Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

precupeţirea unor asemenea formule, au devenit peste noapte din republicani monarhişti şi că primesc orice program
politic, numai la putere să rămâie . Treaba lor să răsucească şi să falsifice principiile conservatoare şi să pretinză că sunt
ale lor.
Pentru noi principiile sunt un mijloc pentru păstrarea predominării rasei române în ţară; pentru ei un mijloc de-a
rămânea la putere şi a escamota încrederea celor lesne de amăgit. Lupta trebuie să devie mai substanţială şi s-apropie
timpul în care, în genere, deosebirea între idei conservatoare şi liberale, între idealuri abstracte de organizaţie va căta să
înceteze.
Lupta se va naţionaliza . De o parte vom întâlni fanarioţii şi străinii, de orice credinţe politice ar fi, de alta
românii proprii şi în realitate asimilaţi , abstracţie făcând de principii politice.
Evreii au zis Congresului de la Berlin: ,,Sau ţara să fie cum o vrem noi sau să nu fie". Un apropiat viitor va
zice: ,,Sau ţara aceasta să fie în adevăr românească, sau nici nu merită să fie".
De unde să rezulte în adevăr obligaţiunea pentru ţăran ori pentru fostul boier să se lupte în război sau să
plătească dări pentru ca Caradalele şi Goldnerii de toate categoriile să aibă liniştea şi mijloacele de-a-i exploata în bună
voie
Oare poporul nostru nu are altă misiune pe pământ decât de-a plăti pensii reversibile d-lui C.A. Rosetti şi a muri
în război pentru a pune fundament siguranţei falimentelor frauduloase
Espresia etnologică şi geografică a statului român să nu fie decât un pretest pentru Chiriţopoli de a-şi face
mendrele, pentru ca străinii să se îmbogăţească şi să se încarce cu onorile create în numele acestui popor... Ţara
Românească nu mai e decât ocazia dată unui grec ca d. C.A. Rosetti de a se gera în om de stat şi de a-şi face nume E
condamnat acest popor ca paginele istoriei lui să fie mânjite de indivizi străini, fără ca aceştia să justifice prin muncă
sau inteligenţă o asemenea suplantare
,,Cumpăna" ne citează însă state în cari împrejurările ar fi ca şi la noi: Statele Unite şi Belgia.
Sunt tocmai statele contra comparării cu cari am protestat totdauna. Amândouă formaţiuni nouă, fără caracter
naţional propriu, în cari originea locuitorilor e indiferentă, amândouă fără trecut. Tocmai cerinţa de-a lăsa România să
se prefacă într-o Americă sau o Belgie a Orientului este aceea căreia ne opunem din toate puterile. Nouă nu ne e deloc
indiferent elementul ce are a determina caracterul şi soarta acestei ţări. Pretindem în mod absolut ca el să fie acelaş
care-a determinat caracterul ţării de la 1200 — 1700 şi de la 1821 — 1866. O ţară care ar apuca căile americanismului
deplin devine indiferentă pentru român şi e cel mult o espresie geografică, o firmă, un otel, nu o patrie, nu un stat
naţional.
Dar, zice „Cumpăna", atât în lumea fizică cât şi [în] cea morală există şi domneşte numai ceea ce are puterea intrinsecă de-a
exista şi domni. Este o ciudată filozofie aceea care se sileşte a demonstra că elementele putrede, că decrepitudinea poate doborî şi
stăpâni elementul sănătos şi viguros.
Poate fi ciudată filozofia aceasta, dar nu e mai puţin adevărată. Puterea intrinsecă de-a exista şi domni nu este
absolută, ci atârnă de la mediul în care se exercită. Când un popor încape de ex. sub dominaţiunea străină, învins prin
superioritatea numerică , elementele sale viguroase şi statornice vor rămânea jos, iar cele cari se vor adapta mediului
nou al robiei , linguşitorii , mincinoşii , viclenii, se vor ridica. Astfel grija cea dendâi a fanarioţilor a fost de-a desfiinţa
armata noastră, corp cu corp, pentru a nimici mediul în care calităţile rasei române şi puterea ei de viaţă se putea
exercita. La 1874 ,,Românul" cerea desfiinţarea armatei pentru cauze de economie.
Istoria noastră e o ilustrare a acestei teorii. În epocele în cari se cerea vigoare şi o intensivă vitalitate s-au ridicat
românii; în epoce de dominaţiune străină, exercitată din Ţarigrad ori din alte puncte, s-au ridicat străinii.
Adaptabilitatea c-un mediu nesănătos, nedemn, nu înseamnă superioritate organică.
Stejarul nu creşte pretutindenea, buruienele în tot locul. Aceasta nu va să zică că ele au ,,o putere intrinsecă mai
mare de-a exista şi de-a domni". Daca într-un mediu stricat viclenii şi poltronii înfloresc nu e dovadă că au o putere
intrinsecă superioară celor inteligenţi şi de caracter, ci numai că mediul e favorabil pentru decrepitudine morală,
nefavorabil pentru sănătate.
În stâncă s-a găsit o broască ţestoasă care trăise sute de ani fără hrană, adecă tot timpul necesar formaţiunii
stâncii . Este ea organic superioară unui englez, care, nemâncând patru zile, ar turba '
Victoria finală a superiorităţii e coada teologică a bătrînului Darwin. Cu toată adâncimea filozofiei naturii, el e
bun anglican , deci optimist; în contra scepticismului ce-ar putea rezulta din teoria luptei pentru existenţă se - ndreaptă
aserţiunea că la urmă victoria e a superiorităţii. Nu superioritatea organică învinge, ci adaptabilitatea c-un mediu dat de
timp, istoriceşte, dat de spaţiu, geograficeşte . Dar naturile viguroase vor căta să întipărească mediului caracterul lor,