Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

morală, otrăvită de stârpiturile demagogiei fanariote.
Dar ,,Românul" întreabă cum am putut avea îndrăzneală de a nega originea şi ideile româneşti a roşiilor.
Vezi d-ta. Ba trebuia să ne luăm căciula şi să cerem iertare d-lor C.A. Rosetti, Pherekydis, Giani, Carada că sunt
caţaoni . Daca există vro vină aci, e a lor, nu a noastră fără îndoială.
Dar, la dreptul vorbind, sunt aceşti oameni măcar împământeniţi
Iată o cestiune serioasă.
Sunt în ţară români ardeleni cari au servit statului cîte 30 — 40 de ani, sunt saşi aşezaţi din timpii Basarabilor cu
anume privilegii, sunt familii evreieşti, puţine în adevăr, dar vechi, cel puţin de după Petre cel Şchiop, apoi maghiari,
germani, mai ştim noi ce. Ei bine, la toţi aceştia, pentru ca să exercite drepturi politice, se cer încă formalităţi de
împământenire .
Întrebat-au oare cineva daca d. Fleva, Caligaris , Giani, Carada, Cariagdi, Pherekydis, Culoglu etc. sunt
împământeniţi în regulă Ne rămăşim că cei mai mulţi dintre ei sunt neîmpământeniţi , au fost până ieri supuşi turceşti
şi greceşti, azi supuşii nimărui. Chiar d. Rosetti declară în scrisoarea către izraeliţii din Capitală că luase pasport
turcesc, se 'nţelege că în calitate de supus turcesc. Se ştie că turcii dădeau bucuros asemenea paspoarte pentru că ele
însemnau o contestare a suveranităţii României. Astfel d. C.A. Rosetti, pentr-un interes momentan, nu pregetă a opta
pentru cetăţenia turcească, lovind în faţă suveranitatea pretinsei sale patrii.
Iată în adevăr unde am ajuns. De la români ardeleni ori macedoneni cerem împământenire . De la Flevas, Giani,
Carada n-o cere nimenea.
[17 — 18 august 1881]
[,,«PESTHER LLOYD» POLEMIZEAZĂ..."]
,,Pesther Lloyd" polemizează cu ,,Neue freie Presse" asupra unui articol în care această din urmă foaie luase
apărarea României în contra articolelor ungureşti. Foaia din Pesta scrie următoarele:
E una din cele mai nobile trăsături din viaţa şi activitatea ,,Nouăi prese libere" că se interesează cu stăruinţă şi
plăcere de cei slabi şi nevârstnici , până când mai e ceva de ruinat în ei, începând cu Turcia şi cu Midhat Paşa, până
la Ristici, proclamat Bismarck al Serbiei, până la cel mai tânăr dintre regate. Da, România e azi aceea pe care ziarul o
acopere cu corpul lui pentru a o apăra de furia persecutorie a maghiarilor, cărora le mai declară în treacăt, însă c-o
manieră cu totul suverană, că politica esterioară a monarhiei nu poate ajunge să atârne de predilecţiile şi marotele
ungureşti! Predilecţii şi marote ungureşti Ni se pare că ,,Noua presă liberă" n-ar avea de zis nimic daca politica
internă a Austriei ar putea atârna în acest moment de aceste predilecţiuni şi marole , ca-n timpul articolelor
fundamentale; dar politica esterioară, adică relaţiile monarhiei cu România, aceste trebuie să rămâie păstrate pasiunii
private a ,,Nouăi prese libere" şi maghiarii n-au să se mestece în ele. Dar să fim drepţi. E foarte omeneşte, mai mult, e
foarte creştineşte ca o gazetă austriacă să pună prisosul ei de putere la dispoziţia regelui Carol, atât de strâmtorat de
monarhie şi de Ungaria îndeosebi. Cugete numai cineva cât de rău i-am tratat pe români şi cât de mărinimoşi şi plini
de abnegaţiune au fost ei faţă cu noi.
Cu mult înainte de-a fi vorba de emanciparea României, Austro-Ungaria, şi anume sub conducerea unui bărbat
de stat maghiar, a recunoscut dreptul Principatului de-a încheia tratate, l-a dezlipit astfel de suveranitatea Porţii şi l-
au aşezat pe bazele dreptului public al independenţei. În Congresul de la Berlin, Austro-Ungaria a fost aceea care-a
apărat interesele României în contra aliatului ei de la Griviţa . În cestiunea evreilor şi a Arabilor - tabiei diplomaţia
austro-ungară a fost aceea care-a intrat în foc pentru România. Avansarea principelui Carol la rangul de rege s-au
favorizat cu viociune în Viena, şi diplomaţia austro-ungară a fost aceea care-a netezit cutele nouăi mantii regale,
pentru ca Carol I să se prezinte cu ea ca o figură atât de impozantă înaintea Europei. Acesta a fost fără îndoială un
tratament foarte despreţuitor şi cu toate astea cât de amabilă a fost România ! In Bulgaria şi în Macedonia a intrigat
şi a strigat în gura mare că Austria îmblă cu planuri ambiţioase prin regiunile acele. În cestiunea Dunării a făcut un
zgomot nemaipomenit, ale cărui efecte n-au contenit nici azi.
Supuşii austro - ungari sunt espuşi la orice ocazie vexaţiunilor celor mai rele ale autorităţilor româneşti, iar în
cestiunea dărilor comunale, România au înfrânt pur şi simplu drepturile stipulate prin tractatul de comerţ. În şcoli s-
au introdus carte cari semnalează pretenţiile României asupra unor întinderi mari din teritoriul unguresc. Sub ochii
guvernului român se întreţin legături trădătoare cu valahii din Transilvania, iar urmările acestor agitaţiuni sunt
întrecute numai prin neruşinarea cu care se tăgăduiesc. Pentru a încorona toate acestea se întreprinde o primblare