Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

Iată cererea unei moţiuni de înceredere .
Iată şi sfârşitul şedinţei:
D. D. Ghica, preşedinte. Aveţi vreo moţiune
D. P. Grădişteanu. Nu.
Senatul primeşte trecerea pur şi simplu la ordinea zilei.
Iată dar că şi aci firul roşu al actelor d-lui Boerescu e acelaş. Pentru a câştiga o poziţie formală statului român a
tot subţiat firul cestiei dunărene, prin circulare şi conversaţii, prin angajamente impropriu zise , încât acest fir ameninţă
a se rupe. Aceste forme costă din ce în ce mai mult şi n-ar fi de mirare ca într-o zi să ajungem împărăţie chiar ... dar de
soiul celei turceşti.
[27 mai 1881]
[„PÂNĂ ACUM AM PRIMIT...]
Până acum am primit mai multe plângeri cari de cari mai caracteristice asupra purtării d-lui Crăciunescu cu
ocazia examenului de bacalaureat. Cele mai multe coprind indicii atât de grave în privinţa d-sale încât ne-am sfiit a le
crede de-a dreptul şi aşteptăm să ni se confirme din mai multe părţi. Deocamdată facem loc următoarelor şiruri, ce ne
vin din sorginte vrednică de crezare.
[27 mai 1881]
[„IERI CAMERA S-A OCUPAT..."]
Ieri Camera s-a ocupat în două şedinţe, una ziua, alta seara, de cestiunea dunăreană. Se ştie că d. Chiţu, printr-un
marafet parlamentar nou, obţinuse cel dântâi cuvântul în această cestiune. Vineri, d. Lahovari, ca reprezentant din
opoziţie, cere cuvântul pentru a anunţa interpelarea d-sale. Ce se întâmplă însă D. Chiţu pretinde că s-a înscris cu o zi
mai nainte (adică joi, când nu se ţinuse şedinţa) în „albumul prezidenţial" pentru a anunţa aceeaşi interpelare.
D. Lahovari, fără a insista asupra acestui anacronism de comedie, îşi anunţă interpelarea. D-sa constată că faptul
unei învoiri a guvernului cu un amic al său din majoritate pentru a-i anunţa acesta o interpelare de comandă nu poate
împedica să se producă interpelarea adevărată din partea unui reprezentant independent. După d. Lahovari, d. Ionescu
anunţase aceeaşi interpelare. Astfel s-au înscris la ordinea zili [i], pentru ieri, dezvoltarea interpelărilor d-lor Chiţu,
Lahovari şi N. Ionescu.
Şedinţa, ca toate şedinţele de importanţă, era prezidată de d. C.A. Rosetti; încercarea era prea serioasă pentru ca
onor. prezident să lase sforile teatrului mecanic în mâinile unui viceprezident şi inteligentul d-sale locotenent, d. Chiţu,
era însuşi interpelator. Dezvoltarea interpelării d-lui Chiţu, destul de lungă deaminteri , a fost aceea ce trebuia să
prevază oricine: o complezantă farsă pusă la cale mai dinainte.
D. Chiţu nu spune, într-un ceas şi mai bine de cuvântare , nici o idee pozitivă; d-sa înoată într-o mare de
generalităţi banale, sărate pe ici pe colo cu cîte un nu mă uita la adresa guvernului, şi a căror concluzie este că guvernul
bine a lucrat până acuma în cestiunea dunăreană. Terminând , d. Chiţu urează guvernului ca, întemeiat pe majoritatea
de care dispune, să lucreze tot aşa şi mai departe.
Aceasta se numeşte interpelare; şi să nu uităm că d. Chiţu are pretenţia, deaminteri întemeiată, a fi unul din cei
mai inteligenţi membri ai partidului de la putere. Se înţelege că guvernul n-a răspuns nimic d-lui Chiţu, pentru că nici n-
avea ce să răspunză, afară numai dacă d. Dum . Brătianu ar fi fost om mai politicos decât e politic şi ar fi cerut cuvântul
pentru a zice d-lui Chiţu un merci bine simţit. În cazul acela d. Chiţu ar fi putut lua şi replica, spre a zice guvernului:
„Pentru puţin".
D. Lahovari şi-a dezvoltat apoi interpelarea d-sale. Se înţelege că nu nouă ne este dat a ne confunda în laude la
adresa onor. reprezentant conservator; n-am avut niciodată obiceiul să gratulăm pe membrii şi capii partidului nostru cu
titluri colosale; aceasta a fost invenţia mult regretatei ,,Presa", o invenţie foarte comodă şi ingenioasă altfel, dar de care
demnitatea opreşte pe oricine de a se bucura, când are, se înţelege, demnitate. Ne vom mărgini dar a reproduce în
întregul lui discursul foarte remarcabil, şi acest calificativ i-l acordă chiar membrii majorităţii, pe care l-a rostit ieri d.