Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

[,,GOANA ÎN CONTRA OVREILOR..."]
Goana în contra ovreilor este iarăşi la ordinea zilei în Rusia. Ba mişcarea antisemitică devine epidemică ,
întinzându-se şi înspre Prusia. Este adevărat că mai ales poporul de jos suferă mult din partea speculanţilor fii ai lui
Izrail dar aceasta nu poate justifica deloc excesele barbare de jaf şi bătăi. Un corespondent descrie o tulburare
antisemitică din Njeshin care a ţinut 24 ore. Armata a trebuit să facă uz de armă spre a restabili ordinea. Au fost ucise şi
rănite o mulţime de persoane. Se vorbeşte de treizeci morţi. La Borispol de asemenea a fost o încăierare între locuitori
şi trupe. Ca de obicei mulţimea a jăfuit casele ovreilor, a dărâmat sinagoga, a băut sau vărsat butoaiele cu băuturi, apoi,
înarmându-se cu ciomege , coase, drugi şi alte instrumente, au atacat şi cartierul unde se aflau cazacii. Comisarul
poliţiei şi ofiţerul, care dispunea numai de treizeci de cazaci, nu puteau domoli furia tulburătorilor ameţiţi. Ofiţerul a
fost dat jos de pe cal; mai mulţi cazaci au primit lovituri de pietri şi comisarul era să fie ucis cu un drug de fier. În fine
s-a comandat foc. Doi ţărani fură ucişi şi mai mulţi răniţi. Apoi cazacii, năvălind cu sabia, împrăştiară lumea în toate
părţile. Tot în chipul acesta sau analog s-au purtat şi prusienii în mai multe comune din Pomerania.
O parte a presei germane s-ar fi adresat la prinţul Bismarck, întrebându-l dacă nu-i stă în putinţă a pune capăt
acestor fapte ale antisemiţilor , cari nu fac onoare naţiunii germane.
[1 august 1881]
[„NU NE ÎNDOIAM CĂ DISTINGEREA ..."]
Nu ne îndoiam că distingerea noastră între români de rasă şi români de provenienţă incertă are să provoace
nemulţumiri. Am mai tratat cestiunea aceasta când în treacăt, când atrăgând în cercul discuţiei elemente istorice şi
etnologice mai numeroase, dar era atât de jenantă pentru d. C.A. Rosetti şi pentru partidul de la guvern încât , cu o
vădită teamă, s-au ocolit orice răspuns. Abia acum ,,L'Independance roumaine", din cauze pe cari le înţelegem poate, ne
răspunde, tăgăduind se înţelege adevărul aserţiunii noastre, şi , ca argument ad hominem , ne spune că, daca în partidul
liberal se află oameni de origine străină, în partidul conservator se află asemenea.
Argumentele ad hominem nu probează niciodată nimic.
Se poate ca scriitorul articolelor din „Timpul" să fie însuşi fanariot sau străin de origine şi teza tot rămâne
adevărată, de vreme ce adevărul teoretic nu are a face nimic cu persoana care-l enunţă , precum legea că repeziciunea
cu care un corp cade creşte în pătrat e o lege egal de adevărată, fie enunţată de un chinez ori de-un american. Tot astfel
adevărul că în România predominarea a scăpat din mâinile elementelor istorice şi a încăput pe mâna celor neistorice
rămâne acelaşi daca l-ar spune un român de rasă sau unul de origină străină, acelaşi daca l-ar atinge pe enunţător sau
nu.
Aşadar argumente ad hominem , oricât de plauzibile ar fi pentru masa cititorilor, nu au absolut nici o valoare în
privirea adevărului în sine a unei teze.
Teza noastră este cu toate acestea atât de adevărată încât se poate proba oarecum caz cu caz.
Între domnii fanarioţi o singură familie s-au distins prin iubire pentru Ţările române, prin sacrificiul vieţii chiar
pentru integritatea patriei: Ghiculeştii . Ei bine, Ghiculeştii n-au fost fanarioţi veritabili , ci albaneji. Chiar numele
,,Ghica" nu însemnează decât „Gheorghe" în limba albaneză .
În privinţa dar a imigraţiunii de peste Dunăre cată să stabilim că, în încrucişarea de rasă care a avut loc, trebuie
să se ţină seamă de-o consideraţie de căpetenie: daca rasa imigrată a fost tânără sau învechită . Tinereţea unei rase nu
atârnă de secolii pe cari i-a trăit pe pământ . Orice popor care n-a ajuns încă la o deplină dezvoltare, care n-a trecut încă
prin corupţia şi mizeriile ce le aduce cu sine o civilizaţie înaltă, dar în decadenţă, e un popor tânăr . La popoarele tinere
se va constata un fel de identitate organică: craniile sunt cu totul asemănătoare în privinţa formaţiunii şi mărimii, statura
este cam aceeaşi, precum un stejar nu este decât reproducţiunea altui stejar. Din această asemănare de formaţiune
rezultă o mare asemănare de aptitudini şi înclinări, cari se manifestă în caracterul unitar al naţionalităţii. Din
asemănarea de aptitudini rezultă o extremă putere şi energie vitală a colectivităţii . În acest stadiu de dezvoltare al