Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

oarecare în... muncă! Hârtiile cumpărate de stat de la compania Stroussberg se cotau cu 20 la sută. Dumnealor le-au
plătit cu 60 la sută. Cine plăteşte diferenţa de 40 la sută Producătorul care plăteşte anuitatea, ţăranul.
În ultima linie producătorul plăteşte totul.
Dar numărul producătorilor , instrumentele lor, suma puterilor lor fizice este aceeaşi ca în anul 1850. Se ştie
metodul prin care s-a aservit ţăranii mult mai rău decum era în timpul clăcii. Statul le-a cerut într-o bună dimineaţă o
dare înzecită de ceea ce-o plăteau înainte. Pentru a o plăti trebuiau să se împrumute. Dar nimeni nu le dădea bani decât
pe muncă, calculându-o pe preţuri de batjocură, pe preţuri zilnice din cari un lucrător nu se poate hrăni. Astfel ţăranul a
fost dat pe mâna unei înspăimântătoare uzure . Pururea dator, pururea scos la muncă manu militari, el vedea traduse
toate trebuinţele lui în muncă foarte rău plătită. Am cunoscut patrioţi (în treacăt fie zis, cei mai cruzi şi mai lacomi
proprietari sau arendaşi sunt pururea din partidul roşu, tocmai pentru că sunt parveniţi şi n-au nici o legătură cu
pământul şi populaţiunile), am cunoscut zicem patrioţi cari luau ierbărit pentru găini de la ţărani, ierbărit calculat în
bani şi tradus în muncă. Am cunoscut liberali cari pentru păşunea unei oi cereau fruptul de la patru oi. Economiceşte
absurd, dar aceste pretenţii absurde se traduceau în cerere de bani, cerere de bani în prestaţiuni calculate pe preţuri de
batjocură. Şi cu toate acestea e o ţară asta care are un rege, are legi civile şi penale, are • • • administraţie, se zice.
Astfel poporul incult , dar încolo sănătos şi foarte inteligent e dat în prada tuturor acelora care ştiau a înşira două slove
pe hârtie şi-l încurcau în paragrafii unui drept formal, copiat de la popoare civilizate, şi la redigerea căruia alte
trebuinţe, alt neam de oameni, alte condiţii economice prezidaseră .
Capitalul, cel puţin cel mobiliar, avea înainte un caracter istoric tradiţional şi personal. Legăturile între boieri şi
ţărani erau istorice, tradiţionale, personale. E nenatural a admite ca oameni de aceeaşi rasă, cari neam de neamul lor
trăiseră şi lucraseră împreună, să nu aibă un sentiment de cruţare şi de omenie între ei. Boierul cel mai avar, cel mai
lacom de avere n-ar fi îngăduit să i se esploateze ţăranii din partea slugilor lui.
Astăzi capitalul e impersonal . O moşie străveche încape pe mâna unui patriot, în genere străin de origine, care
caută să scoaţă lapte din piatră. Puţin [î]i pasă de soarta lucrătorului, puţin de biserică ori de şcoală. Omul e pentru el nu
un compatriot, nu un conaţional , nu ostaş sau cetăţean; e un instrument de muncă, o vită trebuitoare pentru un timp
mărginit, până ce o vinde sau o arendă altuia moşia. Rău hrănit, rău îmbrăcat, având locuinţă rea, maiestatea poporului
român, norodul, cum zicea Matei Basarab, naţia a ajuns în stare mai rea decât sub fanarioţi, a ajuns la sapă de lemn.
Care e cauza tuturor relelor acestora Declasarea, nepotrivirea organizaţiei sociale cu starea economică şi cu
stadiul de cultură a poporului. I se ia, i se tot ia, şi lui nu i se dă nimic în schimb. Pripa cu care s-au introdus reformele,
netemeinicia lor, libertatea dată miilor de Caradale de-a trăi fără muncă din esploatarea claselor producătoare, lefuri şi
sinecure, întreprinderi fără capăt de lucrări costisitoare fără nici un folos direct pentru mase, sutele de vagoane făcute
pentru a introduce în ţară mii de consumatori străini împreună cu mărfurile lor, c-un cuvânt lipsa de sentiment de rasă,
lipsa de solidaritate între popor şi clasele dirigente, recrutate din Cariagdii şi Basmangii , lipsa de simţ istoric şi naţional
ne-au adus unde suntem şi au prefăcut o ţară veche, cu trecutul ei cinstit, cu datinele ei oneste, într-un han de oaspeţi
străini în care toată organizaţia s-a făcut în favorul străinilor şi pentru a le face traiul cât de neted şi de moale în ţara
nimărui, căci numai ca firmă mai e a noastră.
Noi nu suntem contra îmbogăţirii celor ce vin şi se aşază în ţară. Cu timpul vor deveni poate cetăţeni buni ai
acestui stat. Dar ca de dragul lor să ucidem oamenii noştri
proprii, ca de dragul luxului, desfătărilor , înlesnirilor de trai să compromitem existenţa fizică şi morală a rasei române,
iată ceea ce e neauzit şi neînţeles.
Poporul nostru e pe calea de a ajunge ca fellah din Egipet. Totul e străin acolo afară de mizerie. Numai ea e
naţională, e egipteană .
De aceea o repetăm: ,,Moldova (şi Ţara Românească peste 25 ani) e 'n pericol de a deveni prada celei întâi puteri
străine care ar garanta populaţiunii măcar viaţa fizică în contra lipitorilor cari o sug şi o degradează".
,,Românul", ca toţi aceia cari luptă cu fraza şi firma patriotică contra convingerii noastre patriotice, ne zice să n-
avem teamă. Asta nu se va întâmpla . Nu e vorba de teama noastră; e vorba de realitate şi de adevăr. Nici un popor pe
lume nu e obligat a fi pururea jertfa oamenilor ei proprii, jertfa Caradalelor pe cari au avut nenorocirea de a-i asimila.
De acolo se esplică de ce populaţiunile Asiei, cu tot trecutul lor şi cu toată mândria naţională, au salutat un liberator în
Alexandru al Macedoniei; de acolo se esplică de ce Napoleon I a fost la început salutat ca un liberator în multe state ale
Germaniei. Popoare condamnate la nefericire precum pare a fi al nostru ajung a renunţa la individualitatea lor, ajung la
dorinţa de-a scăpa ele de ele înşile. Nu noi le zicem acestea. Scrieri cosmopolite şi nihiliste ieşite din pene române
încearcă a dovedi deja că sentimentele de patrie şi nalionalitate sunt mofturi şi că apăsaţii de pe faţa întregului pământ
sunt fraţi şi aliaţii naturali în contra formaţiunilor istorice actuale.