Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

cele slabe se vor adapta ca ceara unui mediu nedemn chiar, încât slăbiciunea e din acest punct de vedere un titlu la
existenţă. Demult gândeam la o asemenea modificare a teoriei luptei pentru existenţă, văzând cazurile în cari
decrepitudinea şi paraziţii ajung a esploata şi stăpâni elemente sănătoase şi puternice;
[6 august 1881]
[„DESPRE O PRETINSĂ INCURSIUNE ..."]
Despre o pretinsă incursiune a soldaţilor români de graniţă în comitatul Trei scaune din Săcuime „Pesther-
Lloyd" scrie, în maniera sa ordinară, următoarea:
De sute de ori am dat reprezentanţilor noştri din străinătate exemplul diplomaţiei engleze; nu e vina noastră
daca trebuie să revenim mereu asupra aceluiaşi exemplu. Rugăm pe oricine care cunoaşte întrucâtva uzanţele
diplomaţiei engleze de - a - şi închipui următorul caz. Există undeva — nu în vecinătatea Marei Brititanii , ci în
apropierea celei mai neînsemnate colonii a ei — un popor mic, dar obraznic, căruia Anglia i-au adus cele mai mari
servicii şi care, drept mulţămită, urmăreşte cu cea mai îndrăzneaţă batjocură tot ce e englez. Presa acestei mici
ţărişoare (Kleines Landchen ) batjocoreşte într-una Anglia; guvernul ei nu lasă să treacă nici o ocazie pentru a face
guvernului, englez orice năzbutie imaginabilă şi afară de aceasta micul poporaş (Kleines Volkchen ) întreţine un cârd
de agenţi cari se silesc a aduce poporul ce stă sub Anglia la nemulţumire, ba la revoltă chiar. Cu intenţie agenţii micei
ţări răspândesc ştirea că ea în curând va goni pe engleji şi le va lua teritoriul; iar, pentru ca lucrul să devie verisimil
în ochii ignorantului popor de rând , guvernul micii ţări, din greşeală se 'nţelege , pune pe soldaţi să facă o incursiune
pe teritoriu englez, să ocupe sate şi să comită fel de fel de necuviinţe.
Cum credeţi oare c-ar vorbi diplomaţia engleză cu asemenea canalii Cazul e inimaginabil , căci englezul ar
impune tăcere la cea dendâi ocazie obraznicului vecin; dar să admitem că prin o miraculoasă , constelaţie de
împrejurări lucrurile ar fi ajun atât de departe, care credeţi c-ar fi soarta principelui, a ministrului, a poporului, care
ar fi atins astfel vaza Angliei Englejii sunt oameni practici; ei proced în orice loc altfel, conform cu împrejurările
locale. Într-un loc restabilesc liniştea, într-alt loc iau ţara întreagă sub stăpânirea lor, într-alt loc bombardează
capitala pân-în fundament, ba pe - alocurea s - a 'ntîmplat c-a curarisit pe-un ministru pe jumătate sălbatec c-un băţ
de bambus , dar pururea şi pretutindenea, în Europa ca şi-n cele mai depărtate zone , au inspirat respectul numelui
englez şi, chiar acolo unde nimic nu se respectă, au inspirat un fel de sfioasă teamă de orice petec de pământ pe care
fâlfâie o treanţă cu colorile engleze.
Acesta e obiceiul englez, e bunul obicei. Şi dacă în locurile acelea unde sentimentul pentru onoarea şi
demnitatea acestei monarhii ar trebui să fie mai viu ar exista o urmă numai din acea mândrie şi hărnicie, din curajul şi
cuminţia politicei engleze, ar fi în adevăr cu neputinţă ca o ţărişoară ca România să cuteze de - a - şi aranja toată
politica ei astfel încât aceasta să semene c-o continuă şi impertinentă provocare a Austro-Ungariei. Nu vorbim aci
numai de incursiunea românilor în comitatul Trei scaune . Un pericol nu subzistă aci şi-n acest moment vagabonţii
valahi vor fi şi plecat, de vreme ce d. ministru de război din Bucureşti au avut deosebita bunăvoinţă de-a dispune
numaidecât ca să se deşerteze teritoriul ocupat. Aşadar nu cazul în sine ne preocupă, ci gândim la totalitatea relaţiilor
monarhiei noastre cu cel mai tânăr regat. Cazul din Trei scaune e numai un fenomen ceva mai frapant în sistemul
politicei române, care are de scop a continua agitaţia în contra monarhiei noastre. Presa, Parlamentul, guvernul,
poporul, pe cât are simţ pentru lucruri politice, sunt nesleiţi în degradarea monarhiei noastre. Guvernul caută să
împiedice prin orice mijloace influenţa legitimă a Austro-Ungariei în Comisia dunăreană, presa predică zi cu zi
anexiunea Transilvaniei — e adevărat că presa bucureşteană, e atât de smintită de-a discuta zilnic anexiunea
Bulgariei, Macedoniei, Basarabiei; în şcoale se 'ntrebuinţează harte, în care toată ţara — până la Segedin — se
declară posesiune română, iar armata întreprinde tocmai incursiuni pe teritoriul Transilvaniei.
Paralel cu aceasta urmează agitaţia emisarilor români în Transilvania.
Amintim că abia acum opt zile am dat seamă, după sorginţi ardelene , că aceşti emisari pregătesc populaţiunea
română că în curând ,,va fi eliberată de cătră ţara mumă". Legătura între această agitaţie şi incursiunea de acum e
evidentă. Cei din Bucureşti au voit s-arate ţăranilor din Transilvania c-au luat la serios ,,eliberarea", că de pe acum
încă soldaţii români au curajul de-a incurge pe teritoriu maghiar — ţăranului nu citeşte gazete, chiar între popii
româneşti abia se află pe ici, pe colo cîte unul care ştie să scrie şi să citească ca oamenii; lor le vin aceste ştiri