Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

căci ni se pare că, prin organizaţia ce s-a făcut de direcţia princiară, serviciile au fost dezorganizate cu desăvârşire .
Probă sunt accidentele.
Pentru a putea organiza şi pentru a înlesni organizarea, să se consulteze vreun bărbat din Europa ce e distins în
administraţia de căi ferate, cum e baronul M.M. Weber, cum e Nordling sau altul, care au avut asemenea misiuni în
state mai înaintate, cum a fost în Prusia şi în Austria.
Să-l consulteze , să-l aibă alăturea ca un sfătuitor , iar nu ca un funcţionar.
Directorul să-şi întocmească în administraţie un consiliu din tot ce este mai bun din funcţionarii şi bărbaţii
tecnici de drum de fier din tară; să caute mai cu seamă să cunoască pe fiecare în parte după meritul lucrului şi al
valoarei ce produce în serviciu, iar nu după alte consideraţii; să pună pe fiecare la locul său şi singura consideraţie care
să-l conducă să fie interesul serviciului.
A se face astfel este supremul timp, deoarece la căile ferate nu se pune în joc numai averea ci şi viaţa publicului.
[28 iunie 1881]
[,,«ROMANUL» MUSTRĂ OPOZIŢIUNEA ..."]
,,Românul" mustră opoziţiunea şi pe noi în parte fiindcă am luat în râs circulara d-lui ministru de interne relativă
la legea de înaintare şi admisibilitate în funcţiunile administrative. Aci ne-am adus aminte de povaţa lui Beaumarchais .
Ne-am grăbit să râdem ca să nu plângem . Pretenţia ,,Românului" de-a fi discutat serios o administraţiune în capul
căreia se găseşte Simeon Mihălescu şi a cărei flori sunt cunoscute sub numele de Simuleşti , Chiriţeşti , Obedeni ,
Poteci etc. este din toate cutezanţele organului guvernamental cea mai cinică şi cea mai îndrăzneaţă. Sunt şase ani de
când cu regimul brătienesc . Nici inexperienţa , nici buna credinţă nu mai pot fi invocate ca scuze pentru a menţine o
astfel de stare de lucruri.
Denunţările au fost atât de numeroase, atât de precise, încât chiar d. I. Brătianu a crezut un moment că trebuie să
se despărţească de un Simeon Mihălescu şi l-a dat în păstrare d-lui D. Ghica până la venirea unor timpi mai buni.
Aceste timpuri au sosit. Trebuia în adevăr grosimea de obraz a d-lui C.A. Rosetti spre a pune iarăşi în capul
administraţiunii ţării pe un om care în alte ţări ar face cea mai distinsă podoabă a unui stabiliment penitenciar .
Scrisorile lui Warszawsky autentice, legalizate şi chiar fotografiate , pentru orice om cu bun simţ şi cu bună credinţă ,
n-au lăsat o umbră de îndoială asupra culpabilităţii acestui stâlp al ortalei .
Un partid nu poate fi totdeuna făcut responsabil de o crimă a unuia din partizanii săi.
Însă când , în faţa evidenţei , în loc de a tăia un membru cangrenat , acel partid se scoală întreg pentru apărarea
vinovatului , când îndrăzneala apologiştilor creşte cu mărimea crimelor , atunci ţara nu poate privi decât cu scârbă o
asemenea adunătură.
Numai partid nu se mai poate numi, ci bandă de sceleraţi care desfide morala, se foloseşte de piroteala naţiunii şi
de nemaipomenita indiferenţă morală acelui care ar avea drept sfântă datorie a ocroti pe cei slabi şi a înfricoşa pe cei
răi.
Simeon Mihălescu, în pisma opiniunii care l-a acuzat cu atâta temei, a fost încărcat cu onoruri, mai cu seamă de
când era să fie înecat în infamii . I s-a făcut un simulacru de instrucţiune fără a fi suspendat un moment din capul celui
mai important directorat (sau mai bine zis minister, căci sub acest regim dânsul a fost adevăratul ministru de interne).
Nenorociţii tineri însărcinaţi cu această instrucţiune erau pe fiecare zi ameninţaţi în termeni puţin deghizaţi în
,,Românul". Ei păreau înaintea lui Mihălescu acuzaţi, dânsul ; judecătorul. Şi într-adevăr de dânsul atârna cariera şi
poate pâinea lor. După această spălătură juridică Mihălescu voi să aibă şi un certificat de la onorabilii săi colegi. Un
Pişca,, hoţul cunoscut de păduri din Teleorman , se însărcină cu murdara treabă de a-l curăţi în Senat. Un raport de
cumătru citit înaintea unor slugi guvernamentale fu de ajuns. De atunci criminalului, spălat de complicii săi, nu i s-a
mai cruţat nici o onoare. Pe rând senator, comandor al Stelei României, director la Eforia spitalelor, director la
Ministerul de Interne, înfruntă opinia publică speriată, se bucură de bani adunaţi din sudoarea şi sângele nenorociţilor
pe care i-a trecut în Bulgaria în toiul iernei ca pe nişte vite de jug, şi acest exemplu strălucit de imoralitate nepedepsită
şi triumfătoare corupe mai mult junimea unei naţiuni decât tot ce cineva şi-ar putea închipui. Dar cei care tolerează
asemenea lucruri Ce nume merită Ce cauză-i îndeamnă Slăbiciune Incapacitate Indiferenţă Egoism
Complicitate Să tragem vălul asupra acestor turpitudini! Ceea ce însă pune vârful acestor fapte este că criminalii prinşi