Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

Are haz ,,Românul" cu lecţiile de cuviinţă şi seriozitate pe cari le dă presei opoziţiei şi nouă îndeosebi. Îndeamnă
,,ca presa opoziţiunii să se silească a se ridica la înălţimea ce trebuie să aibă nişte organe serioase de publicitate" şi
aceasta nu se poate face decât într-un mod: ,,a se respecta pe sine începând prin a respecta pe alţii etc., a întrebuinţa un
limbaj demn, fără insulte, fără trivialităţi ".
Să crează cineva ochilor săi, citind aceste şiruri, că sunt scrise în foaia actualmente guvernamentală! E oare
aceeaşi foaie care numea pe Domn un agent al Prusiei, un pion în mânile d-lui de Bismarck Aceeaşi foaie care zicea că
s-a vârât cuţitul în pântecele României de către supremul trădător (în parentez vorbind, d. Boerescu, colegul de ieri al d-
lui Brătianu) E aceeaşi foaie care la rândul ei istovise tot dicţionarul injuriilor la adresa partidului şi a guvernului
conservator
Ei bine, e aceeaşi! Şi de ce să nu fie aceeaşi Din pamfletistul Nichipercea a ieşit binemeritatul şi medaliatul N.
T. Orăşanu; din ,,Românul ", a cărui hrană zilnică a fost calomnia şi injuria , a ieşit un organ high life , înmănuşat , care
ne ţine de rău că discutăm în mod viu, guvernul roşu şi nu ne mulţumim cu terenul filozofiei de stat şi a teoriilor
politice generale.
Dar să admitem că necuviinţele ,,Românului" nu îndreptăţesc pe nimenea la repetarea lor, că, cu toate erorile d-
lui C.A. Rosetti, pe când nu era încă reversibil, acestea nu ne îndreptăţesc pe noi a le comite asemenea, că, pentru a ne
respecta, cată să respectăm pe alţii.
Foarte bine ; admitem teza, transeat major cum ziceau logicienii .
Dar din această teză generală urmează oare că trebuie să respectăm ceea ce este absolut irespectabil Că
elucubraţiunile celor patru clase primare şi ale cursului de violoncel cari redijează ,,Românul" trebuiesc luate ca lucruri
sacrosancte sau serioase Constatăm mai nainte de toate că nimeni n-a tăgăduit că redactorul ,,Românului" are numai
patru clase ca învăţătură şi că nici d. C.A. Rosetti, vechiul redactor , n-a avut mai mult.
Niţică franţuzească învăţată de la vrun coiffeur sau de la vro guvernantă rătăcită prin Bucureşti, cetirea de
romanuri rele şi de scrieri beletristice asupra statului, iată cultura oamenilor ce pretind a voi să discute cu noi probleme
serioase de stat şi de la cari am putea jura că n-am auzit nicicând un contraargument serios la vrouna [din] întâmpinările
noastre. Sofisme cîte vreţi. Panglicării retorice, generalizări de ceea ce s-a susţinut în parte, strâmtări a tezelor ce s-a
stabilit în genere, întortocheri de cuvinte, jucării cu înţelesul îndoit pe care-l poate avea o expresie lexicală, d-astea cîte
vreţi. Niciodată, dar niciodată un argument ad rem , dedus din natura lucrurilor, dictat de iubirea de adevăr.
Şi de ce Pentru că nu sunt capabili de a pricepe adevărul. Din articolele ziarului guvernamental ar putea estrage
cineva un sistem întreg de falsificare a judecăţii , de sofistică .
Şi de ce sunt incapabili de a pricepe adevărul Pentru că scopul lor nu a fost niciodată de a-l căuta. Jurnalistica
în mânile roşilor a fost un mijloc de trai, un mijloc de a parveni, de a câştiga , nu de-a spune adevărul. Dar unde
interesul dictează acolo nu mai există