Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

iată câteva : Cari erau caracterele limbei latine vorbite în Alexandria în timpul lui Horaţiu Care a fost critica făcută de Scaliger lui
Horaţiu Ce diferenţă era între adevăratul creştinism şi religiunea lui Virgil Ce asemănare e între Omer, Racine, Virgil şi Dante . . .
!!!
Este adevărat că chiar d. Crăciunescu nu ştie răspunsurile acestor întrebări şi că le are scrise pe nişte foiţe pe care nu uită d' a
le pune în tot momentul înaintea ochilor d-sale
Este adevărat că d-sa are pasajele de care-i întreabă pe candidaţi traduse de acasă cu juxtaliniere .. .
Este adevărat că d. Cernătescu 1 n-a ştiut cine a încheiat pacea de la Nicea
Este adevărat că d. Cernătescu a susţinut că nici os din oasele lui Huniade n-a existat când Soliman a mers să ia Belgradul
Este adevărat, în fine, că d. Cernătescu a susţinut cu tărie înaintea tuturor candidaţilor că Ludovic XI a fost fiul lui Ludovic
VII
Da! Aşa este: Ce vă aşteptaţi de la un autor de isterie care a copiat cuvânt cu cuvânt pe francezul Duruy
___________
1 Numit la universitate prin decret al Locotenenţei domneşti de la 11 februarie, fiind ministru al instrucţiei d. C.A. Rosetti.
Nu are titluri academice şi n-a făcut concurs.
[31 mai 1881]
[„A INTRAT VULPEA 'N SAC..."]
A intrat vulpea 'n sac. „Românul" se zbate ca-n gura şarpelui spre a scăpa din încurcătura în care l-a pus
evenimentele parlamentare a celor din urmă zile.
Regalitatea putea fi proclamată de ţară, e foarte adevărat, căci liberă e orice ţară neatârnată de a-şi pune titlul pe
care-l găseşte mai potrivit cu poziţia ei; dar libere rămân pe de altă parte toate ţările neatârnate de-a recunoaşte sau nu
acest titlu. Cele mai multe din puterile Apusului, având interese de-o importanţă secundară pe malurile Dunării şi
văzând în erigerea României în regat o garanţie de pace mai mult prin înlăturarea secularei rivalităţi dintre două mari
puteri, s-ar fi grăbit cu bucurie a recunoaşte micului popor de rasa latină poziţia ce o cereau oamenii lui de stat ca ceva
necesar pentru dezvoltarea lui. Alte puteri însă cari aveau interese economice şi politice la Dunăre de-o ordine
superioară, văzând preţul mare ce d-nii Brătianu — Boerescu puneau pe regalitate , au crezut a putea cere o
compensaţie pentru recunoaşterea ei: preponderanţa pe Dunăre.
Am reprodus după ziarele din Viena formula ce se dădea acestei exigenţe „Recunoaşterea regalităţii plăteşte cât
un anteproiect austriac".
S-a constatat cu de prisos în Parlament că înaintea încoronării d. Vasile Boerescu recunoscuse ca îndreptăţită
instituirea unei Comisii Mixte, neprevăzută în Tractatul de la Berlin, sub preşedinţa Austriei. Lucrul mergea atât de
departe încât în Comisia
Europeană din Galaţi delegatul Austriei a dat o dezminţire formală delegatului României şi celui al Bulgariei,
spunându-le verde să nu se prefacă că se opun creării unei asemenea comisii, căci delegatul Austriei ştie că guvernele
acestor doi d-ni au luat deja angajamente în privirea aceasta. Iată în ce poziţie falsă era pus colonelul Pencovici în
Comisia Europeană.
Apropiindu-se încoronarea, d. Ion Brătianu simte că s-apropie timpul de a-şi ţine cuvântul dat Austriei.
Atunci declară în Parlament şi în conventiculele de la Herdan că nu mai poate merge c-un partid care fură, spre a
nu mai întrebuinţa eufemisme . Fratele său, venit din Constantinopole spre a-l înlocui, face declaraţii analoge în
Cameră: ,,Hoţii la puşcărie, speculanţii intereselor publice la carantină; nu mai sunt oameni cinstiţi în ţara aceasta, dar
[î]i vom corige noi prin articolele respective ale Codului Penal !" Asta în plin Parlament, în cel dendâi discurs al
primului cabinet regal, menit a fi reprodus până şi în telegramele ziarelor europene.
Vine în sfârşit cestiunea Dunării la ordinea zilei. Din documente diplomatice se constată că guvernul trecut a
compromis cestiunea prin concesii pripite; că, pledând numai cu jumătate gură în privirea aceasta, ca unul ce făcuse
deja promisiuni, a inspirat dezgust puterilor apusene, cari la început erau plecate a face din libertatea absolută de
navigaţiune o cauză a lor; că puterile apusene, văzând duplicitatea guvernului român, au înclinat a da dreptate
exigenţelor Austriei, părăsind pe statul mic ce se încerca a le amăgi şi a le compromite vaza.
Şi aceste lucruri nu au fost descoperite numai de membrii opoziţiei. Nu. D. Chiţu, unul din şefii majorităţii, o