Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

comparaţia cu motivele cari le-a adus România pentru aceeaşi cerere, pretenţia Serbiei de-a intra în numărul
regatelor este rău fundată. Principatul dacic , coprinzând şi noua provincie de pe malul drept al Dunării, este cu mult
mai mare decât regatul Bavariei, ba chiar mai mare decât Marea Britanie cu Irlanda; este fertil în mod extraordinar şi
bogat în comori minerale şi are mai mulţi locuitori decât Belgia, decât Portugalia şi decât amândouă ţările
scandinave. Deja înaintea războiului, sub domnia unui principe inteligent şi onest din casa Hohenzollern, făcuse
progrese însemnate pe calea culturii, îşi dezvoltase în mod abil resursele sale, lucrase pentru creşterea naţiunii,
înlesnise comerţul şi agricultura prin construcţia de şosele şi căi ferate şi-şi crease o armată respectabilă. Prin toate
aceste măsuri el dobândise întru atâta bunăvoinţa puterilor şi a popoarelor încât , departe de-a face opoziţie în contra
dorinţelor ambiţiei sale justificate, ele-i urau din suflet fericire la încoronarea clădirii statului şi multe zile bune întrînsele
. Cu Sârbia lucrul nu stă deloc atât de bine. Inclusiv cu achiziţiunile din 1878 are o întindere care nu e egală
nici cu a treia parte din întinderea României, are părţi întinse de pământ cari nu sunt bune pentru agricultură şi nu are
nici atâţi locuitori cât marele ducat de Baden . Mulţi ani d' a rândul a îngrijit rău de afacerile sale şi, prin suficienţa
proprie tuturor semibarbarilor , a fost un izvor nesecat de supărări şi încurcături pentru vecinii săi, mai cu seamă
pentru Austria. Poporul sîrb se arătă în cea mai mare majoritate indiferent faţă cu binecuvântările civilizaţiunii, este
în cea mai mare parte în proporţie sărac şi n-a făcut nimica pentru a ridica comerţul. După cât ştim, principele Milan
n-a dovedit niciodată o deosebită capacitate sau pornire de a arata supuşilor săi leneşi şi neculţi drumul spre obiceiuri
şi deprinderi mai bune decât acele cari le-au moştenit de la părinţii lor. El este întotdauna unealta supusă în mâna
unuia sau altuia din intriganţii politici. Nici ca om de stat, nici ca ostaş el n-a dovedit o aptitudine deosebită şi cu atât
mai puţin una care merită a fi încoronată. Pare că-i lipseşte chiar darul firesc al curajului fizic, care se vede atât de
des la popoarele semicivilizate . Dacă-l are acest dar, purtarea lui n-a fost astfel încât să fie vădit. Pe când în luptele şi
bătăliile din munţii de lângă Morava compatrioţii lui cădeau cu miile, cădeau pentru ambiţia lui, el şedea liniştit în
conacul lui din Belgrad, bea şampanie, fuma ţigarete şi juca cărţi cu curtenii şi adiutanţii săi. Ceea ce a făcut în urmă
la Pirot şi Niş se poate scrie pe-o unghie.
Când un asemenea principe este a se face rege al unui regat în miniatură fireşte că nu poate să se aştepte a fi
salutat şi felicitat de opinia publică a Europei ca vecinul său mai viteaz şi mai isteţ din josul Dunării. Putem însă să
pronunţăm speranţa ca coroana regală să nu-i prea mărească ambiţia, să nu-l lase a se privi ca „regele sârbilor " în
sensul cum [î]l înţelege Omladina, pe care însă Austro-Ungaria nu-l poate recunoaşte. Nu este în realitate nici un
motiv pentru care ospodarul Milan să fie titulat de acu înainte rege. Dar fiindcă se pare că nici o putere mare nu are
nimic în contra promoţiunii sale, dorinţa inimei i se va împlini probabil peste câteva săptămâni . Aibă succes sau nu,
ca o însemnată întâmplare istorică nu o va privi nimeni aceasta, afară de el însuşi.
[13 august 1881]
[„ÎN PRIVIREA PRETINSULUI CONFLICT ..."]
În privirea pretinsului conflict de graniţă din Ardeal ziarul unguresc ,,Nemere " comunică următoarele:
La 10 august primarul oraşului Berecic vesti pe prefectul comitatului Trei scaune că pe o parte a unui munte
revindicat care formează proprietatea oraşului Berecic , pe plaiul numit Baltin sau Ianorog , România ridică un pichet
şi-l ocupă cu soldaţi. Acest pichet s-ar afla 3500 de paşi dincoace de linia graniţei. Prefectul comitatului Trei scaune
raportează telegrafic în aceeaşi zi încă ministrului de interne despre starea lucrurilor. El primeşte ordin de la ministru
de-a merge în persoană în faţa locului şi de-a cerceta întrucât era întemeiată ştirea.
Prefectul se şi duse la faţa locului cu vicenotarul comitatului , Nicolae Szentivany , organ special al serviciului
construcţiunilor , cu delegaţii oraşului Berecic şi cu martori cari cunosc bine localitatea . La 13 şi 14 august el revizui
graniţa între România şi oraşul Berecic şi constată, pe baza spuselor martorilor , că pichetul s-ar fi construit în adevăr
pe teritoriu unguresc, 3500 de paşi dincoace de graniţă. Dispoziţiile ulterioare ale ministerului sunt cunoscute.
„Nemere " zice că încălcarea de teritoriu nu s-a putut întâmpla decât din neştiinţa organelor române respective.
Locul pe care s-a construit pichetul e îndealtmintrelea o pustietate în care arareori se rătăceşte vreun om.
,,Pesther Lloyd" primeşte din Bucureşti informaţiunea că în privirea aceasta guvernul nostru s-a arătat foarte