Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

Această conştiinţă a neputinţei şi nimicniciei proprii [î]i arde şi [î]i mănâncă . Un temperament iute şi ordinar
[Î]I face şi mai incapabili de-a suporta cu înţelepciune căderea şi ruina vădită, deci caută a-şi răzbuna pe oameni
nevinovaţi neputinţa lor proprie şi şi inventează când emisari români în Ardeal, când Daco - românia , când alte
năzbutii toate.
Un popor care nu e nici destul de cult, nici destul de numeros pentru a fi atât de suficient şi care formează abia a
treia parte din populaţia ţării ce-o stăpâneşte , fără umbră de drept şi prin subrepţiune, ar trebui să fie mai modest.
Aducându-şi aminte de cîte a suferit el însuşi, ar trebui din contra să sprijine şi să încurajeze tendenţele de emancipare
politică, intelectuală, economică a conlocuitorilor de altă limbă, ca astfel toate naţionalităţile, unite într-un mănunchi, să
reziste cu mai mult succes inamicului comun, care e totdeuna o civilizaţie superioară. Se urmează însă din contra.
Dintr-o ţară cu populaţie rară cum e Ungaria emigrează mii de oameni pe an în ... America; populaţiile pământene scad
la număr şi sărăcesc; încât evreii de la ,,Pesther-Lloyd" propun colonizarea şesurilor cu nemţi. Şi, cu toată starea
aceasta de lucruri, maghiarii vor să silească pe oameni de-a deveni maghiari Este aceasta cu putinţă
S-a văzut vrodată ca o minoritate incultă şi săracă să-şi impună naţionalitatea sa altor popoare dacă nu
superioare, cel puţin egale cu ea Nu s-a văzut nicăiri, nu se va vedea nici aci.
Norocul maghiarilor consistă, la dreptul vorbind, în împrejurarea că bătrânul Deak a cunoscut prea bine că
maghiarii singuri ar fi incapabili de a forma un stat independent. De aceea i-a lipit de partea de dincolo de Laita, ca pe
fraţii siameji . Românii, precum şi celelalte popoară, au legături vechi cu Casa de Austria, mai vechi decât autonomia
ungurească. şi decât statul unguresc de proaspătă memorie. Dacă ungurii s-ar dezlipi de Austria, dacă ar înceta
principiul ce-i face posibili , nu multe săptămâni ar trece şi s-ar alege praful de regatul d-lui Tisza şi consorţi .
Tot respectul pentru monarhia habsburgică pre cât prezintă principiul unei pacinice convieţuiri de popoare
deosebite şi străine unele de altele. Dar de la această fericită idee de stat, care e tot ce se poate mai ingenios ca echilibru
de puteri, până la monomania şi esclusivismul maghiarilor e o deosebire cât cerul de pământ . Desigur că nu vom
include în stima noastră pe betyarii foilor ungureşti şi pe ovreiaşii de la ,,Pesther-Lloyd".
Ş-apoi ce aere îşi dau
Ce-ar face Anglia în ocazia cutare Anglia Dar înainte de toate în Anglia funcţionarii nu fură; exemplare de
oameni de stat ca d. Lonyay nu există; membrii Camerei Comunelor nu au diurnele vândute la cămătari pe ani înainte,
ca membrii ilustrului Parlament din Pesta; veniturile a zece lorzi sunt egale cu veniturile Ungariei întregi. Anglia n-are
nevoie de colonişti străini, ea care colonizează lumea; în fine oameni de rasă engleză se numără cu sutele de milioane,
nu sunt patru milioane şi jumătate. Cine are puterea Angliei, averea şi producţiunea ei şi mai cu seamă mintea ei poate
să-şi dea şi aerul ei. A compara însă o biată stirpe tătară, fie cât de energică, cu rasa anglo-saxonă şi a aştepta de la ea
minunile celei din urmă e curată copilărie.
[10 — 11 august 1881]
[,,«ROMÂNUL» S-A PUS PE STUDII..."]
,,Românul" s-a pus pe studii comparative. Pentru a dovedi că între conservatori şi sincerii liberali nu poate exista
stimă reciprocă, reproduce pasaje din discursurile d-lui Vernescu pe de o parte, pasaje din ,Timpul" pe de alta. Fiindcă
istoria asta-i face plăcere,
suntem departe de-a i-o lua, deşi ştim prea bine ca nu va putea s-o prelungească, de vreme ce, afară de cazurile tocmai
citate de „Românul", ceartă între noi şi bărbaţii politici de la „Binele public" n-au fost. Din acele pasaje „Românul"
deduce că între grupurile opoziţiei nu poate exista ,,stima reciprocă şi necesară oricarii uniri şi încrederea etc."
Fiindcă „Românul" e în fatala poziţie de-a nu-şi mai putea repeta priveliştea dihoniei între grupurile opoziţiei, de
vreme ce cu citarea unui singur caz s-a sleit izvorul şi fiindcă se vede a avea un interes dramatic pentru asemenea
lucruri, noi, cari totdauna suntem dispuşi a face servicii confraţilor noştri, vom aminti izvoare mult mai fecunde de
inspiraţiune pentru onor. redactori ai „Românului".
Astfel bunăoară s-a întâmplat ca nu un orator, dar însuşi ministrul - prezident al unui cabinet roşu, d. D.
Brătianu, să-i numească pe deputaţii din majoritate ,,hoţi şi precupeţi ai intereselor publice", trimiţându-i la ,,puşcărie"
şi la „carantină".
Întrebăm: încetat-au ,,stima reciprocă necesară oricării uniri, încrederea fără de care nu poate fi înţelegerea într-