Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

,,République Franşaise ", organul d-lui Gambetta, declară cu gravitate ca serbările naţionale sunt unul din cele
mai puternice mijloace de educaţiune !
Toate acestea nu ne dau oare portretul fidel al roşilor noştri
Aceşti saltimbanci oportunişti una strigă şi alta fac! Şi apoi în orice creaţiuni pe dos ale lor întrec pe toţi
demagogii din lume, atât în forma bizantină pretinsă liberală cât şi în fondul [ei].
În genere, să nu uite niciodată, nu roşii, cari n-au ce uita, dar românii, că: ceea ce poate fi bun pe ţărmii Senei nu
urmează deloc că trebuie să fie bun şi pe malurile Dâmboviţei sau în Târnova .
Proverbul e cam vechi şi poate trivial, dar pururea adevărat: Quod licet Jovi , non licet bovi !
[10 iunie 1881]
[,,ECONOMIŞTII OBSERVĂ ..."]
Economiştii observă cu drept cuvânt că însuşi sistemele religioase, oricât de vechi şi de bine întemeiate pe
natura morală a oamenilor, suferă modificări, ba se sting chiar şi sunt înlocuite prin altele în urma unei mari decadenţe
economice, care e totdauna însoţită sau urmată de o mare decadenţă morală.
Am arătat în numărul trecut că populaţia română din Iaşi scade în urma neopritei imigraţiuni de elemente străine.
Tot acelaş lucru e adevărat pentru populaţia română din Bucureşti, pentru cea din Galaţi, ba chiar pentru o comună pe
jumătate rurală cum e Târgul frumos .
Mortalitatea înspăimântăroare a rasei române şi înmulţirea celor străini într-o ţară îmbielşugată şi c-o populaţie
relativ rară coprinde în sine condamnarea unui sistem de guvern, condamnarea întregului aparat administrativ, de la
capi începând până la infimii funcţionari, în fine condamnarea organizării sociale.
Am dovedit asemenea în mai multe rânduri , cu materialul mărginit statistic de care dispunem, că sub sistemul
vechi — până la 1864 — populaţia istorică a acestor ţări creştea repede; că de la gonirea domniei fanariote din ţară şi
pîn' la reformele sociale din 1864 populaţia a ajuns numărul pe care-l avea în timpul de fericită memorie a lui Matei
Basarab. Ace [a]sta foarte repede.
Suntem departe de a lăuda inferioritatea condiţiei sociale a ţăranului în timpul Regulamentului, departe de a dori
ca starea veche de lucruri să se mai reîntoarcă în ceea ce priveşte inconvenientele ei. Dar întru cât priveşte dezvoltarea
normală, naturală a poporului, întru cât priveşte proporţia suportabilă între greutăţile ce el purta şi bunăstarea ce rezulta
ca beneficiu din acele greutăţi, orbi am trebui să fim şi nedrepţi cătră părinţii noştri daca n-am constata că acea stare era
mult, cu mult mai bună pentru poporul de jos decât cea actuală.
Departe suntem de-a ne face laudatores temporis acti . Defectul principal al organizării vechi era că nu ţinea
seamă îndestul de clasa de mijloc; dar ţăranul şi proprietarul mare se aflau amândoi bine şi, fiind într-un contact
perpetuu între ei, ajunsese a avea o mare tragere de inimă pentru olaltă. Putem zice că şi boierul vechi era ţărănos , şi
ţăranul vechi avea un fel de mândrie boierească în el.
De când însă cu emigraţiunea în străinătate, cu contractarea de obiceiuri străine şi costisitoare, de când cu
absenteismul la care sunt supuşi în mod egal toate clasele dirigente la noi, începând cu părinţii bisericii şi sfârşind cu
Caradalele, raportul vechi a trebuit să se strice.
Constituţia noastră, punând greutatea ei pe o clasă de mijloc parte străină, parte neexistentă , au dat loc la o
declasare generală din cele mai dezastroase.
Nu mai există o altă deosebire între oameni decât cea pe care o stabileşte banul, oricum ar fi câştigat .
Astfel un biet gazetar care ştie, în calitate de confident al miniştrilor, că drumurile de fier or să se răscumpere
joacă la bursă şi... devine milionar. Ei bine, a devenit aristocrat în România. Nimeni nu-ntreabă cum şi-a făcut banii.
Prin muncă Prin o inteligentă esploatare a unei ramure de industrie Nimic din toate astea. A făcut politică şi, prin
politică, a devenit bogat. Un altul îşi esploatează calitatea de ministru pentru a juca la bursă, ba unii au câştigat jucând
cu banii vistieriei chiar. A-şi da orbeşte votul guvernului pentru a se folosi băneşte de secretele oficiale, de punga
statului chiar, e în cel mai mare grad malonest , dar toţi o fac fără jenă. Şi masa Masa populaţiunilor din oraş invidiază
încă pe fericiţii care prin mijloace maloneste ajung, fără cheltuiala de spirit sau muncă, la avere şi vază.
Dar de la cine câştigă ei Căci acest trai a unei generaţii de feneanţi trebuie neapărat să se traducă într-un punct