui Hamlet: ,,Ce e Hecuba pentru ei"
Ce-i pasă, ce-i poate păsa unui C.A. Rosettis, unui Giani, unui Pherekydis, coborâtori din străini, în cari idei şi
sentimente nici pot prinde rădăcină, de vreme ce cad pe pământ sterp, de Ţara Românească, de poporul nostru, de
obiceiele ori de trecutul nostru
Ca obiect de esploatat, ca vacă de muls, ca izvor de lefuri şi pensii Calea-vale. Vive la Roumanie!
Dar când e vorba de acea iubire adâncă şi nestrămutată de neam, precum o aveau bătrânii , precum o avea Miron
Costin, care-şi punea creştetul sub sabie pentru a înlătura un bir nou, când e vorba de a apăra adevăratul popor
românesc de esploatarea la care e supus, atunci adio Românie! Atunci [î]i vezi alături cu jidanii cari scuipă moşnegilor
de la ţară în gură şi le frig ochii deasupra tăciunilor ; atunci sunt fraţi cu străinii şi împart „mielul Paştelor" cu ei.
Ei, acest adevăr vă doare, confraţilor, de aţi ajuns a răstălmăci pasaje din articolele noastre şi a vă face din nou
meseria „înstrăinând pe oamenii ţării prin pâre şi năpăşti de cătră Domnia sa" precum zicea Radu - vodă .
[27 august 1881]
MOMENTE DE DISTRACŢIE
LITERATURA ROŞIE
Dăm ca specimen următoarea poezie publicată de gazeta poliţienească din Brăila „Vocea română", datorită
desigur penei unuia din numeroşii () redactori ai săi şi desigur stâlp al partidului roşu din localitate. D. Prodanescu va
deveni gelos de această producţie literară.
INDEPENDENŢA
I
Am o ţară, mult iubită,
III
Să trăiască Căpitanul