Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

omână; ungurii se bazează pe un alt document original în limba turcă, tot din acel an, ce conţine o înţelegere a guvernului austriac de
atunci cu cel otoman în privinţa fixării graniţei. Ambele documente se contrazic şi prin urmare comisiunea s-a decis a lua unul din
ele drept bază a dezbaterilor
sale. S-a primit documentul ungar , Dar reprezentanţii români neavând decât împuterniciri limitate nu s-a putut ajunge
la un rezultat definitiv. Deocamdată soldaţii români s-au retras din pichetul construit pe teritoriul în litigiu; pichetul
însă va sta acolo până ce ambele guverne nu se vor fi înţeles la un fel.
[21 august 1881]
[„O TELEGRAMĂ DIN STAMBUL..."]
O telegramă din Stambul aduce ştirea că Poarta ar fi rugat puterile semnătoare Tractatului din Berlin să
primească rolul de arbitru în cauza diferendului pendinte între Poartă şi România relativ la monăstirile din muntele Atos
. Puterile vor decide după ce mai întâi România îşi va fi precizat atitudinea în această afacere.
[21 august 1881]
[„ASUPRA CONFLICTULUI DE GRANIŢĂ ..."]
următoarele:
Asupra conflictului de graniţă ,,Nemere", foaie ce apare în Sepsi Szent Gyorgy scrie cu data de 28 c.
Comisia mixtă trimisă în comitatul Trei Scaune în afacerea împresurării de graniţă a ajuns la capătul lucrării
ei. Din partea Ungariei au luat parte în comisie prefecţii Grigorie Beldi şi Iosif Pocia , precum şi proprietarul din
comitatul Trei scaune baronul Gavril Apor . Comisia a constatat o împresurare de graniţă, de vreme ce românii au
ridicat pichetul dincoace de linia stabilită la 1792 între turci şi austriaci. Delegaţii români aduseseră cu ei un
document de graniţă confecţionat în laşi la anul 1792, şi care-a fost comunicat tuturor subprefecţilor; dar acest
document nu e 'n acord cu cel adus din partea ungară , conceput turceşte şi nemţeşte şi datat din acelaşi an, subscris
de către membrii unei comisiuni de hotărnicie de atunci. Soldaţii români n-au împresurat aşadar graniţa cu intenţie, ci
au ridicat pichetul lor pe baza unui document vechi de graniţă.
Tot în privirea aceasta „Pesther-Lloyd" constată că comunicatele oficiale ale guvernului nostru trec cu deplină
tăcere peste faptul că ridicarea unei staţiuni de graniţă, şi anume lucrarea uvrajelor de pământ a soldaţilor de geniu
români, a fost întreruptă cu arma de către trupele austro-ungare.
Iată ceea ce se tăgăduieşte de către oficioşii noştri, ceea ce-a tăgăduit un articol foarte nespălat al
„Observatorului ", pe cuvântul că onoarea armatei române n-ar fi tolerat un asemenea atac fără răspuns. Despre armată
nu e vorba: ea se 'nţelege că răspunde. Însă ea nu poate face decât ce i se comandează şi i se comandează de către
guvern. A crede însă că guvernul din Bucureşti, compus din străini fără de patrie, e capabil de-o scânteie de sentiment
de onoare şi că s-ar ridica la înălţimea demnităţii ce i-o impune poziţia ce-au uzurpat-o ar fi egal cu a crede că orbii pot
fi pictori.
Pretinsele agitaţii ale unei „Românii irredente " dau lui ,,Le Nord" ocazia de-a observa următoarele:
Ziarele austro-ungare n-au pierdut obiceiul de-a exagera cele mai mici incidente pentru a face din ele pretextul
speculaţiunilor cu pierdere de vedere pe terenul politicei internaţionale. Astfel mai multe organe maghiare au
întreprins o campanie în contra României apropos de propaganda care s-ar fi făcând în Transilvania de pretinşi
irredentişti români, pentru a isca o mişcare în favoarea anexiunii acestei provincii la noul regat de pe Dunărea de Jos.
Jurnalele în cestiune ar fi foarte încurcate, fără îndoială, daca li s-ar cere să sprijine cu probe acuzaţiunile ce le ridică