Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

[„NUMIREA D-LUI PETRE MAVROGHENI..."]
Numirea d-lui Petre Mavrogheni în postul de ministru plenipotenţiar al României pe lângă guvernul regelui
Italiei a fost obiectul unor comentarii deosebite din partea presei, deşi cam fără cuvânt .
E cunoscut că nici unul din reprezentanţii României în străinătate nu este roşu sau din partidul guvernamental.
D-nii Calimach Catargiu (Paris), N. Creţulescu (Petersburg), Vârnav Liteanu (Berlin), Bălăceanu (Viena), ba chiar d.
Ion Ghica (Londra) nu sunt nici au fost membri ai partidului guvernamental propriu zis , adecă ai partidului roşu.
Aceste persoane n-au fost nicicând confundate cu breasla de politiciani din care fac parte d-nii C.A. Rosetti, I. Brătianu,
Fleva, Carada, Costinescu, Serurie ori Pătărlăgeanu.
Stabilind această deosebire esenţială, ne vom convinge că corpul nostru diplomatic e departe de a fi cum e
guvernul dinlăuntrul ţării, un fel de delegaţiune a partidului roşu şi că superioritatea intereselor esterioare şi piciorul de
bună-cuvinţă pe care trebuie să stăm cu vechile state ale Europei i-au impus oricărui guvern datoria de-a face, la
numirea
personalului diplomatic, abstracţie de la principiile politice pe cari le profesează persoanele în cestiune şi de-a avea
consideraţii de altă natură.
Afară de aceea am spus că politica noastră esterioară se face nu atât în cabinetul ministrului pre cât în acela al
regelui. E dar evident că persoanele numite cată să se fi bucurând în grad deosebit de încrederea regelui şi că aceea a
ministrului vine oarecum în linia a doua.
Auzisem în adevăr demult că varii stăruinţe s-ar fi exercitat asupra d-lui Mavrogheni spre a primi o însărcinare
diplomatică şi că aceste stăruinţe durează de aproape un an. A primi un asemenea post era se 'nţelege echivalent cu a
renunţa la politica militantă de partid şi-n adevăr d. Mavrogheni, din momentul în care a hotărît a primi o asemenea
sarcină publică, a demisionat din comitetul dirigent al clubului conservatorilor, deşi suntem autorizaţi a crede că va face
şi de acum înainte parte din dreapta conservatoare, cu toată rezerva ce i-o impune noua sa poziţiune.
Ceea ce e aşadar a se stabili este că d. Mavrogheni e departe de-a se fi desfăcut de partidul conservator sau de-a
fi transfug . Onorat de încrederea regelui în momente foarte însemnate pentru politica exterioară a ţării, în momente în
care se agită o grupare semnificativă a puterilor europene şi în care Italia e 'n ajun de-a se apropia de Austro-Ungaria şi
de a-i aduce drept semn întâi de amiciţie concesii în cestiunea Dunării, d. Mavrogheni a consultat desigur mai mult
patriotismul său încercat decât consideraţiuni de partid când a primit sarcina grea de-a reprezenta politica regelui la
Roma.
Din punctul de vedere personal d. Mavrogheni ar fi trebuit poate să cedeze demult stăruinţelor exercitate asuprăi,
căci partidul roşu-i datorea atât lui cât şi tuturor membrilor mai în vârstă ai dreptei o satisfacţie.
Dacă 'şi aduce cineva aminte de articolele infamante ale „Românului" aruncate asupra fostului ministru de
finanţe din cabinetul Catargiu, de odioasele calomnii scornite de lealii redactori ai foii guvernamentale când cu procesul
lui Ofenheim , dacă 'şi aduce aminte apoi de darea în judecată a întregului cabinet, de veninoasele insinuaţiuni ale
coteriei roşie în actul de acuzare, îndreptate contra unui om care a ieşit din Ministeriul de Finanţe mai sărac decum a
fost vrodată, atunci oricine va vedea că nu-şi poate da cineva o mai strigătoare dezminţire decât roşii, numind într-un
post de înaltă încredere pe omul cel mai calomniat de ei din România. Poate chiar sentimentul Maiestăţii Sale să fi fost
că acestor bărbaţi atât de calomniaţi fără cuvânt li se cuvine o satisfacere eclatantă , care să se impuie vederilor tuturor
ca dezminţire a unor acuzări calomnioase , lipite pe păreţii primăriilor din toată ţara, acuzări pe cari nimeni, dar absolut
nimeni, n-au avut curajul de-a le susţinea înaintea unui for judecătoresc.
Fiind autorizaţi a crede că d. Mavrogheni continuă a face parte din dreapta conservatoare, admitem ca
înţelegându-se de sine rezerva pe care va crede convenabil a şi-o impune faţă cu luptele zilnice de partid şi împărtăşim
părerea că interesele esterioare ale ţării sunt de-o ordine superioară politicei militante şi merită o asemenea rezervă.
[27-28 iulie 1881]
POETUL ALECSANDRI ŞI STUDENŢII ROMÂNI