Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

comunicat contelui Granville . Documentul italian poartă data de 14 iunie şi dezvoltă următorul şir de idei:
Se constată înainte de toate că guvernul italian nu şi-a apropriat nicicând şi n-a sprijinit propunerea pornită de
la România ca să nu se proceadă la o hotărâre asupra instituirii unei comisiuni mixte până ce nu se va fi ajuns mai
întâi la, înţelegere asupra prelungirii Comisiei dunărene. Guvernul italian a văzut că această propunere a răsărit
evident din dorinţa de a câştiga timp în cestiunea dificilă a comisiei mixte. Orice îndoială asupra atitudinii guvernului
italian a dispărut, căci, în urma unei întrebări a celui britanic , el a răspuns espres că stabilirea unui drept de apel de
la Comisia mixtă la cea europeană i se pare suficientă pentru a păstra legăturile ce sunt de dorit ca să existe între cele
două comisii şi că nu există prin urmare nici un cuvânt pentru a intra în discuţia prelungirii Comisiei dunărene
europene înainte de 21 aprilie 1882, adecă c-un an înaintea espirării mandatului ei, precum o prescrie articolul LIV al
Tractatului de la Berlin.
Ar fi un act de ,,nejustificată neîncredere" de a face să atârne consentimentul pentru instituirea Comisiei mixte
de acea prelungire , de vreme ce stipulaţiunea primită de toţi că: ,,Comisia mixtă nu poate exista nicicând şi în nici o
împrejurare mai mult decât Comisia Europeană a Dunării" e o garanţie îndeajuns pentru activitatea legitimă a celei
dendâi .
În privirea atitudinii Italiei faţă cu cestiunea întocmirii pozitive a Comisiei mixte se relevă participarea
comisarului italian la elaborarea anteproiectului şi împrejurarea că în instrucţiunea de iest-an dată reprezentantului
Italiei s-au recunoscut şi aprobat unele puncte ca fiind afară de orice discuţie, precum instituirea unei Comisii mixte,
participarea Austro - ungarei la ea, deşi nu e stat riveran , prezidiul acestei puteri.
Dar cestiunea votului preponderant al Austro-Ungariei în caz de paritate s-au accentuat mai cu seamă.
În principiu părerea Italiei nu putea fi nefavorabilă nici în privirea aceasta; dar preponderanţa votului
prezidenţial trebuia pusă în legătură cu cestiunea garanţiilor necesare a se stabili pentru ca să se evite orice atingere
a liberei navigaţiuni din partea Comisiei mixte.
În privinţa oportunităţii unor asemenea garanţii nu există nici o divergenţă de opinii, dar există în privirea
formulării lor practice.
S-au făcut mai cu seamă două propuneri: una din iniţiativa Germaniei, cealaltă din a Britaniei.
Germania a propus a se face deosebire între cestiunile de principiu şi cele administrative şi a se restrânge votul
prezidenţial la cele din urmă, pe când la cele dendâi să fie deschis dreptul de apel către Comisia Europeană cu putere
suspensivă în caz de a se lua o hotărâre cu simplă majoritate de voturi.
Cestiuni administrative ar fi, după propunerea germană, toate cele cari privesc serviciul intern al Comisiei,
relaţiile ei cu funcţionarii şi executarea reglementelor; pe când interpretaţiunea acestor reglemente şi hotărârea de
cheltuieli nouă sunt a se privi ca cestiuni de principiu.
Propunerea engleză dorea la început un drept de apel necondiţionat, cuvenit tuturor puterilor; însă guvernul
italian nu tăinui ambasadorului englez din Roma că cererea aceasta pare a trece dincolo de mărginile unei îngrijiri
legitime pentru libertatea navigaţiunii.
Mai târziu , guvernul englez îşi modifică propunerea lui, eliminând din ea cestiunile administrative.
Deosebirea între cele două propuneri, care nu e deloc radicală, se poate rezuma în trei puncte:
1) Anglia recunoaşte dreptul de apel tuturor puterilor; Germania însă numai membrilor Comisiei mixte.
2) Germania nu acordă drept de apel decât pentru hotărâri luate cu simplă majoritate: Anglia [î]l recunoaşte şi
pentru hotărâri luate în unanimitate.
3) Germania doreşte o definire a priori a cestiunilor de principiu şi a celor administrative, pe când Anglia lasă
caz cu caz la apreciaţia Comisiei Europene a Dunării să judece în oaricari margini daca cutare cestiune e de principiu
sau administrativă numai.
Fiindcă din toate părţile există dorinţa unei înţelegeri echitabile şi fiindcă, după opinia guvernului italian,
puntele de vedere divergente nu esclud deloc posibilitatea unei înţelegeri respective, Italia speră că se va ajunge la o
soluţiune. Pentru aflarea acestei soluţiuni ea oferă activitatea ei nepărtinitoare, care nu răsare din altă dorinţă decât
din aceea de-a înzestra interesele comerciale pe Dunărea de Jos cu garanţii potrivite.
,,Pesther Lloyd" constată din aceasta că Italia ia o atitudine mijlocitoare între cabinetele cu opinii divergente,
nu vede însă rezultatul practic al activităţii cabinetului italian, căci, deşi nota e datată de la 14 iunie, nu are aparenţa
că situaţia în cestiunea Dunării s-ar fi schimbat.
În luna trecută încă lucrurile nu erau deloc mai favorabile.
Rezistenţa României se manifesta neînfrântă şi găsea sprijin din partea Rusiei, Angliei şi Franţei.
Căderea Comisiei mixte părea pe atunci aproape inevitabilă şi era vorba să urmeze disoluţiunea Comisiei
Europene a Dunării.