Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

militară peste graniţă, desigur numai cu intenţia de-a demonstra pipăit conaţionalilor valahi din Transilvania cât de
nelimitată e puterea regelui Carol.
Se poate deci ca o gazetă austriacă să nu se 'nfunde în declamaţii în contra impietărilor ... maghiarilor Dar să
lăsăm astea. Marotele şi predilecţiunile ,,Nouăi prese libere" nu ne preocupă în fond decât foarte puţin şi lucrul e prea
serios pentru a fi tratat din punctul de vedere al unei polemice de ziar. Cine înţelege şi simte demnitatea şi interesele
monarhiei ştie că aci e vorba de unul din punctele cele mai dureroase ale politicei noastre orientale, care trebuie
vindecat în orice caz, căci altmintrelea ar deveni o boală organică, care va roade întreaga noastră poziţie din
Peninsula Balcanică. Nu atitudinea României în cutare ori cutare cestiune e importantă şi, daca în o cestiune ori alta
se arată antagonism între noi şi regatul vecin, nu trebuie se 'nţelege să ne pierdem sărita , căci abia există vro relaţie
cât de amicală, care să fie în acord în toate cele. Dar ca toată, atitudinea politicei române să stea zborşită în contra
noastră; ca acţiunile României să constituie o sumă de ostilităţi şi rea voinţă contra Austro-Ungariei şi numai contra
Austro-Ungariei; ca să n-avem de înregistrat nici un act care să ne dea dovadă de dispoziţiile amicale ale guvernului
român; aceasta e un fapt de care ne 'mpiedicăm căci — abstracţie făcând de relaţiunile speciale cu România — el
descopere o eroare cardinală a întregei noastre politici orientale, eroarea de-a ne fi înduplecat a crede că
independenţa statelor balcanice coprinde cea mai bună garanţie pentru conservarea intereselor noastre în contra poftelor
de putere ale Rusiei.
O putem spune astăzi franc şi pe faţă: nu gingăşia exagerată pentru România a inspirat diplomaţia noastră
când s-a interesat cu atâta căldură de interesele statului vecin şi desigur nu trădăm UN secret constatând ideea
hotărâtoare care-a fost că statul neslav care formează o insulă în valurile naţionalităţilor slave trebuie întărit, trebuie
a i se da capacitate de rezistenţă, pentru ca în alipire , în alipire morală de Austro-Ungaria să serve scopurile unei
politici conservatoare. Pentru nici unul din statele, nici una din naţionalităţile din Balcani nu erau date supoziţiunile
naturale ale unui asemenea calcul ca-n privirea României şi naţiunii române. Ceea ce România poate aştepta de la
Rusia a aflat-o ; şi a aflat-o de facto în timpul războiului şi după război, în Congresul de la Berlin şi după el, în toate
fazele complicaţiilor şi soluţiunilor dramaticului proces. Dar e şi în natura lucrului ca Rusia să nu se silească de-a
sprijini aspiraţiile României în socoteala consângenilor şi a aliaţilor ei slavi. Daca, cu toate acestea, noul regat stă
străin, ba chiar ostil în faţa-ne , ca oricare altă satrapie rusească din Balcani, nu este asta sentinţa cea mai
reprobatorie în contra esenţei politicei de emancipare Să nu ni se zică însă că o Românie care-şi păstrează
pizmătareţ independenţa ei faţă cu noi, ba o manifestă cu asupra de măsură, se va purta tot astfel faţă cu orice altă
putere.
Eroare deplină.
Căci aci e adevărată zicerea : Cine nu e cu noi e contra noastră. E o nenorocire poate, dar n-o putem schimba:
problema orientală se subţie în cestiune de antagonism între Austro-Ungaria şi Rusia.
O conciliare a acestui antagonism e neimaginabilă şi Rusia face tot ce-i stă prin putinţă pentru a înăspri
conflictul, pentru a grăbi poate evoluţiunile finale ale procesului. În acest antagonism nu există, pentru statele
mici poziţie neutrală sau independentă; trebuie să se hotărască: ori cu noi, ori cu Rusia. Ba, chiar abstracţie făcând de cestiunea de
putere dintre Austro-Ungaria şi Imperiul rusesc, chiar între împrejurări pacifice, nu poate fi vorba de-o independenţă absolută a
statelor singulare din Peninsula Balcanică, de un drept absolut al lor de a-şi determina voinţa. Pe cât de puţin putea Wurtembergul
bunăoară să urmeze o politică independentă, pe cât timp nu se limpezise cearta între Austria şi Prusia pentru predominaţiunea în
Germania, tot atât de puţin poate România să facă o politică independentă până când nu se, va fi decis cearta între monarhia
noastră şi Rusia pentru preponderanţa în Orient. De aci rezultă necesitatea pentru orice stat singular din Balcani şi mai cu seamă
pentru România, o necesitate nu viitoare ci actuală, nu numai mediată ci cu totul directă, de-a alege între, noi şi Rusia. Dacă vom
găsi că politica română se manifestă în toate cele în mod ostil pentru Austro-Ungaria e dovedit clar că ea a căzut în partea Rusiei şi...
avem a ne purta în consecinţă.
Nu e 'n puterea noastră de-a da impuls unei, formaţiuni retroactive în relaţiile create din nou în Balcani. Fie creaţiunile
acestea pătrunse de spirit raţional, fie productele unei întâmplări lipsite de înţeles, ele există şi nu pot fi şterse de pe faţa
pământului . Dar azi e încă în puterea noastră de-a pune în acord creaţiunile nouă cu necesităţile noastre. Fiindcă independenţa
absolută a micilor state e în practică cu neputinţă şi fiindcă fiecare din ele care nu caută a se alipi de monarhia noastră devine
necesarmente un instrument al politicei ruseşti, avem datoria de-a câştiga garanţii pipăite pentru ca statele din vecinătatea
noastră imediată să aparţie sferei de putere a Austro-Ungariei, fără prejudiţiu pentru autonomia lor. Şi mai cu seamă România.
Peţirile noastre s-au dovedit nefolositoare până acum şi toate serviciile amicale au rămas fără succes. Ei bine, s-aruncăm odată
toată greutatea morală, a monarhiei noastre, până ce oamenii de stat ai României vor fi pătrunşi de convingerea că nu le e permis
de-a se dezlipi de solidaritatea naturală a intereselor lor cu Austro-Ungaria şi că această comunitate cată să se manifeste prin fapte.