Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

nediversificării omul face atât de mult parte din totalitate încât nu el, ci abia totalitatea formează un singur individ. O
rasă tânără încrucişată c-o altă rasă, asemenea tânără , dă un rezultat nou, în care aptitudinile amândorora se împreună
într-o formă nouă, vitală.
Amestecul însă dintre o rasă îmbătrânită şi una tânără dă aceleaşi rezultate pe cari le dă căsătoria între moşnegi
şi femei tinere: copii închirciţi , mărginiţi, predispuşi spre morbiditate .
Daca vom alătura regula aceasta la fenomenele cîte ni se prezintă, daca vom considera emigraţiunea anuală
pentru cauze de sănătate a populaţiunilor orăşeneşti din România şi morbiditatea cunoscută a acestor elemente, vom
vedea că, în cea mai mare parte cel puţin, încrucişarea de rasă a fost nefericită. Mortalitatea din oraşe ne-ar dovedi în
fine că această rasă hibridă este menită a se stinge.
Dar ceea ce este fizic adevărat e intelectual şi moraliceşte adevărat. Spiritele sunt morbide : de acolo substituţia
a orice activitate intelectuală adevărată prin viclenie, tertip şi minciună. Caracterele sunt slabe: de acolo substituţia
energiei şi curajului prin un fel de meschină adaptabilitate în toate împrejurările. În loc ca ele să imprime caracterul lor
evenimentelor, din contra, evenimentele se imprimă în ele ca într-o ceară moale, însă şi aceasta fără nici un fel de
durabilitate .
De aceea nu e nimic serios în România. Azi unul proclamă republica, mâine e ultramonarhist ; azi reprezintă o
idee, mâine alta; toate în acelaşi mod superficial. Am zice că o idee nu mai e în stare a-şi crea în creier un reziduu
material nou în care să se statornicească , precum un copac îmbătrânit nu mai produce ramuri nouă. Numai pe cele
existente deja mai răsar frunze, ca cea mai superficială manifestare de viaţă.
Nimeni nu va tăgădui extrema sterilitate intelectuală şi morală a elementelor dominante din România. Cu toată
mulţimea de oameni ce ştiu carte, arareori se va găsi un şir scris acătării, care să dovedească o concepţie puternică.
Oameni de caracter hotărît şi statornic sunt asemenea rari.
Stabilim încă o dată că trebuie a se distinge între deosebitele rase imigrate în România.
Nu toţi care au trecut la noi sub nume de fanarioţi sunt în adevăr fanarioţi, nu toţi au fost neasimilabili . Din
contra, n-am tăgăduit din capul locului că foarte numeroase elemente s-au asimilat cu totul şi că numai imigraţiunea cea
mai proaspătă, de 50 — 60 de ani încoace, prezintă inconvenientele neasimilării sau a neputinţei de a se asimila.
Dar ,,L'Independance roumaine" merge mai departe. Citează ca argument ad personam pe d. Catargiu.
Aci se înşală onor. confrate .
Catargieştii se găsesc deja ca boieri în timpul lui Mihai Viteazul şi înainte, deci acum trei sute de ani. Tot astfel
Cantacuzineştii, Roseteştii din Moldova ş.a.
,,L'Independance roumaine" mai vrea să introducă cu ocazia aceasta un basm despre C.A. Rosetti. E de
notorietate publică că d. C.A. Rosetti n-are a face de departe măcar cu familiile istorice de acelaşi nume cari se află în
ţară, de notorietate publică că tatăl d-sale ora grec, că d-sa însuşi pronunţă încă azi limba românească peltic ca orice
grec. Ziarul francez susţine acum că actualul ministru de interne e de origină italiană, ba chiar că e străvechi în ţară.
Până la probă negăm toate poveştile astea, scornite în favorul unui om pentru care a pretinde că e român s-a dovedit a fi
un lucru mai mult profitabil decât adevărat.
Nu oprim pe nimeni de-a fi ori de-a se pretinde român.
Răul e însă că asemenea elemente prea proaspete, în loc de-a fi determinate de caracterul statornic al poporului,
sunt , din contra, determinante pentru viaţa publică.
Urmările le vedem.
Neavând tradiţii, nici patrie hotărâtă , ele urăsc trecutul, au rupt-o cu tradiţiile; au prefăcut ţara în mlaştină de
scurgere pentru toate elementele nesănătoase ale străinătăţii. Azi deja fraternizează cu jidanii, mâine vor coloniza ţara
cu nemţi, deşi aceasta nu se poate întâmpla decât în socoteala poporului autohton. De acolo în fine demagogia
descreierată şi teoria de ,,om şi om".
Dacă — ceea ce nu se mai poate spera — Dumnezeu ar avea milă de această săracă de ţară, cum zice Matei
Basarab, şi ar voi s-o înzestreze din nou cu oameni purtători ai tradiţiei şi harnici a-i păstra caracterul, el ar trebui să-i
aleagă din familii cari ar dovedi o vechime şi o continuitate de influenţă politică de cel puţin 250 de ani.
Atunci am şti cu cine avem a face şi nu s-ar întâmpla ca cristalul istoric al României să fie ameninţat de-a fi
reprezentat ici de Pherekydis, colo de Herşcu Goldner.
[1 august 1881]
[„BUCURIA PE CARE O SIMTE..."]