Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

ce i s-a impus mai grele, niciodată regimul alimentar mai rău, niciodată munca mai multă, niciodată clasele curat
consumatoare cari nu produc absolut nimic mai numeroase şi mai lacome de bani. Acest regim e atât de rău încât , întro
ţară cu populaţie rară, aceasta scade; iar medicii militari constată până şi degenerarea continuă a rasei.
Dar oare nu vedem cum aceşti oameni pun ţara să le plătească mizerabilele lor patru clase primare plus
violoncelul cu zeci de mii, cu sute de mii de franci
Da! Cu milioanele bugetului, stoarse din firele de grâu ce le produce numai ţăranul, întreţinem sterilitatea fizică
şi morală, lipsa de caracter şi de inteligenţă adevărată a acestor oameni.
Dovezi avem în toate ramurile vieţei publice.
Avem de exemplu de bine de rău o literatură. Citeze-se numele tuturor cari au scris un şir de literatură sau ştiinţă
adevărată, fie Şincai ori Hasdău , Alecsandri ori Gr . Alexandrescu, Odobescu, Marţian, Strat, Cost . Negruzzi şi oricâţi
alţii. Pe niciunul nu-l cheamă nici Giani, nici Pherekydis, nici Carada.
Între miile de cranii ce formează plebea guvernantă de politiciani de meserie, unul nu e în stare a scrie un şir pe
care să-l poţi citi fără scârbă morală. Daca cităm în teatru pe Millo, în pictură pe Grigorescu , în muzică câţiva germani,
am încheiat-o . Nicăiri nu vedem Caradale. Incapabile de a pricepe un adevăr, fie ştiinţific, fie artistic , daca le întâlnim
le vedem lipsite de umbră de talent adevărat, cercând a specula arta ce n-o posedă, precum speculează naţionalitatea ce
n-o au, patria ce nu-i a lor, gloria naţională pe care n-au creat-o .
Şi nici e minune. Mihai Cioran , adiutantul lui Tudor, ne povesteşte că la 1821 se superpusese peste toată
populaţia istorică o pătură foarte numeroasă de străini, în toate funcţiile, în toate mănăstirile, în toate bisericile, în toată
viaţa publică.
Aceasta e rădăcina adevărată a funcţionarismului.
De aceea nu e de mirare ca într-o ţară, românească înainte de Tugomir Basarab, un ardelean, Lazăr, să fie de
nevoie pentru a redeştepta sentimentul naţionalităţii.
Dar ce mai la deal la vale Orice etnolog străin, german ori francez, a recunoscnt şi va recunoaşte că în cea mai
mare parte pătura superpusă acestui popor e neromână . Neromână nu cu legea civilă, nu cu dreptul public, nu cu
constituţia, ci cu neamul şi cu obiceiurile rele. Atât de străini încât nu le e cu putinţă nici de a înţelege pe român,
precum acesta îi ocoleşte şi nu vrea să-i înţeleagă pe ei.
Dar sunt mari patrioţi aceşti oameni
O! ostentativi patrioţi, foarte guralivi , foarte înfocaţi când afacerile scabroase şi pensiile sunt în perspectivă.
Dar ce să fie alta daca n-ar fi apucat această breaslă, acest negoţ, această meserie a speculei patriotismului
reversibil Ce ar fi Carada în alte ţări decât a noastră, la Braşov bunăoară, cu titlurile şi meritele ce le are Măturător de
uliţă. Ce-ar fi Giani e tutti quanti
Advocaţi de mâna a treia fără nici o însemnătate. Ce ar fi C.A. Rosetti Un bufon mai mult în stânga extremă şi desigur
că ultramaghiar , ca toţi mamelucii, pe când la noi se gerează în ultraromân .
Da! această plebe românizată de la Tudor încoace joacă în Ţara Românească acelaşi rol pe care evreii îl joacă în
Moldova. Deosebirea e numai ca evreii sunt de zece ori mai oneşti, mai morali , mai umani decât oamenii acestia.
Şi în privinţa patriotismului adevărat sunt de acelaşi calibru. Evreii în timpul unei invazii au avut patriotismul
de-a denunţa pretinsa lor ţară şi a cere îngenunchearea ei; d. C. A. Rosetti găsea, în timpul aceleiaşi invazii , că singura
grijă a ţării trebuia să fie a lua cu asalt Plevna internă, Plevna reacţiunii.
Dar au mâncat pâinea exilului. Risum teneatis . După cum ştim de la martori oculari , această pâine era atât de
bună cum nu se află în Ţara Românească. Ii vedeai tologiţi la cele dendâi restauranturi , ba luând pensii de la visteria
turcească, ba bătând la tălpi averea câtorva naivi de boieri de neam ca Goleştii , cari au avut lipsa de bun simţ de a se
amesteca politiceşte cu aceste gunoaie ale României.
La 1921, cine va ajunge, poate că aceşti oameni vor fi putut deveni români, dacă nu vor fi precupeţit demult ţara
bucată cu bucată cătră evrei şi nemţi, dacă România va mai exista ca expresie etnologică, nu ca expresie geografică.
Şi cine ştie dacă mănţinerea espresiei geografice cu sacrificiul celei etnologice nu e de un folos problematic
Oare nu vedem că în procesul de sacrificare a naţionalităţii române care se consumă sub Carol îngăduitorul
ajungem să ne fie scârbă de noi înşine
Dacă în adevăr, prin vicisitudini neterminabile , ne-am chinuit ca neam în războaie, în mizerii, neavând nici timp
de a ne cultiva, nici liniştea de a ajunge la bun trai, pentru a ajunge în urmă la asemenea rezultate, de a vedea
Caradalele şi Pherekyzii , străinii aceştia, răţoindu-se , fără merit şi fără compensaţie, în demnităţile publice şi formând
pătura menită a escamota încet - încet din mânile rasei române moştenirea ei istorică atunci în adevăr la ce ne mai şi
permitem luxul unui stat propriu
Din acest punct de vedere, dureros şi crud ca orice cunoaştere de sine însuşi, poate fi cineva un foarte bun român