Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

[„D. C.A. ROSETTI, MINISTRU DE INTERNE..."]
depeşă:
D. C.A. Rosetti, ministru de interne, a adresat partidului Herşcu Goldner — Gheorghian din Iaşi următoarea
Am fericire de a putea saluta în d-voastră pe cei de la 1848 care mai trăiesc şi a binecuvânta cu respect şi iubire memoria
celor cari nu mai sunt cu corpul între noi. Voi lupta pentru a merita încrederea cu care mă onoraţi . Luminaţi pe cetăţeni prin dese
întruniri, faceţi-mi cunoscut relele ce vedeţi şi puteţi constata fără pasiune şi fără ură, şi cu iubire, să ne silim a îndrepta tot ce vom
putea.
Al vostru cu iubire.
C.A. Rosetti
N.B.: Cei de la 1848 în Moldova sunt Alecsandri, Cogălniceanu, Epureanu, Al. I. Cuza ş.a. Nici unul nu e
solidar cu roşii. Se vede că precum d. C.A. Rosetti se suplantează lui Eliad, tot aşa ar vrea să suplanteze în Moldova pe
Herşcu Goldner lui Alecsandri sau Cogălniceanu.
Afacere de prestidigitaţie!
[17 iunie 1881]
[„FRAŢII NĂDEJDE ..."]
Fraţii Nădejde au fost condamnaţi de-un juriu compus din profesori de universitate, unul la destituire, celalt la
suspendare din funcţie pentru propagarea de idei socialiste în tinerimea de la Iaşi. Ei publică o broşură de apărare prin
care se-ncearcă a justifica ideile socialiste în genere şi a dovedi că vina ce li se impută nu cade sub dispoziţiile penale
ale nici unei legi în vigoare.
Socialismul, având de temă mizeria claselor de jos şi esploatarea lor din partea capitalului, se 'nţelege că trebuie
să cerce a dărâma baza societăţii actuale, proprietatea moştenită .
Broşura pleacă din puntul de vedere că, producţiunea însutindu-se prin invenţiile pe terenul mecanicei ale
secolului nostru, starea materială a lucrătorului ar trebui să fie însutit mai bună, pe când din contra e cu mult mai rea
decât în secolii trecuţi, că e mai rea în secolul libertăţii şi egalităţii decât în timp de reacţiune. De aci se deduce că
neapărat lucrătorul este esploatat de cineva şi că esploatarea cată, a se atribui organizării actuale, bazate pe capital şi pe
proprietate.
Se 'nţelege că această justificare se întemeiază pe o sofismă uşor de descoperit. Existenţa capitalului şi a
proprietăţii n-a micşorat nicicând numărul firelor de grâu produse, a obiectelor a căror menire este consumaţiunea ,
încât disproporţia ce exista între exigenţe şi obiectele de consumaţiune e mult mai de grabă disproporţia descoperită de
Malthus decât o altă, iscodită de socialişti. Capitalul din parte 'şi e din natura lui menit de-a fi împărţit în lefi pentru
muncă şi, daca munca e ieftenă şi capitalul scump, ar fi o dovadă numai că braţele ce se oferă sunt prea multe în raport
cu capitalul existent , cu posibilitatea de-a le retribui .
Nouă ni se pare că adevărata cauză a mizeriei e cu totul altundeva; că ea e în caracterul întregei dezvoltări
liberale începute în secolul trecut, că-şi are temeiul în organizarea raţionalistă în locul vechei organizări mai naturale.
La noi îndeosebi răul e prea patent pentru a nu se vedea de oricine. Sunt aci mii şi mii de oameni cari nu compensează
prin nimic munca societăţii ce-i susţine, cari în schimbul a patru clase primare sau a Codului Boerescu învăţat pe
dinafară iau de la naţie, în puterea organizării lor în societate de esploatare, zeci de mii de franci ca retribuţiuni anuale.
Trebuinţele aristocratice ale plebei ignorante, ale plebei liberale, intelectual sterpe şi moraliceşte decăzute, iată ceea ce
apasă asupra poporului. Această presiune nu ar exercita-o nici capitalul moştenit, nici cel câştigat prin muncă proprie.
Acesta e, din contra, totdauna la dispoziţia muncitorului, căci, daca n-ar fi, ar rămânea improductiv.
Daca socialiştii români ar face bine să cerceteze sub cîte sute de forme bugetare, fie ale comunei, ale judeţului,
ale statului, se escamotează şi cel din urmă ban câştigat de omul din popor prin muncă, pentru a hrăni cu el clasa de
postulanţi şi de ambiţioşi de rând cari trăiesc din fondul mizeriei comune, fără nici o compensaţie pentru aproapele lor,