Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

Pân-aci cităm pe „Pesther Lloyd".
N-avem nevoie a spune că în relaţiile României cu Imperiul austriac, cu monarhia habsburgică, formaţiunea unui
regat unguresc aparte, îmbibat de toată deşertăciunea şi lipsa de omenie a unei rase inculte şi suficiente, nu are nici o
influenţă şi nu joacă nici un rol. Ele pot fi bune ori rele, abstracţie făcând de Ungaria şi mai cu seamă de maghiari.
Din contra, daca există în adevăr un fapt dincolo de graniţă care să lipsească relaţiile amicale ale statului nostru
cu monarhia austriacă de cordialitatea naturală, acesta e esclusiv numai poziţia privilegiată a maghiarilor în monarhie,
suficienţa şi imperturbabilitatea cu care această mână de oameni neliniştiţi şi ignoranţi caută a-şi da aere de putere mare
înlăuntrul unităţii monarhiei. Daca există vro piedecă care să 'ntunece conştiinţa solidarităţii de interese, aceasta e
procederea maghiarilor faţă cu popoarele cari prin pactul dualist de la 1866 au avut nefericirea de-a schimba un guvern
onest şi părintesc pe unul malonest şi vexatoriu .
Dar ideea noastră nici nu este că avem a alege între sfera austriacă şi cea rusească. Din contra, prin o accentuare
din ce în ce mai hotărâtă a independenţei României, prin înlăturarea absolută a oricărei preponderanţe fie apusene, fie
răsăritene, conflictul se evită sau cel puţin se amână , şi nici grăbirea evoluţiunilor lui, nici favorizarea nu e în interesul
ţării noastre. De aceea credem că e de datoria noastră de a evita oricare fapt ce-ar face pe Rusia să bănuiască că
înclinăm pentru preponderanţa austriacă, oricare [fapt] ce-ar îndreptăţi pe Austria de-a crede în preponderanţa Rusiei.
Daca maghiarii n-ar fi la mijloc, daca românii din Ungaria ar avea drepturi politice analoage cel puţin cu al[e]
croaţilor , cehilor, polonilor, n-am avea cuvânt a vedea în Austria o putere străină, şi atunci s-ar putea vorbi de relaţii
analoge cu acele ale Wurtenbergului . A alege între un stat în care românii se bucură de deplină libertate de dezvoltare
şi-ntre altul, unde condiţiile de existenţă ale rasei române sunt mult mai rele, n-ar fi greu. Maghiarii însă, şi numai ei,
sunt de vină că monarhia vecină face la noi efectul unei puteri tot atât de străine ca şi Rusia. De-aceea am spus-o de
mult că cestiunea preponderanţei Austriei în Orient se rezolvă de facto nu în Bucureşti, nici în Belgrad, ci în Ardeal.
A presupune că în România ar fi existând ideea unei cuceriri a Ardealului e absurd. Roşii, cari esploatează totul
în folosul instinctelor bugetofage , se serviseră în adevăr pe la 1866 de această gogoriţă, pentru a-şi da un înţeles politic
care le lipseşte — şi roşii sunt tot atât de străini de România ca redactorii lui „Pesther Lloyd" de Ungaria; sunt aceeaşi
breaslă de exploatatori ai intereselor publice. Precum evreii şi foile lor din Pesta n-au altă treabă decât de-a băga vrajbă
între naţionalităţi şi a le întărâta una asupra celeilalte, tot astfel fanarioţii noştri aflaseră de cuviinţă a porni un vânt de
cucerire în care românul, om cu minte şi aşezat de felul lui, n-a crezut niciodată, având conştiinţă clară, că un asemenea
lucru e cu neputinţă. Dar daca pe de o parte recunoaştem neputinţa noastră ca stat de a veni vreodată în ajutorul
consângenilor de peste Carpaţi, daca evităm chiar de-a înrăutăţi relaţiile lor, deja destul de rele, cu ungurii prin agitaţii
pe care
le inventează ,,Pester Lloyd" şi foile ungureşti, sugându-le din pana cu care scriu, pe de altă nu e de tăgăduit că simpatii
prea manifeste pentru împărăţia austriacă ar fi — din cauza ungurilor — cel puţin tot atât de impopulare la noi ca şi
simpatiile pentru Rusia, pe cât timp ele nu vor fi justificate în ochii opiniunei noastre publice prin egalitatea
naţionalităţii române cu celelalte naţionalităţi ale monarhiei învecinate.
[19 august 1881]
[„MAI ZILELE TRECUTE ..."]
Mai zilele trecute „Monitorul" a publicat un regulament pentru înfiinţarea de ... spitaluri în sate.
Spitaluri în sate !
Iată în adevăr signatura guvernului şi partidului roşu. Poporul acesta e atât de esploatat, tratat cu atâta neomenie,
otrăvit zilnic de fraţii d-lui Rosetti, cu care a împărţit „mielul paştelor", încât are nevoie de sticle de medicament .
Curioasa necesitate de a înfiinţa spitaluri în sate — ceea ce nu mai e nicăiri în lume — dovedeşte cum în mod
artificial s-au dezvoltat o morbiditate în satele noastre care nu s-a mai pomenit nicicând , nici în timp de epidemii.
Iată în adevăr unde am ajuns. Până şi sănătatea fizică a poporului nostru, robit de uzură , stors de corupţia
administrativă, otrăvit de jidani, e compromisă atât de adânc încât trebuiesc spitaluri în sate.
Noi, bunăoară, am crede că o puşcărie în care să încapă xenocraţia de toate categoriile ar fi cu mult mai practică;
căci ceea ce trebuie schimbat e regimul de trai al ţăranului, care nu se poate îmbunătăţi decât cu starea lui materială,
care îmbunătăţire iar nu poate avea loc decât înlăturându-se pătura de pungaşi şi de cocote care îl guvernează. Daca