Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

pentru măsura trecutului nu întruneşte nici o condiţie pentru a sta unde stă. Din punctul de vedere al învăţăturii
testimoniul celor patru clase primare nu-i dă dreptul la nici o aspiraţie ... Aşadar cum rămânem
Desigur că nu modestie aşteptăm de la confraţii noştri. Ilustrul Sihleanu e un om prea cuminte pentru a-i putea
pretinde să recunoască contrariul, ilustrul Costinescu prea învăţat pentru ca să aibe bunul simţ de-a nu se compara cu
generaţia de oameni care s-au născut în timpul instrucţiei private, pe când nici un titlu academic nu se putea câştiga în
ţară. Însă pentru noi trebuie să fim drepţi: n-am pretins nicicând de la bătrâni să scoată diplome dintr-un timp în cari ele
nu se puteau căpăta şi, daca am combătut pe d. Brătianu ca geniu universal, n-am făcut-o pentru că n-a avut cum şi
unde învăţa, ci pentru că pretinde a şti tot fără să aibă măcar bunul simţ comun. D-sa e strateg , e financiar, e tecnic , e
totul într-o persoană, pre când singurul talent real pe care-l posedă e acela de diplomat de şcoală bizantină, diplomat al
intrigii de caracter personal, lipsită de orice idee mai mare şi mai generoasă.
Pe aceeaşi clină , mai temperată însă, o aflăm pe ,,Presa". Ea zice:
Trebuie să fim drepţi, deşi noul ales nu posedă o cultură întinsă şi variată, deşi n-are nici măcar talentul oratoriu , el este însă
un bărbat de stat distins, un om care de zecimi de ani, fiind în diverse funcţiuni publice, cunoaşte foarte bine ţara sa, are un spirit
practic şi conciliator şi, mai presus de toate, este un om de treabă, un om cinstit.
Merci de atestatul de bună purtare!
Asupra culturei întinse şi variate care caracterizează universalismul breslei advocaţilor am avea însă de observat
că există oarecari Cartagini delende şi oarecari ,,acusativum cum infinitivum " care ne-au făcut a nu prea regreta lipsa
acestui surogat al adevăratei ştiinţe. Când timpul, nu diplomele, a fost însărcinat a constata aptitudinile unui om şi le-a
constatat pe deplin, când acest timp, în îndelunga fierbere a împrejurărilor şi în sclipitoarea lui nestatornicie, în care cei
mai mulţi jucau rolul de giruete , a dovedit la un om şi mai mult: un caracter drept şi statornic sau, ceea ce relevă
,,Presa", un om de treabă şi cinstit într-o generaţie în care cei mulţi sunt de-a dreptul maloneşti , iar o minoritate
oarecare se mulţumeşte cu mănţinerea aparenţelor onestităţii , credem că ne putem dispensa şi mai mult de venerabilele
piei de viţel ale culturii întinse şi variate şi a ne mulţumi cu cunoştinţa de ţară şi oameni şi mai cu seamă cu acea
calitate ce distinge pe omul de stat înaintea ambiţiosului şi a curtizanului : cu integritatea şi energia caracterului.
[14 ianuarie 1881]
ŞCOALA NORMALĂ SUPERIOARĂ
SECŢIA BUCUREŞTI
[2]
Ptolemeu , fiul lui Lagus , istoriseşte scriitorul Lucian , aduse în Egipt două curiozităţi : un sclav cu două feţe,
negru corb pe o parte, alb ca laptele pe cealaltă, şi o cămilă cu totul neagră.
Regele spera ca vederea acestor rarităţi va aţâţa surprinderea supuşilor şi va mări gloria sa; adună dar pe egipteni
la teatru, unde li se espuse pe rând omul şi cămila . Fiasco complect pentru mărinimosul principe: unii spectatori nu-şi
putură stăpâni râsul , alţii, cuprinşi de spaimă sau ca să nu-şi profaneze mai mult simţimântul frumosului privind la
aceşti monştri, fugiră din teatru. Cămila fu lăsată să moară de foame, sclavul fu dăruit.
Tot cu doi monştri ne gratifică zilele acestea şi maiestrul de conferinţe, d. I. Crăciunescu : întâiul , discursul
plagiat , omul cu două feţe, cum am zice; secundul şi cel din urmă, întâmpinarea sa, cămila moartă de foame a regelui
Ptolemeu .
Analizarăm în coloanele acestea, acum opt zile, capul d-operă (ridiculus mus) al maiestrului , publicat în
„Monitorul oficial"; câtă surprindere a pricinuit în publicul inteligent espunerea noastră se poate constata din faptul că
administraţia ziarului abia mai posedă câteva exemplare pentru colecţie din numărul de la 3 ianuarie. Astăzi semnalăm
şi recomandăm atenţiunei lectorilor secunda elucubraţiune a eruditului în plagiaturi .
Răspunde d. Crăciunescu în numărul nostru de alaltăieri:
1) Da, este adevărat, în loc de a-mi da osteneala să produc ceva original, în loc de-a imprima cugetării tiparul individualităţii
mele, am plagiat după ,,Guardia " chiar primul paragraf cu care debutai în discursul rostit înaintea profesorilor de la universitate;
2) Da, nu tăgăduiesc , am plagiat şi alte paragrafe, platitudini chiar accesibile inteliginţelor celor mai comune;
3) Îmi pare rău în fine că n-am avut timp să fiu şi mai complect în acest soi de compunere . Însă, continuă d-sa, sunt
scuzabil pentru toate acestea fiindcă în întâiul ordin: