Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

cu mâna în sac nu se mulţumesc de a se bucura în pace de fructul faptelor lor, de a-şi lua regulat cupoanele de la
cauzele publice, de a-şi atârna de gât stelele şi coroanele, de a parada la mesele şi la balurile de la palat, de-a fi puternici
şi bogaţi, de-a fi stăpânii ţării şi favoriţii regimului. Nu, toate acestea nu le ajung. în loc de a se face uitaţi şi de a uita,
mai ies în vileag şi în gura mare înjură pe oamenii cinstiţi.
A! asta este prea mult, domnilor de la „Românul"!
[1 iulie 1881]
[,,«L"EUROPE DIPLOMATIQUE» PRIMEŞTE..."]
,,L'Europe diplomatique" primeşte din Petersburg amănunte atât de interesante asupra crizei din Bulgaria încât
cititorul căruia i le comunicăm va vedea numaidecât cum cauze analoge produc efecte analoge şi cum Mihăleştii şi
Caradalele bulgare nu sunt întru nimic superioare sau inferioare Caradalelor noastre bunăoară. Aceeaşi vânătoare de
funcţii şi câştig , aceeaşi pretextare a patriei şi libertăţii pentru interese personale, aceeaşi mizerie care vine fatal la un
popor ce-şi începe viaţa prin instituţii improvizate de dinafară, sau de străini, sau de uliţă, şi care n-a cunoscut că orice
progres adevărat nu poate fi decât istoric, decât în legătură cu trecutul. Şi acolo existenţe catilinare izbutiseră a pune
mâna pe stat şi a face muşama şi Parlament, şi ţară, şi Domn, pentru a domni ei singuri, încunjuraţi de Serurii şi
Pătărlăgenii respectivi.
Dar să lăsăm să urmeze darea de seamă a foii franceze, căci termenii de comparaţie între noi şi cei de peste
Dunăre se prezintă prea cu lesniciune pentru ca s-avem nevoie de lungi comentarii.
Iată ce zice corespondenţa.
Nu vă e necunoscut desigur că, daca există vro ţară în Europa în care practica şi funcţionarea sistemului parlamentar să fie
grele, aceasta e Principatul în cestiune, care, fără clasă aristocratică, ca toate ţările slave, şi fără clasă burgeză, n-are nici unul din
elementele necesare unui asemenea regim, în urma lungei aserviri , sub opresiunea otomană. Cu toate acestea Bulgaria a fost
înzestrată cu una din cele mai liberale constituţii, c-un parlament, c-un principe ereditar. Lipsind oamenii necesari pentru a împlini
funcţiunile de deputaţi, de bărbaţi politici şi de miniştri, s-au primit toţi bulgarii c-o instrucţie oarecare, risipiţi pe ici-colo, mai în
Turcia, mai în Austria, mai în Rusia (mai în România), unii ca profesori de şcoală, alţii ca medici, alţii studiind încă, sau abia
părăsind Universitatea din Moscova; toţi au alergat în momentul eliberării ţării lor, ştiind de mai nainte că vor
fi primiţi fără dificultate şi, alegere fiind imposibilă, le va fi lesne de-a ajunge în curând personaje mari. În numărul
acestora sunt câţiva destul de inteligenţi.
Astfel e Zancov , fost uniat devenit ministru al afacerilor străine; astfel Karavelov , vechi student derailiat şi
declasat al Universităţii din Moscova, compromis în mai multe afaceri şi care are a datori generalului Ignatief c-a
putut intra şi rămânea în Bulgaria. Şefi inteligenţi, lacomi de putere, ambiţioşi, mişcându-se într-un mediu social
moale, facil, nu prea luminat, aceşti câţva oameni — douăzeci de toţi poate — au parvenit repede a fi aleşi membri ai
Adunării Naţionale, apoi deputaţi şi, odată aleşi, au ajuns să domineze Camera şi, dominând-o , să fie numiţi miniştri.
Cât despre oarecari cunoştinţe câştigate , de experienţă politică, de vederi largi, favorabile intereselor ţării, nu trebuie
să le cauţi la ei, mari palavragii , crezându-se deja oratori şi oameni de stat, alături c-un prinţ tânăr , puţin
experimentat , care caută a i se ierta originea străină, nu le-a fost greu, mai cu seamă după ce guvernul rusesc,
adoptând o politică, de abţinere , nu s-a mai amestecat în afacerile dinlăuntru ale Bulgariei, de-a pune şi ţară, şi
Cameră, şi prinţ deoparte şi de a guverna şi domni în numele lor propriu.
Constituţia bulgară, elaborată de cătră Comitetul radical ruso - slav al acelui timp, era deja destul de
înaintată; remaniată de cătră ei, ea nu mai e constituţia unui stat constituţional monarhic, ci aceea a unei republice
democratice. Într-o ţară în care fiece cetăţean are conştiinţa drepturilor şi aptitudinea exerciţiului lor o asemenea
constituţie mai poate funcţiona; dar acolo unde masa naţiunii, adecă alegătorii, sunt într-o stare destul de primitivă,
ea nu e mai mult decât un mijloc dat ambiţioşilor inteligenţi de-a guverna despotic ţara sub masca libertăţii.
Ceea ce s-a făcut şi ceea ce au şi devenit Zancov , Karavelov şi consorţii. Demult raporturile agentului
diplomatic şi ale consulilor ruşi au arătat că situaţia devenea din zi în zi mai imposibilă pentru prinţ, mai primejdioasă
pentru ţară. Dar guvernul imperial, temându-se mai cu seamă de interpretarea defavorabilă ce s-ar da în străinătate
unei ingerenţe , era hotărît a nu interveni.
Când însă, sfătuit din Viena ori din Berlin, prinţul se hotărâ de-a face apel la tară, precum şi avea dreptul, aţi