Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

socială. Ca literat şi politic, dacă n-a creat opere nemuritoare, desigur au fost promotorul cel mai arzător al tuturor
mişcărilor generoase şi au avut, ca nealtul , o influenţă determinantă asupra caracterului culturei române. Ei bine, zace
uitată statua lui, căci alte griji au patrioţii. Onor. republică a Ploieştilor invită la inaugurarea (cu profir) a statuei
Libertăţii, ridicată pentru a atesta virtutea ploieştenilor în susţinerea drepturilor cetăţeneşti, cu ocazia proclamării
republicei de la 1869 — 70.
Actul curios al invitării , care aduce aminte de căpăţinele de zahăr nemţesc pe care patrioţii promiteau să le taie
pe atunci, [î]l lăsăm să urmeze întocmai.
Monarhia ereditară cată să se fi bucurând de serbarea acelei zile nemuritoare în care soarele libertăţii, apărând în
zona Ploieştilor, după mici divergenţe de opinii cu casa telegrafului şi poştelor şi cu banii cutiilor bisericilor, au apus la
Fetelei pe dată ce reacţiunea s-a ivit sub forma unei companii de dorobanţi.
Le urăm virtuoşilor cetăţeni chef mult, voie bună ş-o nouă ediţie a republicei. Fie sigură tinerimea ploieşteană
ca, cu o nouă proclamare a acestei forme de guvernământ , vor ajunge directori de bănci, cămăraşi de saline, adiutanţi
regali , deputaţi etc.
[21 iunie 1881]
[„O CONVORBIRE...."]
O convorbire pe care prinţul Bulgariei a avut - o cu corespondentul ziarului englez ,,Standard " dovedeşte că
domnitorul ţării vecine are un viu sentiment de căderile unui suveran, mai ales când generaţia asupra căreia guvernă e,
din deosebite cauze, ignorantă şi coruptă.
În adevăr ceea ce se 'ntîmplă dincolo de Dunăre ne aduce aminte de ceea ce se întâmpla la noi sub Vodă Cuza şi
azi sub Carol îngăduitorul. Prinţul Bulgariei se plânge că în trei ani de zile a schimbat şapte ministerii, trei Camere şi a
trebuit să refuze sancţiunea la o sumă de legi cu totul necuviincioase: desigur pensii reversibile şi alte lucruri asemenea.
C-un adevărat dezgust vorbeşte prinţul de oamenii politici cari-l încunjură şi, sincer mărturisind, [î]l înţelegem. Avem
în partidul roşu o sumă de bulgari deasupra cărora răsare bunăoară mucenicul Simeon Mihălescu, deci oricine îşi poate
închipui ce turpitudini cată să se petreacă într-o ţară în care toată generaţia dominantă consistă din Mihăleşti. ,,De sus
începând până la jandarmerie toţi sunt corupţi; nu pot să destitui patru mii de oameni; cată să-i intimidez " zice
principele.
Cu toate deosebirile cari pot să existe între România, ţară c-un trecut istoric aproape neîntrerupt, şi Bulgaria,
care răsare acum după cinci sute de ani din adâncă servitute , există totuşi o sumă de asemănări cari 'şi au cauzele lor
fireşti şi lesne de înţeles. Populaţiunea din oraşele Ţării Româneşti are trei origini deosebite: e sau de peste Olt, sau de
dincolo de Carpaţi sau, în mare parte, de dincolo de Dunăre. Elementele de dincolo de Dunăre, atrase de prin timpul în
care, în România, creştinii întregului Orient european găseau un adăpost pentru exerciţiul liber al credinţei şi pentru
munca lor, au curs şi curg încă încoace, ba în secolul de faţă constituie, alăturea cu elementele autohtone, clasa de
mijloc a ţării.
Aceasta n-ar fi fost încă nimic. Ideea statului şi a unei solide organizări fiind viţiată de domnia vechilor şi noilor
fanarioţi, s-a putut în adevăr ca, într-o bună dimineaţă, o Carada ori două să compună până şi textul unei Constituţii , a
unei legi organice fundamentale pentru uzul unei ţări ca[vre ] nici era a lui Carada sau a lui C.A. Rosetti decât din pură
întâmplare . Ar fi fi fost în orice caz mai bine dacă amândoi aceştia se năşteau tot acolo unde se născuseră şi părinţii
dumnealor. Imigraţiunea de peste Dunăre a avut ca rău moştenit defectele contractate sub o lungă robie: linguşirea
sclavului şi obrăznicia parvenitului , cinismul şi malonestitatea . Toate astea se pot constata oarecum caz cu caz în ţara
noastră. Ce obraznic era ,,Românul" în opoziţie faţă cu pionul Prusiei şi cu agentul d-lui de Bismarck, ce baseţe şi
câinească linguşire când redactorul „Republicei Române", ce apărea în Bruxela , apologistul lui Blanqui, declară că
proclamarea regalităţii e încoronarea vieţii sale de parvenit şi de şarlatan!
E greu de-a guverna cu asemenea oameni cari seamănă mult mamelucilor din Tunis în adevăr ce autoritate poate
să aibă un stat ai cărui demnitari înalţi sunt nişte parveniţi, nişte oameni fără patrie hotărâtă , cari, întrebându-i , nu ştiu
la ce popor să se numere
Închipuiască-şi cineva acum pe prinţul Bulgariei, care n-are absolut alte elemente cu cari să guverne de ceea ce
avem noi în Mihăleşti, în Caradale, în C.A. Rosetti, şi spună daca un adânc despreţ nu trebuie să fi pătruns inima