Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

Ei.
Cine vinde ţara fără milă lui Stroussberg şi tuturor străinilor
Ei.
Cine au mărit slujbele , şi-au făcut lefuri de 30, 40 de mii de franci într-o ţară săracă, ca să-şi îmbogăţească
casele lor Cine-şi votează pensii reversibile
Ei.
Cine nesocoteşte pe oamenii vechi ai ţării, punându-i pe o treaptă cu Carada
Tot ei.
Cine au înstrăinat oamenii ţării de cătră Domnia Sa cu pizme şi năpaşti , ca darea în judecată
Ei.
Cine arată mare vrăjmăşie cătră toţi oamenii ţării
Ei şi iar ei.
Dar nu spune Alexandri despre
.................. hidoasa pocitură
Ce-au semănat în ţară invidie şi ură
Ciudat lucru. Dar azi, de-ar trăi Radu Vodă, 60 de ani după nu 30 de ani înainte de fanarioţi, el n-ar face alt
portret guvernanţilor decât cel pe care l-a făcut în veacul al Xvii-lea .
După mărturisirea ,,Românului" însuşi vom recunoaşte numaidecât de ce istoria noastră se 'ntunecă atât de rău în
jumătatea a doua a vecului al Xvii-lea , în cel trecut şi-n cel actual.
Dar ,,Românul" ne spune că trei din patru părţi ale întregului popor sunt roşie.
Deie-ni-se voie s-o contestăm în mod absolut aceasta.
Trei din patru părţi ale locuitorilor ţării, fără deosebire de provenienţă, sunt ţărani şi aceştia nu sunt nici roşii,
nici albi, nici pestriţi . ,,Românul" o ştie foarte bine, ştie foarte bine că voturile acestor români adevăraţi sunt
determinate, cu mici escepţii, de guvern, oricare ar fi el, şi că, în genere, ţăranul n-a ajuns a citi nici scrierile d-lui C.A.
Rosetti, nici ale noastre.
E vorba aci nu de poporul românesc în genere, ci de elementele determinante. E necontestat şi necontestabil că
între roşi se află mult mai mulţi străini decât în orice alt partid din ţară, că partidul roşu este o Internaţională pe acţii
pentru exploatarea ţării şi a poporului nostru. Fanarioţii, zburătăciţi prin mişcarea de la 1821, s-au constituit într-o
societate secretă mai întâi ca ramură a Internaţionalei revoluţionare europene, mai târziu şi mai cu seamă sub Carol
Îngăduitorul ca societate anonimă de exploataţie a Ţării Româneşti, deci înainte de toate a bugetului. Acesta e apoi
izvorul milosteniilor şi pensiilor reversibile împărţite la greci veniţi chiar la 1830 ori 1840, destul să fi fost agenţi
electorali roşii. Lucrul a ajuns atât de departe încât , dacă un fanariot n-are post, i se
creează un post anume pentru el, ca să poată ciupi din buget. S-a creat în aceşti din urmă ani sute de funcţii nouă, numai
pentru a căpătui în ele o sumedenie de nevolnici intelectuali şi fizici .
Partidul roşu cu organizaţia lui stricată, cu ascultarea absolută ce dă unui fanariot bătrân , nu e un partid politic,
ci o societate secretă, duşmană statului, analogă cu Maffia şi Camorra , semănând mult cu ramificaţiunile Alianţei
izraelite. Alianţa izraelită luptă pretutindenea pentru a ridica pe evrei, nimicind chiar pe conlocuitorii lor creştini;
partidul roşu lucrează pentru a nimici orice e român, pentru a substitui pretutindenea românului pe fanariot sau cel puţin
oameni tot aşa de corupţi ca fanarioţii, spre a dezmembra şi a otrăvi poporul românesc.
De aceea nu sunt a se confunda oamenii cari votează pentru roşii pentru interese, posturi sau lefuri, cu adevăratul
partid roşu care consistă din 100 — 200 de fanarioţi constituiţi în societatea secretă al cărei şef este d. C.A. Rosetti.
Daca 'i vom număra pe acei ce formează partidul roşu adevărat, determinant , cum e reprezentat în Camere, în
jurnalistică, în oficiile publice, vom găsi puţini, foarte puţini români între ei, şi încă şi aceştia din numărul amăgiţilor .
Nu ni se citeze Goleştii, cari erau dintre cei pururea amăgiţi, sau un Brătianu, ca uscătură din codrul verde.
Pentru a reveni de unde am plecat, zicem: Nu oprim pe nimenea nici de a fi, nici de a se simţi român. Ceea ce
contestăm însă e posibilitatea multor din aceştia de a deveni români deocamdată. Aceasta e opera secolelor. Până ce
însă vor fi cum sunt : până ce vor avea instincte de pungăşie şi de cocoterie nu merită a determina viaţa publică a unui
popor istoric. Să se moralizeze mai întâi , să 'nveţe carte, să 'nveţe a iubi adevărul pentru el însuşi şi munca pentru ea
însăşi, să devie sinceri, oneşti cum e neamul românesc, să piarză tertipurile , viclenia şi istericalele fanariote. şi atunci
vor putea fi români adevăraţi. Pân-atunci ne e scârbă de ei, ne e ruşine c-au uzurpat numele etnic al rasei noastre, a unei
rase oneste şi iubitoare de adevăr care-a putut fi amăgită un moment de asemenea panglicari, căci şi omul cel mai
cuminte poate fi amăgit o dată. Dar domnia noilor fanarioţi cată să se mântuie dacă acest popor ţine la onoarea lui, la
demnitatea lui, la numele lui şi în fine la existenţa lui fizică, otrăvită de rachiul jidovesc, la existenţa lui intelectuală şi