Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

Discursul călduros şi de o admirabilă claritate a d-lui Alexandru Lahovari a demonstrat din nou că ministeriul
Brătianu boerescu alunecase pe clina unor propuneri şi concesiuni verbale şi în scris cari sunt cu totul în afară de
libertatea absolută de navigaţiune a Dunării stipulată prin Tractatul de la Berlin şi că prin această alunecare şi-a
înstrăinat simpatiile puterilor apusene şi le-a dezinteresat în cestiune.
În adevăr numai interesarea tuturor puterilor apusene pentru libertatea absolută de navigaţiune este mijlocul de-a
înlătura până la un punct oarecare rivalitatea politică şi economică ce există de atâta timp între două mari puteri, Rusia
şi Austro-Ungaria, atât pe ţărmii Dunării cât şi în privirea dezvoltării ulterioare a raporturilor dintre popoarele
balcanice. A admite preponderenţa uneia din ele înseamnă din capul locului a atinge susceptibilitatea celeilalte şi a da
raporturilor pacifice şi normale de până acum un caracter de tenziune care, într-un moment dat, ar fi mult mai periculos
pentru micile state de la Dunăre decât pentru acei vecini cari, aproape egali în putere şi importanţă politică, ar afla poate
la urmă mijlocul de - a - şi acorda interesele în detrimentul existenţei proaspetelor formaţiuni de state de pe malurile
Dunării. Ţinându-se însă pururea viu interesul puterilor apusene atât pentru libertatea navigaţiunii Dunării cât şi pentru
existenţa statelor riverane , amândouă puterile mari, care prin apropierea lor tind a avea un cerc de influenţă legitimă în
Orientul Europei, ar găsi în cooperarea pairilor lor o garanţie îndestulă pentru menţinerea influenţei lor actuale, iar
statele ţărmurene un sprijin în contra lărgirii din cale afară a acelor influenţe.
Interesul statelor apusene este aşadar un element modelator pentru tendenţele de predominare cari se dezvoltă
din două laturi în Răsăritul Europei.
Iată ce[e] a ce a voit Tractatul de la Berlin, iată în trăsurile cele mai generale politica naţională ce ar trebui s-o
urmeze un guvern Românesc.
Noi credem că, cu oarecare bunăvoinţă reciprocă, interesele mari ale puterilor şi cele locale ale statelor
ţărmurene sunt armonizabile şi că tocmai preponderanţa esclusivă a unora e stricăcioasă unei asemenea armonii. Pân'
acum a rămas cel puţin dovedit că această armonie e favorul şi a unora şi a altora, încât părăsirea terenului de drept
creat de Tractatul de la Berlin ar da poate naştere unor complicaţiuni pe cari statele mici de la Dunăre ar trebui, în
interesul lor propriu şi bine înţeles, să le eviteze cât se poate de mult. Şi le vor evita din momentul în care vor renunţa
de-a face politică pe picior mare şi se vor mulţumi cu dezvoltarea ce le-o acordă dreptul public pozitiv, stipulat prin
tractatele europene.
[30 mai 1881]
[,,ÎNCHIDEREA CHIAR…”]
Închiderea chiar în mijlocul anului şcolar a şcoalei de la Panteleimon a produs senzaţiune în public şi mai multe
foi din capitală au stăruit să se deschiză iar şcoala, apelând mai ales la simţimântul de dreptate şi de iubire creştinească
a celor ce aruncaseră pe sărmanii elevi pe drumuri. Însă aceasta se întâmplă în cele dântâi momente după închiderea
şcoalei; în urmă sărmanii băieţi aruncaţi pe drumuri au fost daţi uitării şi astăzi nimeni nu mai vorbeşte de dânşii .
Credem însă că de astădată e vorba mai cu seamă de un principiu şi de un interes public care trebuie apărat, deşi fără
îndoială copiii ca atari merită asemenea compătimirea noastră.
S-a închis o şcoală care funcţionase mai mulţi ani de zile şi aşa ni se pune înainte de toate întrebarea dacă tocmai
ţara noastră poate să privească cu indiferenţă închiderea uneia dintre puţinele sale şcoli. Îndeosebi cea de la
Panteleimon era afară de aceasta o şcoală specială. Erau acolo, afară de clasele primare, o şcoală de meserii, mai ales
pentru lemnărie , şi o şcoală pentru surdo - muţi . În sfârşit , întregul institut era anume întemeiat pentru creşterea
copiilor găsiţi şi în genere a copiilor orfani . Într-un cuvânt e vorba de un aşezământ de binefacere şi de cultură care a
fost desfiinţat şi trebuie să ştim dacă el putea să se desfiinţeze ori cel puţin dacă erau destule motive spre a-l desfiinţa.
Trecând cu vederea întrebarea dacă tara noastră are ori nu trebuinţă de un asemenea aşezământ , ne vom mărgini
deocamdată a constata că el a fost întemeiat — în mare parte
cel puţin — din donaţiunile acelora care credeau că ţara are trebuinţă de dânsul şi că desfiinţându 'l se lovesc drepturile
pioşilor donatori . Şi ar fi foarte trist dacă nici chiar până astăzi nu ar fi străbătut la noi convingerea că o societate
aşezată pe temelii sănătoase nu poate să acorde nici unei puteri constituite dreptul de-a întrebuinţa fonduri pioase pentru
alte scopuri afară de cele hotărâte de donatori . Fără îndoială statul a contribuit şi el pentru întemeiarea şi întreţinerea