Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

mai bună. Puţin [î]i pasă daca întreprinderile pe cari le-a patronat merg bine sau nu.
O bancă de comerţ e interesată a propaga împrejurul ei gustul muncii, sobrietatea , ordinea, prevederea în
afaceri, exactitatea în angajamente; o bancă de speculaţie e tot pe atât interesată de-a răspândi gustul jocului, câştigurile
repezi fără muncă în socoteala altuia, cutezanţa în speculaţiuni, dispreţul pentru valoarea intrinsecă a afacerilor. Banca
de comerţ exercită în societate rolul unei magistraturi , cea de speculă escitează necontenit cele mai rele patimi.
Şi aceasta e independent de caracterul personal al oamenilor; necesităţile profesiunii sunt superioare; nu scapă
nimeni de ele. Şi-n banca comercială şi-n cea de speculaţiune scopul individuali imediat e, în adevăr, de-a câştiga bani.
Dar pentru a câştiga mult, bancherul speculator nu are nevoie ca clienţii săi [să] lucreze mult şi bine, ca să fie
inteligenţi, activi, cinstiţi. Banca de speculaţie n-are nevoie de asta; [î]i e de ajuns să 'ntâlnească capitalişti dispuşi a
juca. Sunt ignoranţi Cu atât mai bine. N-au curajul de-a munci Cu atât mai bine. Sunt răi, intriganţi Cu atât mai
bine. Cu atât mai mari vor fi beneficiile băncii, cu atât mai asigurat jocul. Daca există undeva capitaluri onest angajate
într-o producţiune care aduce încet o dobândă mediocră Speculatorul le cheamă cu mare zgomot, le ia de la muncă şi
le-aruncă în specula unor întreprinderi necunoscute, unde pier.
Daca speculaţia e un joc, desigur că şansele nu sunt egale. Cel ce ţine bancul riscă puţin; dar cei [ce] iau parte la
joc întâmpină foarte mari riscuri , mai ales când nu sunt obicinuiţi.
În operaţii solide de comerţ Creditul nu poate concura cu Banca Naţională deoarece capitalul lui nu poate fi
nicicând atât de ieften precum e cel de hârtie privilegiată pe care aceasta din urmă are dreptul de a o emite. Prin urmare
ţinta Creditului e evidentă: speculaţiunea.
[3 — 4 august 1881]
[„CE POFTEŞTE «L'INDÉPENDANCE ROUMAINE»"]
Ce pofteşte „L'indépendance roumaine"
Crede că prin declaraţii în contra tezei deosebirei de rasă din România se înlăturează un adevăr Că se supără
mulţi asupra unui adevăr atât de izbitor, înţelegem; ne pare rău pe de altă parte că aşa este, dar amicus Plato, magis
amica veritas.
Pentru a ilustra teoria noastră am citat vorbele autentice ale lui Matei Basarab. Nu din întâmplare , nu cum
citează ziarul francez pe Mihai Vodă sau pe Ştefan , cari n-au a împărţi nimic în cestiunea aceasta, ci pe acel Matei
Basarab care spune clar, limpede:
stătură stăpânitori ţării oameni străini nouă, nu cu legea, ci cu neamul şi năravurile cele rele, adică greci, cari nu se îndurară a pune
jos obiceiurile cele bune, bătrâne al ţării, pentru care curând le fu a aduce ţara, la risipire desăvârşită şi la pustiire.
__________
* Courcelle-Seneuil, Traité des opérations de banque, pag. 147.
Acestea le spune la 1639 Matei Vodă.
La 1669 Radu Vodă (Leon) zice:
şi atuncea grecii iară ne-au fost împresurat cu vânzările şi cu cameţele ca şi acum, până ce i-au fost scos ţara şi părintele Domnie
mele cu mare ocară de aici ca pre nişte oameni răi.
Când scriu aceşti Domni memorabilele lor cuvinte pentru lupta între elementul autohton şi cel imigrat
Unul 60, altul 30 de ani înaintea, domniei fanarioţilor.
Când scriem noi
Şaizeci de ani după domnia fanarioţilor.
Şi daca Matei Basarab, pentru care lupta în contra elementului etnic străin, puţin numeros pe atuncea, era uşoară,
vorbeşte în asemenea mod, ce să zicem noi când peste brazda acestei nefericite ţări au trecut una sută douăzeci şi unul
de ani de domnie fanariotă, când în atâţi ani oraşele şesului s-a umplut cu asemenea oameni cari ,,nu se îndurară a pune
jos obiceiurile bune, bătrâne ale ţării pentru care curând le fu a o aduce la risipă şi la pustiire"
Şi oare nu se văd efectele acestei dominaţiuni Niciodată ţăranul n-a fost mai mizer decât azi, niciodată sarcinile