Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

adevăratul soare. Activitatea ministrului de esterne e foarte puţin zgomotoasă şi nu se manifestă în mari efecte;
baronul Haymerle merge liniştit căile sale; succesele şi insuccesele sale nu au gură mare. Când apare în scenă figura
istorică a genialului conte, înconjurată de
lustrul ei specific, cu gesturile vii şi cu atributele ei îndeparte strălucitoare , pentru ca, după proprie inspiraţie, fără
consideraţie pentru actori şi suflori , să intre de bunăvoie în cursul acţiunii dramatice nu trebuie, să i se impună
publicului naiv întrebarea: Cine joacă şi cine dirige, care piesă e cea adevărată şi care text cel autentic Sau, pentru a
continua în figuri în sufletele naive, a căror pricepere nu ajunge nicicând până la înălţimea geniului, nu se naşte ideea
unui soi de purtare gambettistă , ideea unui ministru neresponsabil , ce are parte de toate bucuriile zgomotoase,
alături cu ministrul responsabil, care suportă tăcutele suferinţi Şi nu se naşte îndoiala dacă poate fi favorabil pentru
activitatea ministrului de externe când , alături cu autoritatea sa, se mai arată o a doua autoritate, incomensurabilă şi
inaprehensibilă
Consideraţiile acestea pot să se nască pe ici pe colo; dar cât de deşerte ar fi ! Înainte de toate trebuie să ne
aducem aminte că, pentru întâia dată, contele Andrassy face să se vorbească în modul acesta de el. De când a părăsit
Ministeriul de Externe s-a ţinut cu totul departe de politica esterioară şi nu vina sa este dacă perechea regală a
României a voit în ruptul capului să le fie oaspe şi că prin aceasta se nasc fel de fel de zgomote politice.
Dar în asemenea caz trebuie s-avem în vedere totdauna intenţia unei acţiuni, şi cui i-e permis de-a se îndoi
despre fertilitatea intenţiunilor contelui Andrassy Un lucru e esclus din capul locului, acela că faimosul nostru om de
stat ar fi fost împins la o asemenea ostentaţiune , peste voia lui desigur, de motivul vanităţii şi că vanitatea şi-a
dezvoltat în juru-i coada de păun, de-a pierdut perspectiva. Nimic din toate astea ! Mulţumită Domnului, contele
Andrassy nu mai are nevoie de-a fi deşert şi, daca — ceea ce e neimaginabil — el ar fi totuşi accesibil unei asemenea
înclinări, şi-ar fi adus desigur aminte de cuvântul amicului său Bismarck că ,,vanitatea e o ipotecă, care îngreuie
foarte mult mintea". Tot atât de esclusă e ideea că ar voi să se impuie vederii „sferelor determinante". Oricine şi
oriunde e cineva ,,determinant" acolo e determinant şi contele Andrassy, căci nepieritoare sunt în amintirea tuturor
faptelor sale, cari zilnic [î]i proclamă gloria din nou.
Fără scrupul şi plin de bucurie cată, după toate acestea, să ne dedăm cu convingerea că contele Andrassy a
reprezentat la Sinaia interesele Ungariei şi ale monarhiei în mod de sine stătător şi neatârnat , dar cu efect şi
hotărâtor , şi că ostilitatea română va înceta de acum înainte.
Şi aceasta se acordă cu cea mai sinceră dorinţă a noastră. După întrevederea de la Sinaia nu putem decât
repeta ceea ce-am zis înaintea ci: Prin comunitatea naturală a intereselor lor, românii sunt avizaţi la o alipire morală
de Austria şi, urmărind o politică de ostilitate faţă cu monarhia noastră, ei îşi taie ramura de sub picioare. Iar daca se
convertesc , fie prin intervenţiunea contelui Andrassy, fie de bunăvoie, desigur că e timp ca o asemenea convertire să
aibă loc. Escesele guvernului român au provocat o indispunere prea adâncă pentru ca o corectură repede să nu fie
necesară. Cu atât mai penibilă a fost pentru noi atitudinea României când acest stat are de împlinit datorii de
recunoştinţă către Austro-Ungaria cu mult mai mari decât oricare altul. Nu vom enumera din nou cîte servicii le-a
făcut românilor diplomaţia noastră, nici vom espune din nou cum ne-a răsplătit România aceste servicii. Bucuros le
uităm pe amândouă daca avem siguranţa că s-a 'ncheiat era rătăcirilor de bunăvoie ale României. Dar această
turnură cată să se manifeste în fapte, nu în vorbe goale. Timpul nu e depărtat în care lucruri concrete vor da ocazie
României de a-şi arăta arama — atunci vom afla daca ea se afla în adevăr pe-o cale rătăcită sau daca acţiunile ei
răsăreau dintr-o sistematică rea intenţie.
[26 august 1881]
[„DUMINICĂ SEARA LA TEATRUL ORFEU..."]
Duminică seara la teatrul Orfeu s-a dat prima reprezentaţie a d-lui I.C. Lugoşianu , un artist român transilvănean
, cu concursul mai multor artişti şi al elevilor Conservatorului. Tânărul actor şi-a pus multă silinţă spre a mulţămi pe
public şi a şi izbutit, dovadă desele aplauze ce a primit. în piesa Moţul din Ardeal a fost cât se poate de bine.
În cântecul :
Vântul ţipă, ploaia plânge ,