Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

[14 august 1881]
[„O Neânselegere ..."]
O neânselegere .
În unul din articolele privitoare la xenocrasia din Ţara Românească am întrebat ce-ar fi devenit Carada, Giani ori
C.A. Rosetti în alte ţări decât a noastră, la Braşov bunăoară
„Bukarester Tagblatt", care nu ştie româneşte, ne ţine un lung discurs, reamintindu-ne cîte datorim imigransilor
ardeleni, crezând astfel că d-nii Carada, Giani etc. ar fi venit de la Braşov.
Ferească D-zeu sfântul !
De peste Dunăre sunt venisi aceşti d-ni, nu de la Braşov.
Dar întrebarea noastră a fost: Ce ar fi devenit aceşti oameni daca, trecând Dunărea, s-ar fi oprit nu la Bucureşti,
ci la Braşov, daca s-ar fi colonizat nu în Ţara Românească, ci în Ardeal. Nimic nu s-ar fi ales de ei fără îndoială. Numai
în ţara asta, a nimărui, covrigarii ajung prin politică milionari şi pensionari reversibili.
Luându-se după vorbele gazetei din Bucureşti, „Kronstadter Zeitung" ne sacrifică asemenea pe altarul criticei
sale jurnalistice.
E ne 'nselegere .
Nicicând n-am confundat şi nu vom confunda imigrasiunea ardeleană , căreia - i datorim pe Lazăr, pe Marsian ,
pe Laurian ş.a., căreia - i datorim, în secolul al XIII şi al XIV, chiar fondarea statelor române, cu Giani, Cariagdi,
Carada etc. cărora nu le datorim absolut nimic şi cari formează aci pătura de esploatatori neomenoşi ai poporului
nostru, fără a prezenta nici o compensasie morală sau intelectuală în schimbul acestei esploatări.
Iată singurul înseles pe care cititorul român [î]l va fi dat fără îndoială cuvintelor noastre, de vreme ce el ştie după
numele proprii citate cu cine are a face.
[14 august 1881]
[„TEORIA NOASTRĂ..."]
Teoria noastră despre antagonismul de rase din România află multe întâmpinări , însă, ciudat lucru, nu din partea
ziarelor româneşti. Gazete germane, izraelite, ,,Indépendance roumaine", care cel puin e scrisă pentru străini, c-un
cuvânt cine se simte cu
musca pe căciulă răspunde. Dintre organele străine scrise în limba română ne răspunde mai cu seamă acela al noilor
fanarioţi care, pentru ironia lucrului, se numeşte ,,Românul".
Chiar în aceste răspunsuri vedem deosebirea de rasă. Izraeliţii caută a fi obiectivi . Se 'nţelege . Capetele sunt
anatomic mai bine conformate , mai încăpătoare decât capetele stârpiturilor fanariote; de-aceea şi pot avea un interes
pentru cestiunea pură, în sine, pentru cea etnologică. Organele izraelite ne răspund prin analogii istorice. Ne răspund cu
normanii cari au cucerit Anglia.
În adevăr, romanii au cucerit Galia , pe urmă au cucerit-o rase germanice, tot astfel normanii au cucerit Anglia.
În genere lupta fericită de rasă, lupta binecuvântată care înalţă inimile, care dă preponderenţă superiorităţii de caracter,
lupta din care răsare împăcarea şi contopirea este războiul.
Dar oare cu război ne-au cucerit Pehlivanoglu, Zevzechidis şi C.A. Rosettis Cucerirea cu arme o compară
Bluntschli în viaţa popoarelor cu peţirea , cu nunta, cu selecţiunea adevărată. Dar stârpituri strecurate pe la graniţe,
fugite de spânzurătorile turcilor, ne-au cucerit pe noi Exemplul Prusiei e iar de natura celui citat de Bluntschli . O
mână de cavaleri viteji au cucerit provinciile slave; ei au determinat istoriceşte aceste provincii, cari au format mai
târziu sâmburul viguros al unităţii Germaniei. Şapte milioane de slavi au cucerit Rusia de la zeci de milioane de tătari,