Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

de-i va conveni. Pe puteri le interesează numai ca lucrurile să se desfăşure în linişte şi să nu se întâmple , tulburări.
Însă, cu tot votul din Şiştov, cerul bulgar nu e de tot fără nouri. Mai întâi e întrebare dacă bulgarii cari au votat
prinţului o plenipotenţă întinsă, vor fi mulţămiţi cu uzul ce va face de puterea sa. Dacă prinţul va căuta într-adevăr să
restabilească ordinea în ţară, aşa cum a promis în proclamaţiunea sa, atunci va viola multe interese particulare şi
multe spirite bulgare pentru cari ordinea nu e încă bunul suprem se vor întoarce contra lui. Europa şi atunci va putea
să aplaude pre prinţul, însă silinţele lui pentru restabilirea unor condiţiuni regulate vor deştepta în ţară numai ură şi
duşmănie. Cei nemulţumiţi vor mări şirurile liberalilor, cari, după cum bine se vede, au un sprijin în România. Cei din
Bucureşti par a se fi familiarizat deja cu ideea unei uniuni a Bulgariei cu România şi vrăjmăşia faţă cu Austria a
bărbaţilor de stat astăzi la guvern în România derivă desigur de acolo că Austria nu vrea să ştie nimic de acea uniune
româno - bulgară ; fireşte că ea ar fi începutul Confederaţiunii Balcanice şi a statului panslavist de la sud, despre care
d. Tisza a zis în Parlament că nu trebuie să se realizeze. Dar, precum din rău tot rău se naşte, aşa şi prinţul Alexandru,
spre a obţine un contrapond uniunii cu România, va trebui să promită a satisface aspiraţiunilor poporului său şi aceste
aspiraţiuni se ştie că tind spre Rumelia orientală şi restabilirea graniţelor de la San-stefano . Astfel deci prinţul zice în
proclamaţiunea sa că se va pune în fruntea aspiraţiunilor poporului său, căutând să le realizeze, şi apoi îndată se dă
ca motiv dorinţa ,,de a se arăta demn de marea iubire pe care împăratul şi poporul Rusiei o manifestă pentru fraţii lor
cei liberaţi ". Un motiv foarte suspect acesta! În genere noua ordine de lucruri din Bulgaria nu va putea fi salutată de
Austria fără o doză oarecare de amărăciune.
Este adevărat că prinţul a rămas, dar şi influenţa rusească nu mai puţin. În aceea că s-a răsturnat o
Constituţiune ce a fost creaţiunea Rusiei se putea vedea un eşec suferit de politica rusească, dacă evenimentele
următoare n-ar fi probat că Rusia n-a suferit nici o înfrângere . Aceste evenimente sunt : reprezentantul diplomatic al
ţarului s-a declarat pe faţă în contra Constituţiei şi în noul cabinet şed trei ruşi. Politica orientală rusească are două
feţe: una oficială, alta panslavistă ; aci lucrează comitetele panslaviste, aci intră în acţiune cancelaria de stat. Cât
timp domnii Zankov şi Karavelov erau mari şi tari la Sofia influenţa o exercita în Bulgaria Rusia panslavistă ; acum
urmează influinţa Rusiei oficiale. Forma, s-a schimbat, nu însă fondul lucrului. Politica rusească şi-a schimbat numai
pârghia . Asigurarea că prinţul Alexandru e cel mai mare obstacol în contra pătrunderii influinţei
ruseşti în Bulgaria rămâne vorbă goală. Austria mai are multe afaceri de descurcat cu Bulgaria — moşteniri de ale Tratatului din
Berlin — şi în curând se va arăta dacă ruşii ,,direcţi " cari şed astăzi în cabinetul bulgar vor corespunde aşteptărilor ce se
aşteaptă de la ei la Viena; cu ruşii ,,indirecţi " nu era nimic de făcut.
[15 iulie 1881]
CREDITUL MOBILIAR
I
Proiectându-se înfiinţarea unei bănci în compania numită Credit Mobiliar, avem în România spectacolul comic
de-a vedea foile invocând când naţionalitatea, când patria, când libertatea, pentru a recomanda publicului întreprinderea
aceasta.
Între fondatorii acestei bănci întâmpinăm în adevăr o sumă de nume cunoscute, începând cu inevitabilul prinţ
Dimitrie Ghica şi sfârşind cu onor. redactor al ,,Românului", pe care ne-am obicinuit a-l vedea participând la toate
afacerile de-o lucrativitate oarecare.
Publicul, văzând pe de-o parte o companie de nume atât de cunoscute, pe de alta zgomotul produs prin ziare,
înclină a crede că e vorba d-un institut de aceeaşi utilitate ca Banca Naţională sau Creditul Fonciar bunăoară, pe când în
realitate bancheri străini, cu alaiul de nume româneşti menite a-i populariza , vor să neguţeze pe picior mare la bursa
viitoare din Bucureşti, înfiinţând ceea ce se numeşte o haute banque par compagnie .
Aşadar, ca să punem odată capăt acestei inclarităţi şi vârtejului de speranţe, vom spune că există două soiuri de
operaţii de bancă: operaţii de comerţ şi operaţii de speculă
Operaţiile de comerţ, pe care le face orice bancher din piaţă şi Banca Naţională asemenea, sunt : primirea în
depozit de capitale de la particulari şi plasarea lor în titluri clasate c-un venit sigur; virimente , adică trecerea unei sume
de la creditul unui client la creditul altui client ; scontare de bilete la ordin şi de poliţe ; încasarea sau plata poliţelor din